Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii și-au spus unii către alții: „Să mergem până la Betleem și să vedem acest cuvânt care s-a făcut și ce ne-a făcut cunoscut Domnul!” Au plecat, deci, în grabă și i-au găsit pe Maria, pe Iosif și copilul culcat în iesle. După ce l-au văzut, au făcut cunoscut cuvântul care le fusese spus despre acest copil. Toți cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Maria însă păstra toate acestea cuvinte, meditându-le în inima ei. Apoi păstorii s-au întors glorificându-l și lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit și au văzut, după cum le-a fost spus.(Lc. 2,15-20)
——————————–
Maria aduce la lumină primul său născut, îl înfăşoară în scutece şi îl aşează în iesle, fiindcă nu au găsit un adăpost pentru ei într-o locuinţă. Îngerii îi anunţă pe păstori că acesta este semnul lui Mesia.
Maria este constrânsă să găsească o soluţie de urgenţă, dar credinţa funcţionează aşa: ceea ce pare a fi neplăcut se dovedeşte a fi providenţial. Să înţelegem semnificaţia acestui fapt: Isus este înfăşurat în scutece şi culcatt într-o iesle. Dincolo de toate, observăm că Maria are ceva pentru a-l proteja, scutecele pregătit pentru a-l înfăşura, prin urmare este pregătită.
Şi pentru noi este vital să ne legăm în faşe darurile lui Dumnezeu, să le îngrijim, să le păzim. Credinţa se păzeşte; dacă nu o îngrijim, credinţa se ofileşte. Relaţia noastră cu Dumnezeu necesită dedicaţie.
După ce l-a înfăşat, Maria l-a „culcat” într-o iesle. Verbul din limba greacă indică poziţia celui care mănâncă [= „l-a aşezat în poziţia în care se mănâncă”, n. tr.]. În acele vremuri mulţi mâncau întinşi pe pături sau rogojini, de exemplu romanii mâncau pe paturi întinse în jurul meselor, dar pruncul Isus este aşezat în ieslea animalelor. Este o contradicţie teribilă: acest copil, chiar dacă este îngrijit, este aşezat într-un loc nepotrivit. O iesle nu este un loc pentru nou-născuţi, este plină înţesată de insecte, resturi de la animle, mizerie. Cum este posibil ca un copil că fie îngrijit şi în acelaşi timp neglijat? Fiindcă nu există o altă alternativă. Întreaga lui viaţă va fi aşa: Cerul va cânta pentru El, dar un rege îl va persecuta; într-o zi va fi aclamat şi imediat după aceea va fi condamnat de aceeaşi mulţime, va fi condamnat ca un răufăcător şi va fi răstignit. Credinţa noastră are mereu aceste două aspecte care merg împreună: respingerea şi gloria, moartea şi învierea, intimitatea cu Dumnezeu şi respingerea din partea lumii. Grija Mariei se desfăşoară într-un ambient ostil.
Cei care vor ajunge în acel loc, vor acea aceste impresii: pruncul este îngrijit, dar chiar dacă este aşezat în poziţia celui care mănâncă, în realitate se află în locul mâncării.
Prima urgenţă a unui nou-născut este aceea de a fi crescut şi hrănit: acest copilaş, însă, se află în locul hranei. Într-adevăr, va fi celebrată memoria sa sub forma pâinii: „Trupul meu este hrană adevărată” şi „Faceţi aceasta în amintirea mea”.
Omul, deseori sclav al poftelor sale, are nevoie să fie mântuit, iar acest lucru înseamnă să facă o călătorie de la o existenţă înţeleasă ca satisfacere, un trup perceput ca o gură de hrănit, la a se descoperi pe sine ca instrument de iubire, ca părinte care hrăneşte, frate care îngrijeşte, primeşte, potoleşte setea. Acest copilaş aduce o viaţă nouă care este mântuirea de pofta dezordonată a lui Adam. Ne transformă din mâncători nesătui în pâine care se oferă.
Maria, care a fost marginalizată de locuitorii din acea zonă, este căutată de păstori. Ei au fost aleşi, nu stăpânii turmelor, trebuie menţionat acest aspect, ci simplii păstori angajaţi să păzească oile în timpul nopţii, aşa cum se făcea odinioară în păstorirea nomadă. În Scripturi, principalii aleşi ai lui Dumnezeu sunt păstori: Abraham, Moise, David. Toţi au această caracteristică nomadă. Cel care încă de la început, ca nou-născut, nu a găsit un loc pentru el, va spune mai târziu ca adult: „Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul”.
Păstorii sunt partea migratoare a inimii noastre, cea neliniştită, care veghează, care caută ceva, îl aşteaptă pe cineva, pe Mântuitorul. Omul este păstorul lucrurilor sale simple, iar când crede că a ajuns în această lume într-un anume loc bine definit, greşeşte mereu. Fiindcă este un nomad.
A venit Fiul Omului pentru a ne descoperi dubla noastră chemare: să devenim hrană şi să fim în mişcare. Spre Cer.
(Comentariu de Pr. Fabio Rosini)
