Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt
Când a sosit ziua Rusaliilor, toți erau împreună în același loc. Și, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, și a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut niște limbi ca de foc împărțindu-se și așezându-se asupra fiecăruia dintre ei. Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească.
Erau atunci la Ierusalim iudei, bărbați evlavioși din toate națiunile de sub cer. Când a fost vuietul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas tulburată, pentru că fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Erau uimiți și se minunau, spunând: „Iată, oare nu sunt galileeni toți aceștia care vorbesc? Și cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut? Parți, mezi, elamiţi și locuitori din Mesopotamia, Iudeea și Capadocia, din Pont și Asia, din Frígia și Pamfília, din Egipt și din părțile Libiei, care sunt aproape de Ciréne, romani în trecere, atât iudei cât și prozeliți, cretani și arabi îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele mărețe ale lui Dumnezeu” (Fap 2,1-11).
————————————————–
Astăzi ne concentrăm atenția asupra relatării Rusaliilor așa cum ne este prezentată de Luca în Cartea Faptele Apostolilor, și pentru că fragmentul evanghelic l-am comentat deja parțial în duminica a șasea a Paștelui. Pagina pe care o citim nu este o cronică, este un exemplu magnific de cateheză narativă, unde predicarea apostolică, așa cum este făcut în multe pagini ale Evangheliilor, instruiește prin povestire. De fapt, adevărurile creștine sunt evenimente istorice meditate și proclamate, care ne hrănesc credința. Mărturisirea de credință este o lungă relatare a lucrărilor lui Dumnezeu. Ea nu este un scop în sine, ci conține în ea învățături și comentarii, care dezvăluie planul divin al mântuirii și luminează prezentul nostru istoric. Dumnezeu este mereu în acțiune în istoria noastră umană pentru a-l răscumpăra și a-l salva pe omul din toate timpurile. După această clarificare intrăm în conținutul relatării.
Ca de obicei, Luca așază evenimentele pe care le povestește în timpul și locul care le caracterizează. Suntem în ziua Cincizecimii, la Ierusalim. Rusaliile (în evreiește Shawuot) au fost o sărbătoare evreiască ce cădea în a cincizecea zi după Paști. Această sărbătoare amintea de sosirea evreilor la poalele Muntelui Sinai și de darul Legii care a stat la baza Legământului dintre Dumnezeu și poporul său (Ex 19-20). De-a lungul timpului, s-a pierdut memoria acestei semnificații religioase istorice originale, iar sărbătoarea și-a asumat o semnificație predominant agricolă de mulțumire. Țăranii evrei veneau la Templu, aducând un snop de grâu proaspăt cules, ca jertfă lui Dumnezeu în semn de recunoștință pentru roadele pământului. Dar amintirea Legământului încheiat la Muntele Sinai a rămas pe planul al doilea, păstrată de unele mișcări religioase evreiești, precum comunitatea de la Qumran.
În relatarea lui Luca, referirea la evenimentele care au avut loc la Muntele Sinai este destul de evidentă: este focul care a cuprins muntele, când Dumnezeu i-a dat Legea lui Moise. Acolo este vântul puternic care, ca un cutremur, a scuturat stâncile în prezența unui popor speriat, înghesuit la poalele muntelui. Rabinii, în comentariile lor cuprinse în tratatele Talmudului, au povestit că Dumnezeu, în acea zi îndepărtată, și-a proclamat Legea în toate limbile pământului. Toate popoarele au auzit-o, dar numai Israel a acceptat-o și a promis că o va respecta. De aici, legământul exclusiv stipulat de Dumnezeu numai cu poporul evreu.
Relatarea lui Luca se referă la această veche tradiție rabinică a limbilor popoarelor, indicând că, în aceste Rusalii noi, Dumnezeu extinde orizontul Legământului Său la toate popoarele pământului. Toate sunt acum popoare alese, pentru că cuvântul lui Dumnezeu care mântuiește, acum, se adresează tuturor. Parcă Dumnezeu ar fi vrut să o ia de la capăt. El promulgă o lege nouă, nu cea a tablelor de piatră, ci legea Duhului care acționează în inimile credincioșilor, călăuzindu-i din interior pe calea mântuirii (Rom 8,2-9).
