Am venit ca să-l adorăm
După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele regelui Irod, iată că au ajuns la Ierusalim niște magi din Răsărit și întrebau: „Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit și am venit să ne închinăm lui”. Când a auzit aceasta, regele Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el. Atunci i-a adunat pe toți arhiereii și cărturarii poporului și a căutat să afle de la ei unde avea să se nască Cristos. Ei i-au spus: „În Betleemul lui Iuda, căci așa este scris de profet: Și tu, Betleem, pământ al lui Iuda, nicidecum nu ești cea mai mică dintre cetățile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieși stăpânitorul care va conduce poporul meu, Israel”. Atunci Irod, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul când li s-a arătat steaua. Și, trimițându-i-i la Betleem, le-a spus: „Mergeți și informați-vă cu exactitate despre copil și, când îl veți fi găsit, înștiințați-mă și pe mine ca să merg și eu să mă închin lui”. După ce l-au ascultat pe rege, au plecat și iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor până când, venind, s-a oprit deasupra locului unde era copilul. Când au văzut steaua, au fost cuprinși de o bucurie foarte mare. Și, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat și, deschizând tezaurele lor, i-au oferit în dar aur, tămâie și smirnă. După ce au fost înștiințați în vis să nu mai treacă pe la Irod, s-au întors pe alt drum în tara lor. (Mt 2,1-12)
——————————–
Există două moduri de a celebra Crăciunul: acela al comunității noastre catolice pe 25 decembrie, când am amintit vizita și adorarea păstorilor veniți din Betleem (Lc 2,1-20), și acela al comunităților ortodoxe orientale care sărbătoresc Crăciunul pe 6 ianuarie, amintind vizita și adorarea magilor, așa cum citim în evanghelia de azi. Diferența datării Crăciunului celebrat de ortodocși este dată de faptul că ei nu adoptă calendarul gregorian în liturgie, ci urmează pe cel iulian, care rămâne în urmă cu 13 zile. În afară de nepotrivirea de dată, diferențele nu sunt substanțiale, deoarece cele două evenimente povestite sunt situate la Betleem și îl privesc pe același Isus copil abia născut. Noaptea în care îngerii au apărut păstorilor corespunde nopții în care steaua le-a apărut magilor. În ambele nopți există o revelație cerească care vestește același eveniment misterios și extraordinar. Luca, un fost păgân convertit, descria manifestarea extraordinară (Epifania) lui Isus către iudei; Matei, un evreu convertit, povestea manifestarea extraordinară a lui Isus către păgâni. Biserica de la începuturi era compusă din iudei și păgâni convertiți. Niciunul nu putea subestima aportul unora și al celorlalți, dar nici să creeze opoziție. Epifania era sărbătoarea celor de departe (păgânilor) chemați de Dumnezeu să facă parte din biserică la fel ca și cei de aproape (iudeii). Iudeul Matei putea, eventual, să fie îndurerat de refuzul autorităților iudaice, depășite de înțelepții păgâni care fac un drum lung pentru a-l adora pe regele iudeilor care s-a născut.
Venirea magilor este descrisă în două etape: călătoria lungă din orient până la Ierusalim, și scurta călătorie de la Ierusalim la Betleem. Relatarea începe cu o precizare necesară: «Isus s-a născut în Betleemul Iudeii, în zilele regelui Irod». Isus era cunoscut de poporul său ca «Isus din Nazaret», iar această denumire de origine îl subestima în ochii evreilor, care îl așteptau pe Mesia de la Betleem, locul de origine al lui David (In 7,41s). Era necesară precizarea că Isus era chemat Nazarinean, pentru că a trăit la Nazaret, dar în realitate el se născuse la Betleem în timpul domniei lui Irod, care îl căutase aici pentru a-l ucide. Încă de copil, adevăratul «rege al iudeilor» a fost căutat de către autorități pentru a fi eliminat. Atunci a putut scăpa, dar după circa treizeci de ani a fost o altă tentativă, de această dată reușită, iar atunci acel titlu dat lui Cristos de către magi în fața lui Irod a apărut pe cruce: «Acesta este Isus, regele iudeilor» (Mt 27,37). Umbra crucii se proiectează deja asupra leagănului copilului abia născut. Această viclenie de prost gust nu și-o puteau imagina atunci magii.
