În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ținutul muntos, într-o cetate a lui Iúda. A intrat în casa lui Zaharía şi a salutat-o pe Elisabéta. Când a auzit Elisabéta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabéta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!”
Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la umilinţa slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt! Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. A arătat puterea braţului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,i-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei umiliţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. L-a sprijinit pe Israél, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, după cum a promis părinţilor noştri, lui Abrahám şi urmaşilor lui în veci”.
Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei (Lc 1,39-56)
—————————–
Cu ocazia comemorării solemnității Adormirii Maicii Domnului, Biserica îşi sărbătorește practic destinul său, un destin care se identifică cu trupul înălțat la cer al Maicii Domnului.
Dumnezeu, în trupul Sfintei Fecioare Maria, a inundat cu prezenţa sa umanitatea din întreaga lume, iar de atunci viaţa umană a cunoscut puterea sa – aşa cum afirma Sfântul Irineu din Lyon în secolul al II-lea d.C. : „caro capax salutis” (carnea este capabilă să se mântuiască).
Prin urmare întreaga noastră umanitate este capabilă să se bucure de Cer. Într-adevăr, în Crez, este enunțată învierea trupului.
De ce trebuie să acordăm o atenţie deosebită acestui subiect? Pentru a înţelege mai bine că noi suntem extraordinar de frumoşi şi că trebuie să avem grijă unii de alţii.
Într-adevăr, Maria ne descoperă toate capacităţile noastre: putem să spunem „Da” Domnului, iar prin „Da”-ul nostru lucrarea lui Dumnezeu poate să devină realitate în lume. Dumnezeu este sublim şi ne cere permisiunea fiecăruia dintre noi pentru a împlini în noi operele sale.
Putem să purtăm în noi viaţa lui Isus, aşa cum a făcut Maria atunci când a mers să o viziteze pe Elisabeta. Creştinii au această chemare: să fie, cu propriul lor trup, locul care îl duce în interiorul său pe Domnul.
Asemenea Mariei în faţa Elisabetei, suntem chemaţi să cântăm. În Evanghelia de astăzi Maria cântă, exultă, se bucură.
Ea cântă măreţia lui Dumnezeu care dezvăluie chipul Tatălui ce priveşte la cei mici, la cei marginalizaţi pe care nimeni nu-i vede, la cei care nu sunt luaţi în considerare.
Dar El tocmai de aceea ne priveşte. Fiindcă suntem cu toţii mici, slabi, fragili. Suntem fii care au nevoie să fie iubiţi, îngrijiţi, primiţi, înţeleşi, iar milostivirea lui Dumnezeu este pentru noi ca aerul, fără de ea nu putem respira.
Dar vai nouă dacă ne credem autosuficienţi. Vai nouă atunci când absolutizăm trăirile inimii noastre, ca şi cum ar fi adevărul absolut. În cazul acesta Domnul devine un obstacol de care ne lovim, nu neapărat că vrem acest lucru, ci pur şi simplu datorită realităţii: ne credem divini, dar nu suntem, prin urmare orice lucrare a Dumnezeului adevărat, orice decizie a Sa, orice poruncă a sa ne face rău, ne deranjează, ne pune în dificultate. Din cauza faptului că ne-am asumat rolul greşit şi nimic nu reuşim să ducem la capăt, „tronurile” se răstoarnă, nimic nu ne satisface, totul este insuficient.
Dacă suntem atât de naivi încât să credem că suntem cu adevărat autosuficienţi, vom ajunge să trăim doar din expectativele noastre, dar nu este bine, fiindcă pierdem promisiunile făcute patriarhului Abraham cu privire la credinţă, cele care vorbesc despre o moştenire „veşnică”, adică despre eternitate.
Datorită acestei demnităţi care ne-a fost dăruită, datorită acestor promisiuni pe care Dumnezeu le-a făcut umanităţii, datorită iubirii fidele a lui Cristos, datorită Duhului Sfânt care ne binecuvântează şi ne inspiră în sufletul nostru, putem să trăim o viaţă aşa cum vrea Cerul, să alegem Paradisul, aşa cum făcea Sf. Filip Neri, în lucrurile concrete şi mici din viaţa noastră.
Maria este o săgeată care zboară până la cer. Şi noi putem să fim această săgeată, iar orice bifurcaţie care încearcă să ne îndepărteze de această ţintă este o capcană.
Când celebrăm Adormirea Maicii Domnului în primul rând celebrăm măreţia care i-a fost dăruită, dar care ne este oferită şi nouă. Măreţia de a ajunge la Tatăl.
(Comentariu de P. Fabio Rosini)
