În luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galiléea, al cărei nume era Nazarét, la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosíf, din casa lui Davíd. Iar numele fecioarei era Maria.
Şi, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!”. Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta.
Însă îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli şi vei naște un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui Davíd, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacób pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit”.
Maria a spus către înger: „Cum va fi aceasta din moment ce nu cunosc bărbat?”.
Răspunzând, îngerul i-a spus: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabéta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrânețe şi aceasta este luna a șasea pentru ea, care era numită sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil!”.
Atunci, Maria a spus: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!”.
Şi îngerul a plecat de la ea. (Lc 1,26-38)
————————–
În Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria – în timpul Adventului – Biserica meditează Buna Vestire. Acest text este un minunat exemplu a oricărei vizite a Domnului. Să intrăm la şcoala Sa.
Înainte de toate trebuie să fim atenţi la faptul că îngerul este „trimis de Dumnezeu”. Lucrurile lui Dumnezeu pleacă de la Dumnezeu. Viaţa nouă nu poate pleca de la noi, mântuirea se primeşte, nu se gestionează, nu se manipulează. Maria este vizitată de Dumnezeu, şi chiar şi noi – care avem tendinţa să fim egocentrici – avem nevoie să-I lăsăm volanul vieţii noastre. Nu este uşor să ne lăsăm salvaţi, mai frecvent este ca persoanele, în loc să se încreadă, continuă să excogiteze propriile soluţii. Deseori acestea sunt mai rele decât problemele pe care ar trebui să le rezolve.
Cu ce frază începe îngerul? „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!”. Care este motivul acestei invitaţii la bucurie? Deoarece pentru a oferi spaţiu unei vieţi noi trebuie să se întrerupă orice alianţă ci tristeţea, cu nefericirea. Este bine să amintim să în afara celor şapte păcate capitale, fraţii noştri creştini de rit ortodox identifică un al optulea, un păcat pe care papa Francisc îl defineşte ca fiind „o tristeţe dulceagă, care ia în stăpânire inima sub forma «celui mai preţios elixir al demonului»” (EG 83).
În subconştientul nostru tristeţea ne fascinează. Gustul melancoliei şi a autocompătimirii. Dar îngerul spune cu putere: „Bucură-te!” şi crede în har. Dumnezeu este generos, crede în bine! Cum putem fi mântuiţi, dacă nu credem în mântuire? Cum putem să ne bucurăm, dacă suntem afectaţi de melancolie?
În faţa tulburării Mariei, îngerul îi adresează o a doua frază: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu!”. Iată duşmanul istoric al credinţei: frica, care caracterizează neliniştile noastre şi face ca anumite angoase să devină tiranele inimii noastre, ale gusturilor şi alegerilor noastre. Îngerul invită la neascultare faţă de teamă. Cum va putea un om să facă opere de viaţă veşnică dacă este prizonierul fricii? Să fim atenţi: îngerul Gabriel nu invită la un exerciţiu fizic, muscular, împotriva fricii, ca un fel de „bărbăţie” spirituală. Este vorba despre cu totul altceva. De ce să nu se teamă? „Pentru că a aflat har la Dumnezeu”. Nimeni va învinge de unul singur fricile sale cele mai profunde, ci harul pe care-l află la Dumnezeu şi prin intermediul căruia se poate neasculta de teamă. În paternitatea lui Dumnezeu se dizolvă orice teroare a noastră.
Ultima frază a îngerului este următoarea: „La Dumnezeu nimic nu este imposibil!”. Lucrurile lui Dumnezeu nu sunt conform neputinţei noastre, ci conform puterii Sale. De ce omul devine banal? Fiindcă îşi delimitează orizontul în funcţie de puterile sale slabe. Dar nimic nu este imposibil la Dumnezeu.
Care este răspunsul Mariei? „Fie mie după cuvântul tău!”. Nu a spus: „Mă angajez!”; nu a spus: „Mă voi gândi!”; nu a spus: „Dacă am fost aleasă, mă supun!”, sau alte fraze mediocre. În limba greacă, acel „fie” este un timp optativ care exprimă o dorinţă, o urare: „Să fie aşa! Să se întâmple exact cum spui!”. Nu este adecvare, supunere la ceva, ci bucurie, dorinţă.
Cine începe să-l înţeleagă pe Domnul, aşteaptă cu nerăbdare sosirea Sa. Cui îi este frică de El, nu-l cunoaşte.
Comentariu de P. Fabio Rosini
