La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat ființă prin el și fără el nu a luat ființă nimic din ceea ce există. În el era viața și viața era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o. A fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toți să creadă prin el. Nu era el lumina, ci [a venit] să dea mărturie despre lumină. [Cuvântul] era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om. Era în lume și lumea a luat ființă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din voința trupului, nici din voința bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut. Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Căci noi toți am primit din plinătatea lui har după har. Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul și adevărul au fost prin Isus Cristos. Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat (In 1,1-18) .
—————————–
Evanghelia din ziua Naşterii Domnului este minunatul Prolog al Sfântului Ioan, un imn poetic care este cheia interpretativă a celei de-a IV-a Evanghelii.
Textul vorbeşte despre Cuvântul care era cu Dumnezeu de la început şi este mijlocitorul a toate. Toate lucrurile au fost create de acest Cuvânt care este lumina a tot ce există. Ce este acest Cuvânt? Este uşor să cădem în tentaţia de a crede că aceasta este o idee abstractă…
Pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului, versetul cel mai important al textului este cu siguranţă: „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi”. Prin urmare Cuvântul nu este ceva care trebuie înţeles, din moment ce a devenit trup, adică o realitate concretă! Nu este ceva departe de noi, ci vine să trăiască în mijlocul nostru. Toate acestea indică că avem posibilitatea de a întâlni acea persoană concretă şi să-i contemplăm gloria sa.
Sfântul Ioan spune: „iar noi am văzut gloria lui”. La ce se referă? Cuvântul „gloria” nu indică ceva spectaculos, în ebraică termenul indică greutatea sau valoarea reală a unui anumit lucru. Într-adevăr, se spune ce anume au văzut: „glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”.
Naşterea Domnului vesteşte că Dumnezeu este aproape de noi şi s-a făcut trup, anunţ pe care l-am auzit de atâtea ori, dar trebuie să facem şi noi un pas în acest sens: dacă înţeleg că Isus s-a făcut trup omenesc, asemenea nouă, trebuie să înţeleg cât de important este trupul meu. Dacă preţuiesc modul în care Dumnezeu s-a umilit pentru mine, ceea ce face pentru a se uni cu mine, atunci voi începe să înţeleg cine sunt. Când îl văd, descopăr demnitatea mea. Întruparea nu vorbeşte doar despre generozitatea lui Dumnezeu, ci ne dezvăluie şi valoarea existenţei noastre, fiindcă dacă Cel care a creat galaxiile şi cosmosul s-a făcut trup pentru a ne întâlni, pot să mă întreb: cine sunt eu, încât să fiu atât de mult iubit?
Să ne bucurăm, aşadar, că Dumnezeu s-a făcut trup, dar acest lucru înseamnă că este important că avem un trup, că suntem vii!
Şi ce putem face cu acest trup? Ce-a apărut în trupul Său pentru a lumina trupul nostru? În trupul său El a arătat gloria Fiului Tatălui. Trupul uman are o astfel capacitate: să primească o viaţă asemenea fiilor lui Dumnezeu.
Noi suntem fiii ai atâtor lucruri, ai culturii noastre, ai istoriilor noastre personale, şi de multe ori ceea ce avem înăuntrul nostru este generat doar de fricile noastre cele mai profunde… Iată Gloria ce apare în ziua Naşterii Domnului: să trăim în trupul nostru fragil, dar înrădăcinaţi în Dumnezeu, izvorând din iubirea sa de Tată. Acestă veste ne-a adus-o Domnul Isus. Acesta este botezul nostru, în care ne este dăruită existenţa Sa.
Cât de frumos este să privim la noi înşine, la aproapele şi la lume, plecând de la certitudinea că suntem iubiţi, că suntem preţioşi ca fii în ochii Tatălui nostru! Este o existenţă nobilă, curată, liniştită.
(Comentariu de P. Fabio Rosini)
