Sfântul Francisc de Assisi

Sfântul Francisc, s-a născut la sfârşitul anului 1181, (sau la începutul anului 1182, nu se ştie exact) în Assisi, un mic orăşel din Provincia italiană Umbria, având ca părinţi pe Pietro Bernardone, comerciant de stofe, şi pe Giovanna Pica. Deşi la botez, în absenţa tatălui său, care se afla în Franţa, a primit numele de Ioan, la întoarcerea acestuia a primit numele de Francisc, nume existent deja, însă puţin folosit în Italia.

În noiembrie 1202, Francisc împreună cu alţi voluntari din Assisi participă la războiul împotriva oraşului Perugia. După această bătălie, Francisc este luat prizonier şi întemniţat la Perugia timp de un an. Închisoarea nu a fost pentru el sfârşitul gloriei, deoarece condiţiile de detenţie l-au făcut să reflecteze asupra viitorului său.

În anul 1203 este eliberat şi se reîntoarce la Assisi urmând perioada de convalescenţă.

În primăvara anului 1205, Francisc fiind deja vindecat de lunga sa boală, decide să mergă în Puglia pentru a lupta alături de Gualtiero de Brienne. În timpul călătoriei la Spoleto, în timp ce dormea, Francisc aude o voce care-l determină să-şi schimbe planul. După ultima petrecere cu prietenii săi, căuta deseori să rămână singur. Odată, oprindu-se în bisericuţa dărăpănată de la San Damiano, Cristos de pe crucifixul bizantin îi adresează chemarea: ”Francisc, mergi şi repară-Mi casa ce cade în ruină”. Crezând că e vorba de edificiul bisericii San Damiano, Francisc vinde câteva stofe din prăvălia tatălui său şi oferă banii parohului care însă îi refuză. În timp ce mergea călare în apropierea oraşului Assisi, întâlneşte un lepros faţă de care el avea o repulsie destul de mare, dar în virtutea angajamentului luat, coboară de pe cal şi aleargă pentru a-l săruta pe lepros. Acesta întinsese mâna în speranţa de a obţine ceva, a primit în acelaşi timp atât bani, cât şi un sărut.

În primăvara anului 1206, Francisc, fiind chemat la judecată înaintea episcopului de Assisi, renunţă la moştenirea părintească şi chiar la hainele tatălui său. Pleacă spre Gubbio unde îmbracă o haină de eremit şi se îngrijeşte de leproşii dintr-o leprozerie. Se reîntoarce la Assisi şi timp de doi ani repară mai multe biserici: Sf. Damian, Sf. Petru şi Sf. Maria a Îngerilori (Porţiuncula).

În februarie 1208, fiind la Porţiuncula şi ascultând evanghelia din sărbătoarea sf. Matei, are revelaţia vocaţiei sărăciei evanghelice şi decide să renunţe la haina de emerit, îmbrăcând o haină de pocăinţă şi se încinge cu o funie. Alegerea stării de viaţă a lui Francisc devine o provocare pentru mulţi tineri din Assisi, astfel, nu după mult timp, i se alătură primii însoţitori: Bernardo di Quintavalle şi Pietro Cattani.

Sfântul Francisc, împreună cu primii săi tovarăşi, Bernardo di Quintavalle şi Pietro Cattani, consultă Sfânta Evanghelie unde Cristos îi cheamă la o totală despărţire de cele trecătoare pentru a putea face parte dintre cei marginalizaţi. Începând cu această dată mai mulţi tineri se unesc idealului lui Francisc.

În 1209, Francisc însoţit de cei 11 confraţi, pleacă la Roma, unde primeşte aprobarea verbală a Regulii sale din partea papei Inocenţiu al III-lea care le dă permisiunea de a predica pocăinţa. Aceştia, la întoarcere, se stabilesc la Rivotorto, în apropiere de Assisi, dar nu după mult timp sunt constrânşi să părăsească Rivotorto şi se stabilesc la marginea oraşului Assisi.

