„După ce s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, Maria şi Iosif l-au dus pe copil la Ierusalim, ca să-l ofere Domnului, după cum este scris în Legea Domnului: “Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul” şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului, “o pereche de turturele sau doi pui de porumbel”. Şi iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon şi acesta era un om drept şi evlavios care aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu privire la el, l-a luat în braţe şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând: “Acum, slobozeşte-l pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace, căci au văzut ochii mei mântuirea ta pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israel!” Tatăl şi mama lui se mirau de cele spuse despre el. Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: “Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi -, iar o sabie va străpunge sufletul tău!” Era acolo şi Ana, profetesa, fiica lui Fanuel, din tribul lui Aşer. Aceasta era mult înaintată în vârstă. După ce trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei, era acum văduvă şi ajunsese la optzeci şi patru de ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi şi noapte prin posturi şi rugăciuni. Fiind prezentă şi ea, îl mărturisea pe Dumnezeu şi vorbea despre copil tuturor celor care aşteptau eliberarea Ierusalimului. Când au împlinit toate după Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui”. (Luca 2,22-40)
—————————————
Prezentarea la templu a lui Isus. Textul care povestește acest eveniment foloseşte două culori contrastante: pe de o parte bucuria luminoasă a lui Simeon şi a profetesei Ana care vorbesc despre mângâiere, mântuire şi mărire, iar pe de altă parte anunţul unui drum marcat de contradicţie, de sabie înfiptă în suflet în vederea…
Care este motivul acestor tonuri atât de diferite în aceeaşi povestire?
Ceea ce trebuie să fie subliniat este motivul „prezentării” la templu: liturgia ne permite să ascultăm versetul care pregăteşte vizita la templu, cel în care se vorbeşte de împlinirea zilelor ale „purificării” lor, ca premisă la adevăratul ritual al oferirii unei perechi de turturele sau a doi pui de porumbel pentru „răscumpărarea primului născut”.
Isus este primul născut, iar Maria, pentru a se bucura de darul maternităţii, trebuie să treacă printr-un proces de purificare, şi împreună cu Iosif trebuie „să plătească” răscumpărarea fiului, pentru a-şi aminti că fiul nu este al lor, ci înainte de toate este al lui Dumnezeu.
Purificarea şi oferirea primului născut fac parte din procesul consacrării: nu din întâmplare Biserica, cu ocazia acestei celebrări, sărbătoreşte darul vieţii consacrate, care este manifestarea obiectivă a darului Botezului care ne consacră pe noi toţi ca dar al lui Dumnezeu şi lui Dumnezeu.
Ce poate fi mai natural decât maternitatea? Oare de ce o femeie era chemată la purificare? Ce poate fi mai sănătos şi mai frumos decât faptul de a deveni taţi şi mame? De ce oare este nevoie de acest sacrificiu pentru a întări raportul cu Dumnezeu prin darul primului fiu?
„A purifica”, mai mult decât o acţiune cu importanţă etică, înseamnă ca cineva sau ceva să devină doar cu o singură natură, deseori trecând prin foc: într-adevăr „a purifica” vine din cuvântul care în limba greacă înseamnă „foc”; de aceea avem, de exemplu, expresia „aur pur” sau „apă pură”, adică doar aur, doar apă, nimic altceva.
Inima trebuie purificată? Şi mintea? Şi comportamentele? Există oare riscul de a trăi maternitatea, paternitatea, feminitatea, masculinitatea într-un mod ambiguu? Oare se poate întâmpla ca cineva să-şi infecteze raportul cu propria paternitate-maternitate cu atitudini auto-referenţiale care să nu respecte adevărul vieţii, al propriului rol, al posesiunii lucrurilor?
Atunci începem să înţelegem de ce tatăl credinţei, Abraham, pentru a deveni tată după voinţa lui Dumnezeu, a trebuit să treacă prin diferite momente de renunţare la anumite lucruri, iar într-o zi a trebuit să-şi pună chiar propriul fiu, pe Isaac, la totala dispoziţie a lui Dumnezeu. Într-adevăr, tocmai la acel eveniment se referă obligaţia jertfei pe care toţi israeliţii trebuiau să o facă pentru primii lor născuţi.
Toţi avem nevoie de purificare, întotdeauna. Este un proces constant care presupune o sabie ce străpunge interiorul nostru pentru a distinge ceea ce este de la Dumnezeu şi ceea ce nu este de la El. Trebuie să trecem prin acest proces permanent de curăţire a minţii şi faptelor noastre.
Avem diverşi prim născuţi de răscumpărat. De ce anume? De lăcomia inimii noastre, cel puţin.
(Comentariu de Fabio Rosini)
