„Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri… Mie mi le-aţi făcut”. (Mt 25,40)
Singureni este o localitate din judeţul Giurgiu cu circa 3.158 de locuitori. Se poate ajunge acolo parcurgând din Bucureşti spre Giurgiu, circa 35 km. Istoria comunităţii noastre începe spre sfârşitul anului 1998, când preşedintele Fundaţiei “Bambini in Emergenza”, Mino Damato, căuta persoane de încredere care să se ocupe de copiii abandonaţi şi seropozitivi luaţi de la Spitalul “V. Babeş” din Bucureşti şi aduşi în Centrul-Pilot de la Singureni, inaugurat în iarna anului 1997. Acesta s-a adresat superioarei generale de atunci, sr. Serena Picchio, care i-a răspuns prompt: “Tocmai asta căutăm … a-i sluji pe cei din urmă”. Astfel s-a deschis drumul congregaţiei noastre către o nouă misiune care a început efectiv pe 26 ianuarie 1999. În perioada 2001-2006 am avut un număr de 48 de copii şi adolescenţi împărţiţi în şase case, la fiecare casă fiind responsabilă câte o soră. În anul 2006, respectiv 2007, Fundaţia a căutat ca aceşti adolescenţi să fie reintegraţi în familiile lor de origine, ceea ce s-a şi realizat cu succes în cea mai mare parte. În data de 16 iulie 2010, Fundaţia a fost puternic încercată şi mult îndurerată de moartea domnului Mino Damato. Un om care s-a dăruit şi a pus suflet pentru acei copii marginalizaţi de societate, oferindu-le iubire, speranţă şi demnitate. Această misiune nu s-a oprit aici. Soţia lui, Silvia Saini Damato, a continuat această misiune frumoasă de care se bucură şi astăzi mulţi copii care au fost abandonaţi. În decursul anilor, mulţi copii au putut beneficia de ajutor în creşterea şi dezvoltarea armonioasă putând, astfel, să beneficieze de reintegrare în propria familie şi în societate. Eforturile depuse de preşedintele fundaţiei, de personalul angajat în diverse funcţii, de surorile care au făcut parte din comunitate, de foarte mulţi voluntari din ţară şi din străinătate care şi-au adus aportul, au făcut ca aceşti copii, care în prezent sunt deja adulţi, să se bucure de realizări frumoase. Constatarea că nu boala ci abandonul este problema lor principală, ne-a făcut să ne gândim că totuşi trebuiesc depuse eforturi pentru a găsi familia şi părinţii acestor copii. Astfel, împreună cu Protecţia Copilului, Poliţia şi Evidenţa populaţiei s-a început o muncă de descoperire şi cercetare a propriilor părinţi biologici. Unii dintre cei care s-au reîntors în familie menţin legătura cu noi şi cu Fundaţia prin convorbiri telefonice. Chiar dacă trăiesc în sărăcie, aceşti tineri exprimă că sunt fericiţi alături de familie sau se descurcă pe cont propriu, se simt liberi şi pot să trăiască în societate cu demnitate. În prezent, în proiectele Fundaţiei “Bambini in Emergenza” au survenit unele modificări. Acum avem 34 de copii cu vârste între 7 luni – 10 ani, dintre care: 20 de copii se află în casele de tip familial ale Fundaţiei, iar un număr de 14 copii sunt deja în plasament la asistenţi maternali. În România există de mulţi ani profilul profesional de asistent maternal. Asistentul maternal primeşte în îngrijire un copil sau chiar doi (numărul maxim este de 3 copii şi doar în cazul în care copiii sunt fraţi) prin măsura plasamentului şi îl/îi integrează în nucleul propriei familii. Astfel, pe de o parte încercăm să reducem cât mai mult perioada pe care copilul abandonat o trăieşte în spital prin preluarea în căsuţele de tip familial din Centrul Pilot “Andreea Damato”, unde sunt primiţi cu multă dragoste şi afecţiune de o echipă cu experienţă şi dedicată acestui tip de îngrijire. Copiii recuperează în dezvoltare, se bucură de cele mai bune condiţii şi în jurul vârstei de 18 luni se clarifică şi situaţia medicală. Pe de altă parte, reducând perioada de rezidenţă a copiilor în Centru Fundaţiei “Bambini in Emergenza” şi considerând numărul copiilor integraţi în familii de asistenţi maternali, căsuţele de tip familial devin disponibile pentru primirea unor noi cazuri (în limita capacităţii şi a structurii de personal) având în vedere cererile de ajutor pe care le primim necontenit din partea Direcţiilor pentru Protecţia Copilului şi a spitalelor. Plasamentul poate dura ani de zile, chiar şi până la vârsta majoratului sau finalizarea studiilor dacă nu sunt posibile reintegrarea în familia natural/lărgită sau adopţia. De multe ori copilul devenit adult rămâne un membru al familiei chiar dacă plasamentul este asistat sau chiar este adoptat de asistentul maternal. Colaborarea permanentă cu Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială a Protecţiei Copilului şi cu Spitalele de unde sunt preluaţi copii determină dovada că împreună se poate oferi copiilor tot ce au nevoie pentru a deveni membri ai societăţii noastre. După 15 ani de când a început această misiune extraordinară, surorile care astăzi continuă această muncă delicată sunt: sr. Adriana Miclauş – responsabila comunităţii, sr. Regina Bulai, sr. Ionela-Florentina Pal. Ne bucurăm de aceste realizări pentru că suntem conştiente că fiecare copil are nevoie de o mamă şi de un tată de care în primii ani de viaţă au fost privaţi datorită circumstanţelor în care s-au născut şi au crescut. Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat posibilitatea să-l servim pe El în aceşti copii şi fraţi ai noştri bolnavi şi abandonaţi, dar si de a-L vesti în acest loc .Sr. Adriana Miclăuş, coordonatoarea centrului
