Comunitatea ,,Regina Sf. Rozariu” – Borgo Maggiore (San Marino)

„Adevăr vă spun, tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut”.

Republica San Marino, situată în inima Italiei, între regiunile Marche şi Romagna, la o distanţă de 22 km de oraşul Rimini, este un stat independent, cu o populaţie de 30.000 de locuitori.

Noi, Surorile Franciscane Misionare de Assisi, am ajuns în San Marino la 6 octombrie 2002, la cererea episcopului Paolo Rabitti, păstorul Diecezei de San Marino-Montefeltro, şi a unei cunoştinţe de-a acestuia, doctorul Giovanetti Ferruccio, directorul Casei de bătrâni „Serenity House”, unde ne desfăşurăm misiunea.

Când am ajuns în San Marino, nu cunoşteam teritoriul şi nu ştiam unde puteam merge la biserică pentru a participa la sfânta Liturghie. Dar, cum Providenţa ne vine mereu în ajutor, a doua zi dimineaţa ne-am trezit la uşă cu o terţiară franciscană care ne-a întrebat dacă vrem să mergem la sfânta Liturghie pentru că ea era dispusă să ne însoţească. Am rămas surprinse şi plăcut impresionate de acest gest.

Comunitatea la început era compusă din trei surori, în timp a fost reîntregită prin prezenţa celei de-a patra soră. În momentul actual fiind formată din patru surori: sr. Veronica Bulai, sr. Iulia Gîrleanu, sr. Corina Benko şi sr. Tereza Cadar.

Locuim într-o casă parohială la o distanţă de aproximativ 8 km de locul de misiune.

Dacă la început câmpul nostru de misiune a fost o casă de bătrâni, acum este o Clinică Psihiatrică unde sunt aproximativ 96 de tineri şi adulţi afectaţi psihic; deţinuţi, persoane care au folosit droguri, alcool, persoane căzute în depresie şi doresc să revină la o viaţă cât de cât normală întorcându-se în familiile lor.

Cu noi mai sunt şi mulţi laici implicaţi în această activitate. Când lucrăm schimbul doi, avem posibilitatea să ne retragem în capelă (aceasta fiind în incinta Instituţiei) o jumătate de oră după amiază de la 16.30 pentru a ne ruga Rugăciunea Vesperelor. Vin cu noi la rugăciune şi unii bolnavi. Aceştia au şi posibilitatea să participe în fiecare sâmbătă la sfânta Liturghie.

În toţi aceşti ani Dumnezeu a lucrat minunat în viaţa noastră, a fost şi continuă să ne fie mereu alături, susţinându-ne cu providenţa sa şi ducând la îndeplinire planul său de iubire. Pe lângă misiunea pe care o desfăşurăm zilnic în această Instituţie socială, încercăm să fim disponibile necesităţilor Parohiei din care facem parte cât şi din partea Diecezei care a cerut disponibilitatea noastră la nivel pastoral.

Suntem recunoscătoare bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce a realizat şi realizează zilnic prin noi în mijlocul acestui popor. Îi cerem Lui să ne ajute să rămânem totdeauna fidele chemării Sale şi astfel să putem realiza planul său de iubire, să ne susţină cu harul Său şi să ne întărească mereu aşa încât să nu scadă în noi entuziasmul de la început. Lumea de astăzi are mare nevoie de persoane convinse de alegerea lor şi capabile să-l mărturisească pe Cristos prin viaţa lor zilnică.

Sr. Veronica Bulai, responsabila comunităţii