Matei introduce aceste personaje fără a ne oferi vreo explicație, pentru că magii erau personaje bine cunoscute în ambientele orientale. Ei apăreau la curțile regilor ca sfătuitori respectați și ascultați, adesea cu funcții de conducere. Practicau în cea mai mare parte ghicirea, studiind stelele, adică compuneau horoscoape și făceau previziuni. Asupra acestui interes profesional specific lor a contat Dumnezeu, revelându-se printr-o stea. El vorbește mereu limbajul pe care omul îl poate înțelege. Evanghelistul ne spune că veneau din orient, poate din Persia. Pe pereții bazilicii din Betleem, împăratul bizantin Iustinian, în secolul al VI-lea, i-a reprezentat cu haine persane. Tocmai acea formă de îmbrăcăminte a salvat bazilica de la distrugerea persană din anul 613. Fantezia populară s-a complăcut ca să-i facă regi și să le caute nume și chipuri diferite. Chiar și pe natura stelei s-a fixat interesul creștin. Astronomii au vorbit despre supernovă, despre cometă, despre întâlnirea pe aceeași linie dreaptă a planetelor Jupiter și Saturn. În evanghelie steaua nu este descrisă ca un fenomen natural, ci miraculos: se mișcă pe cer, dispare, reapare și se oprește asupra locului unde locuiește copilul.
Prima etapă a călătoriei se încheie la Ierusalim, unde se afla palatul impunător al lui Irod, așezarea naturală pentru nașterea așteptatului rege. Au fost primiți la curte cu toate onorurile datorate rangului lor. Însă cererea lor i-a neliniștit pe toți. Irod trăia în coșmarul de a fi detronat și a ucis-o pe soție, iar de puțin timp pe doi dintre fiii săi la care se gândea că ar fi complotat împotriva lui. Populația orașului se temea acum de văpaia aprinsă din partea regelui maniac. În fața unor personaje care impun respect, Irod a preferat însă să acționeze cu diplomație, a creat o figură frumoasă unei situații proaste. A convocat Sinedriul, unde erau instalați cărturarii și marii preoți, care au explicat colegilor magi unde ar fi trebuit să se nască Mesia, regele iudeilor. Acei evrei învățați nu au avut dificultate ca să răspundă, pentru că în Biblie exista o profeție clară a lui Miheia (5,1), care indica Betleemul drept loc de proveniență a viitorului fiu al lui David. Într-un mod detașat și neutru au recitat acea profeție regelui și magilor obișnuiți cu prezicerile. Matei ne-o face să răsune azi, cu mici variații explicative. Acel text exista acolo de mai mult de șapte secole, și nu era vina lor dacă spunea acele lucruri neplăcute pentru urechile regelui. Ei erau atenți ca să stabilească adevărul profeției. Cu acel rege crud nu se putea glumi. Iese bine la suprafață faptul că înțelepții magi au făcut drum lung pentru a-l căuta pe Mesia al iudeilor și, în schimb, înțelepții iudei, apropiații casei, nu au făcut un pas pentru a-l căuta. Se poate întâmpla și azi creștinilor să fie depășiți în credință de așa numiții îndepărtați care, în mod miraculos, au devenit apropiați și plini de zel.
Astfel magii reiau drumul având un ghid în plus, conduși de această dată de Cuvântul lui Dumnezeu, care e mai sigur și mai autorizat decât steaua. Experimentează că nu e suficientă știința pentru a ajunge la credință, este mereu nevoie de un supliment de ascultare a Cuvântului pentru a-l găsi pe Domnul. «Credința vine din ascultare» diceva Paolo ai Romani (10,17). Din acel moment, știința (steaua) și credința (Cuvântul) au mers la braț până la Betleem. Gândește greșit cel care le vede ca fiind opuse și incompatibile. Dar ambele vor fi aceste picioare care vor îndoi genunchii acelor oameni înțelepți în casa din Betleem. Din acea adorare vor izvorî darurile prețioase pe care magii le vor oferi copilului: aur, tămâie și smirnă. Trei daruri câte personaje erau, probabil, cei care le ofereau. Daruri semnificative: aurul era pentru regele-Mesia, tămâia pentru Fiul lui Dumnezeu (unicul demn de adorare), smirna dar profetic ce anticipa înmormântarea Domnului răstignit, venit pentru a-și oferi viața și pentru ei (In 19,39). Alături de umbra crucii, se proiectează asupra Copilului din brațele Mamei sale, și lumina învierii. Astfel Paștele este anticipat în mod simbolic de epifania pe care poporul nostru din Umbria o numește încă Paște-Epifanie.
