În acel timp, Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duh în pustiu timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Nu a mâncat nimic în zilele acelea şi, când ele s-au sfârşit, i-a fost foame. Atunci diavolul i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine”. Însă Isus i-a răspuns: „Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul»”. Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii şi diavolul i-a spus: „Îţi voi da toată autoritatea şi gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată şi o dau cui vreau. Deci, dacă tu mă vei adora, a ta va fi toată”. Răspunzând, Isus i-a spus: „Este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji»”. L-a dus apoi în Ierusalím şi l-a aşezat pe coama templului şi i-a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi în privinţa ta ca să te păzească şi: Te vor ține pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră»”. Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: „S-a spus: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!»”. Şi după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp (Lc 4,1-13).
——————-
Prima duminică din Postul Mare ne prezintă textul evanghelic al celor trei ispitiri.
De ce trebuie ca Isus să fie ispitit? De ce omul trebuie să fie supus ispitirii? Verbul „a ispiti”, atât în limba latină (şi în italiană), cât şi în limba greacă, sau în ebraică, are aceeaşi semnificaţie: „provare” înseamnă în acelaşi timp „a pune în dificultate”, cât şi „a avea certitudinea”. Expresia „am o încercare” poate însemna atât „trec printr-o dificultate”, cât şi „primesc o confirmare”.
O certitudine cu adevărat credibilă este una care trece printr-un test, ceea ce implică o „condiţie limită”, aşa cum se procedează în experienţele industriale. Evanghelia după Sf. Luca subliniază acest aspect: „Nu a mâncat nimic în zilele acelea şi, când ele s-au sfârşit, i-a fost foame”. Lui Isus îi este foame. Ne este prezentată o încercare foarte dificilă.
Cum se pot verifica relaţiile? Când se poate şti dacă o prietenie este adevărată? În situaţiile de conflict sau de dificultate în care persoanele îşi demonstrează caracterul, adică ceea ce au cu adevărat în inimă. De exemplu: cum se poate şti dacă o persoană este cu adevărat generoasă? Se poate observa atunci când se află în strâmtorare: dacă şi atunci când are dificultăţi economice continuă să dăruiască, atunci da, este cu adevărat generoasă.
Isus este condus de Duhul Sfânt, o spune în mod explicit Luca, într-o situaţie extremă, care mai apoi este locul în care îşi manifestă tentaţiile diabolos – din verbul grec dia-ballo: a divide, a separa – adică acolo unde persoana simte că îşi pierde izvorul integrităţii sale, acolo unde nu se simte împlinită.
Ispititorul îi spune: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine”. Este vorba despre persoana sa, despre identitatea sa: să trăiască în trup omenesc dimensiunea sa de Fiu al lui Dumnezeu.
Ce înseamnă a fi Dumnezeu adevărat şi om adevărat? A fi oameni, pentru modul în care se înţelege acest concept în general, înseamnă a trăi la limită, pe marginea prăpastiei. Adică omul trebuie să facă tot posibilul să supravieţuiască dincolo de limitele sale.
Pentru a reuşi acest lucru omul are diferite soluţii, iar Luca le prezintă într-o ordine antropologică: primul lucrul de care este ataşat omul sunt nevoile fiziologice – caută pâine chiar şi între pietre; în al doilea rând este siguranţa deţinerii lucrurilor, posesiunea şi puterea; în al treilea rând caută să se refugieze în mintea sa, în proiectele sale, acolo unde îşi absolutizează propriile „descoperiri” şi se sacrifică pentru o idee.
În toate cele trei cazuri ispita insistă pe anumite aspecte: pofta, posesiunea, proiectele.
Acest lucru face ca viaţa să devină urâtă: să trăim pentru propriul stomac, să fim posedaţi de lucruri pe care credem că le posedăm, să fim blocaţi de aşteptări care nu sunt realiste.
Dar Cristos ne aduce viaţa nouă de fii ai lui Dumnezeu, în care necesităţile noastre sunt ascultate de Providenţa lui Dumnezeu şi se trăieşte din cuvintele sale de Părinte. Atunci se poate trăi liberi de lucrurile inutile, fiindcă i se poate oferi un cult adevărat doar Lui. Nu va trebui să-i cerem ceva lui Dumnezeu, fiindcă vom trăi după voinţa Sa.
Postul Mare este un timp cu adevărat special: este timpul eliberării de înşelătorii.