Amintirea fenomenelor auditive și vizuale care au însoțit evenimentul Rusaliilor este o amintire a relatării Vechiului Legământ. Se aude vuietul vântului, ca un cutremur, care zguduie casa în care sunt adunați primii credincioși. Acolo este focul care țâșnește ca fulgerul, pătrunde în casă și se împarte în multe limbi de foc care se așeză pe capul tuturor.
Prezența Duhului Sfânt pătrunde în lume și o zguduie, ca pe un posedat eliberat de cel rău (Mc 1,25-26); un foc purificator arde orice urmă de păcat. Este botezul în Duhul Sfânt și focul de care vorbea Ioan Botezătorul (Lc 3,16). Este „tăria de sus”, făgăduită de Isus, care acoperă ca un pieptar Biserica trimisă în lume (Lc 24,49) și o face capabilă să reziste la impactul oricărei puteri rele (Mt 16,18: „forțele iadului nu o vor birui”).
Efectele pe care le produce această ploaie de foc sunt descrise cu două expresii scurte: „au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească”.
Plinătatea Duhului este o consecință a Paștelui lui Isus Cristos. Ioan spune că înainte de Paști „încă nu venise Duhul, pentru că Isus nu fusese încă glorificat” (In 7,39). Odată cu Paștele s-a deschis izvorul îmbelșugat și nesecat, care țâșnește spre viața veșnică (In 4,13).
Înainte de acest timp, Duhul Sfânt a fost prezent pentru a sfinți profeții și călăuzitorii poporului lui Dumnezeu. Acum, cu plinătatea sa, creează fii ai lui Dumnezeu, dându-le viața divină. Înainte era ca și cum s-ar bea apă dintr-un izvor, acum ca și cum s-ar înghiți un izvor care țâșnește în fiecare fiu al lui Dumnezeu și strigă către Tatăl ceresc: „Abba” (Tată), împreună cu Isus.
Al doilea efect, acela de a vorbi în alte limbi (Glosolalia), indică universalitatea darului oferit tuturor celor care aud cuvântul lui Dumnezeu și cred în Isus, indiferent de poporul sau de rasa căreia îi aparțin. Familia lui Dumnezeu este deschisă tuturor.
Pe scurt, la Rusalii Biserica s-a născut ca un popor al fiilor lui Dumnezeu în drum spre casa Tatălui. Este o caravană lungă de oameni și popoare din întreaga lume, oameni care-și mărturisesc credința, se roagă și cântă în toate limbile pământului.
Vechiul popor al Israelului s-a născut în deșertul Sinai. În Ierusalim, orașul Paștelui și al Rusaliilor creștine, toți ne-am născut prin suflarea și focul Duhului Sfânt. Se împlinește profeția cântată în psalm: «Toți s-au născut acolo. Se va spune despre Sion: „Și acesta, și acela s-au născut în el…. Domnul scrie în cartea popoarelor: „Acesta s-a născut acolo”. Iar ei cântă și dansează, [zicând]: „Toate izvoarele mele sunt în tine”» (Ps 87), izvoarele Duhului Sfânt.
Lecturile liturghiei de astăzi evidențiază trei dimensiuni mântuitoare ale darului Duhului Sfânt. Relatarea din Faptele Apostolilor descrie dimensiunea eclezială a darului Duhului, care tinde să creeze comunitatea fiilor lui Dumnezeu formată din persoane din orice rasă, limbă și națiune de sub cer. Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Romani ilustrează funcția eshatologică a darului Duhului care garantează, ca depozit, viața veșnică cu Dumnezeu și învierea trupului nostru muritor la sfârșitul timpurilor (Rom 8,11). Evanghelia după Ioan insistă asupra dimensiunii personale a darului lui Dumnezeu care sălășluiește în noi, făcând din fiecare dintre noi temple vii ale Preasfintei Treimi și devenind un învățător interior și o călăuză pentru înțelegerea profundă a adevărului adus de Isus (In 14,16.26).
