Comunitatea „Sf. Iosif” – Luizi Călugăra

Fiecare fraternitate este un dar pe care Duhul Sfânt
 îl face unei Biserici particulare,
chiar şi numai prezenţa ei, dacă este autentică,
 este eficace pentru mărturia Evangheliei
 şi pentru a deschide inimile fraţilor şi surorilor către ea.
Const. 90,1

Luizi Călugăra, situată la 8 km de Bacău, este în întregime un sat catolic păstorit de zeci de ani de către Fraţii Franciscani Minori Conventuali. În această parohie a luat naştere la 7 noiembrie 1992 comunitatea Surorilor Franciscane Misionare de Assisi, pusă sub ocrotirea Sf. Iosif. Surorile au fost primite cu mult drag de către Pr. Iosif Pal (ofm conv.) şi găzduite în casa părintească de surorile Maria şi Genoveva Farţade care au ales să se consacre lui Dumnezeu în familia noastră religioasă.   

Încă de la început, comunitatea surorilor a dorit să fie o prezenţă simplă dar semnificativă în mijlocul poporului lui Dumnezeu, fără a căuta implementarea unui proiect deosebit cu o activitate specifică. Ceea ce ne spun Constituţiile la nr. 90,1 se concretizează zilnic în viaţa acestei comunităţi religioase. Surorile trăiesc în simplitate şi sărăcie, împărtăşesc viaţa oamenilor de la ţară, vizitează şi ajută pe cei bolnavi şi pe cei nevoiaşi, se îngrijesc de altarul, sacristia şi librăria bisericii, pregătesc sărbătorile comunităţii parohiale şi, în colaborare cu păstorii Bisericii, au la inimă orice mijloc prin care pot transmite credinţa şi milostivirea lui Dumnezeu, cum ar fi cateheza pentru copii, adolescenţi şi tineri, diferite iniţiative de educare şi formare la viaţa de credinţă şi la discernământ. Două surori, asistente medicale, se dedică îngrijirii celor vârstnici în Casa ”Grădina Bunicilor” din Luizi Călugăra. Asistența și într-ajutorarea celor vârstnici constituie astăzi una din nevoile urgente ale satului dat fiind faptul că foarte mulți părinți au rămas acasă singuri, situație cauzată de fenomenul migrației.

Oamenii locului se bucură de prezenţa surorilor şi recunosc în comunitatea religioasă un loc de rugăciune şi de sprijin pentru nevoile lor spirituale, fizice sau materiale. Adesea cer rugăciune, ajutor medical, sprijin în diferite nevoi, sfat sau chiar și numai un cuvânt de încurajare.  

Comunitatea este astăzi formată din 5 surori: Sr. Maria Duma, Sr. Maria Dămoc, Sr. Regina Bulai, Sr. Luminița Aiojoaiei și Sr. Silvia Bejan. Fiecare soră, cu darurile, posibilităţile şi îndatoririle proprii, caută să trăiască vocaţia şi carisma franciscană spre binele şi edificarea poporului lui Dumnezeu.

Dorinţa noastră este de a trăi ceea ce Pr. Giuseppe Antonio Marcheselli, Fondatorul nostru, ne-a lăsat scris: „aici nu trebuie să ne gândim decât să-i fim pe plac lui Dumnezeu, să facem voinţa lui şi să facem din inimi temple vii ale Duhului Sfânt”, pentru ca orice persoană care ne întâlneşte să-L întâlnească pe Dumnezeu.

Sr. Silvia Bejan, superioara comunităţii