În Duminica Floriilor din 1212 la bisericuţa Sfânta Maria a Îngerilor, Francisc o primeşte pe Clara Offreduccio (întemeietoarea ramurii feminine a Ordinului franciscan) să urmeze stilul său de viaţă, şi îi dă haina pocăinţei. Clara şi primele însoţitoare se stabilesc la San Damiano.

În 1214, Francisc vrea să ajungă în Maroc, prin Spania; călătoria e întreruptă din cauza bolii, iar el e nevoit să se întoarcă la Porţiuncula unde primeşte în Ordin un grup de fraţi, format din tineri nobili şi culţi printre care se afla şi Toma de Celano.

În 1217 la Porţiuncula, are loc Capitulul general al Ordinului Fraţilor Minori. Fraţii decid să meargă în misiune în lumea întreagă: Francisc intenţiona să meargă în Franţa, însă, la Florenţa, cardinalul Ugolino îl convinge să rămână în Italia.

În iunie 1219, de la Ancona, Francisc se îmbarcă pentru a merge la Acri şi Damietta unde îl vizitează pe sultanul Melek-el-Kamel.

În ianuarie 1220 sunt martirizaţi cinci fraţi franciscani în Maroc (primii martiri franciscani). Din cauza unor dificultăţi ce s-au ivit în Ordin, care între timp a cunoscut o mare creştere numerică, Francisc se întoarce în Italia. Renunţă la responsabilitatea de Ministru general, lăsând această slujire lui Pietro Cattani. Tot în acest an, Papa Honoriu al III-lea îl numeşte pe cardinalul Ugolino protector al noii familii religioase.

La 10 martie 1221, moare Pietro Cattani, îi urmează, ca Ministru general, fratele Elia, care îşi ia titlul de Vicar general, din respect faţă de Sfântul Francisc. În Capitulul de la Porţiuncula (30 mai) este aprobat textul Regulii non bullata, care a fost scrisă pe parcursul mai multor ani, drept răspuns la exigenţele fraternităţii care crescuse foarte mult.

În 1223, Francisc se retrage la Fonte Colombo unde, împreună cu fratele Leon şi fratele Bonizio, redacteză textul final al Regulii ce a fost luată în discuţie în capitulul general din iunie, iar pe 29 noiembrie, papa Honoriu al III-lea, aprobă Regula, prin bula Solet annuere. În noaptea de Crăciun, la Greccio, Francisc, pentru a medita cu mai multă intensitate misterul întrupării lui Cristos, face o reprezentare vie a naşterii lui Isus. Acest eveniment a dat naştere tradiţiei Prezepiului.

Pe muntele La Verna, în 1224, Francisc începe postul Sfântului Mihail, iar în luna septembrie primeşte stigmatele lui Cristos.

În 1225, Francisc ajunge aproape orb şi pentru o perioadă locuieşte la „San Damiano”. Are loc vizita medicală şi diferite tratamente, însă fără nici un rezultat. Tot în acest timp Sfântul Francisc compune Cântecul creaturilor.

În septembrie 1226, starea de sănătate a lui Francisc se agravase şi simţind că i se apropie sfârşitul cere să fie dus la Porţiuncula, iar în timpul călătoriei se opreşte pentru a binecuvânta oraşul Assisi. Pe 3 octombrie după ce şi-a binecuvântat fraţii, Francisc moare în seara zilei de sâmbătă, întins pe pământul gol. Trupul neînsufleţit este dus la Assisi pe 4 octombrie şi înmormântat în biserica San Giorgio.

Pe 16 iulie 1228, la Assisi, Sfântul Francisc este canonizat de Papa Grigore al IX-lea.

În mai 1230 moaştele Sfântului Francisc sunt transferate din biserica San Giorgio în Bazilica ce a fost construită în cinstea sa la Assisi.