În prima zi a Azimelor, când se jertfea Paștele, discipolii săi i-au spus: „Unde vrei să mergem să pregătim ca să mănânci Paștele?”
Atunci a trimis doi dintre discipolii săi și le-a spus: „Mergeți în cetate și vă va întâmpina un om care duce un urcior cu apă: mergeți după el și, acolo unde va intra, spuneți stăpânului casei că învățătorul zice: „Unde este camera mea, în care să mănânc Paștele cu discipolii mei?”!
El vă va arăta o sală mare la etaj, gata pregătită. Pregătiți acolo pentru noi!”.
Discipolii au ieșit și au venit în cetate. Ei au găsit după cum le spusese și au pregătit Paștele.
Și în timp ce mâncau, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, le-a dat-o și le-a spus: „Luați, acesta este trupul meu!”. Apoi, luând potirul și mulțumind, l-a dat lor și au băut din el toți. Și le-a spus: „Acesta este sângele meu, al alianței, care se varsă pentru mulți. adevăr vă spun că nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăția lui Dumnezeu!”.
Și, cântând imnuri, au ieșit spre Muntele Măslinilor. (Mc 14,12-16.22-26)
Celebrăm darul Trupului şi Sângelui Domnului nostru. În liturgie vorbim despre „noua şi veşnică alianţă”. Cele din trecut aparţineau Vechiului Testament, iar istoria ne arată că poporul ales nu le respecta. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de o nouă alianţă, o alianţă care este încheiată de Cel care este cu adevărat fidel misiunii ce i-a fost încredinţată şi are încredere în Tatăl. Este Cel care spune: „Nu voinţa mea, ci a ta”.
Atât Vechiul Testament, cât şi experienţa noastră personală, ne arată că, cu toată bunăvoinţa noastră, nu suntem capabili să fim fideli, de aceea am avut nevoie ca Cristos să se întrupeze şi să încheie adevărata alianţă cu Tatăl. Atunci când Isus s-a întrupat, a introdus elementul veşniciei în partea umană a alianţei.
Domnul Isus, în trupul său, trăieşte această comuniune între Dumnezeu şi umanitate. Astfel devine posibilă comuniunea cu Dumnezeu, care este semnificaţia sărbătorii pe care o celebrăm. Trupul său şi al nostru se imersează unul în celălalt. Ceva atât de minunat şi misterios, încât dacă încercăm să înţelegem parcă ameţim.
Nu este vorba doar despre a înţelege ceea ce Dumnezeu ne spune, sau de a respecta ce ne transmite, ci de posibilitatea de a face parte din El şi ca El să facă parte din noi.
Cum se poate intra în acest mister? Cum poate fi înţeleasă această dimensiune atât de sublimă? Evanghelia conţine în mesajul său calea acestui har imens. Discipolii întreabă unde trebuie să pregătească Paştele pentru Isus. A-l primi pe Domnul nostru nu este un lucru magic, ci presupune pregătire, pedagogie. Primirea şi participarea noastră sunt într-adevăr de importanţă maximă: fără o adeziune liberă şi autentică, nimic nu ne va schimba cu adevărat.
Să vedem care este strategia pentru a ne apropia de Isus: discipolii, mergând spre oraş, trebuie să vadă pe cineva care le iese în cale cu un ulcior de apă şi trebuie să-l urmeze. Părinţii Bisericii văd în această persoană un simbol al Botezului. Trebuie să urmăm apa baptismală care proclamă ceea ce suntem cu adevărat, fii ai lui Dumnezeu, pentru a ajunge la hrana de care avem nevoie pentru a trăi conform acestei demnităţi, la Euharistie.
Discipolii au fost conduşi la casa ce avea o cameră potrivită la etaj. Casa noii alianţe nu se construieşte pe plan orizontal, uman, ci vertical, spre Dumnezeu. Urcăm la un nivel superior, conduşi de apa Botezului nostru.
Demnitatea noastră de fii ne conduce la Cenacol. Suntem cu adevărat nobili, frumoşi şi importanţi, predispuşi pentru daruri extraordinare. Dar pentru aceasta este necesar să urcăm la etajul superior, la locul uniunii cu Dumnezeu care este Euharistia, semn al Cerului. Suntem chemaţi să fim uniţi cu Trupul lui Cristos, cu forma sa de a trăi existenţa umană, iar această experienţă de intimitate este nivelul cel mai autentic al fiinţei noastre. Un lucru este să-ţi trăieşti fiecare zi după o logică orizontală, pământească, şi un alt lucru este să-ţi trăieşti existenţa ca trup al lui Cristos. Aceasta necesită o gândire în mod vertical, conformă cu Dumnezeu. La etajul superior devenim una cu Cristos. O altă alternativă este o viaţă banală.
(Comentariu de P. Fabio Rosini)
