În toate asemenea nouă, în afară de păcat
În acel timp, Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duh în pustiu timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Nu a mâncat nimic în zilele acelea şi, când ele s-au sfârşit, i-a fost foame. Atunci diavolul i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine”. Însă Isus i-a răspuns: „Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul»”. Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii şi diavolul i-a spus: „Îţi voi da toată autoritatea şi gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată şi o dau cui vreau. Deci, dacă tu mă vei adora, a ta va fi toată”. Răspunzând, Isus i-a spus: „Este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji»”. L-a dus apoi în Ierusalím şi l-a aşezat pe coama templului şi i-a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi în privinţa ta ca să te păzească şi: Te vor ține pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră»”. Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: „S-a spus: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!»”. Şi după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp.
(Lc 4,1-13)
—————————
Miercurea trecută, prin ceremonia impunerii cenușii, a început Postul Mare, timpul de patruzeci de zile de pregătire pentru Paște. Evangheliile din aceste duminici sunt menite să ne facă să redescoperim fragilitatea noastră umană fizică (simbolul cenușii) și morală (ispitele), însoțindu-L pe Isus pe drumul morții și învierii (schimbarea la faţă). Ne învață că viața este un timp prețios al convertirii de la păcat (prezentarea cronologică a evenimentelor) ce trebuie trăită cu speranţă, fixând privirea asupra bunătății milostive a Dumnezeului nostru, mereu gata să ne întâmpine (bunul Tată) și să ne ierte (adultera).
Astăzi, Evanghelia ne prezintă relatarea simbolică a ispitirii lui Isus în deșert, după o călătorie de patruzeci de zile de căutare a voinței Tatălui, sub îndrumarea Duhului Sfânt. Povestirea provine cu siguranță de la Isus, pentru că nimeni, în Biserica timpurie, nu și-ar fi permis vreodată să-L descrie pe Fiul lui Dumnezeu ca fiind pus în pericol de ispitirea diavolului. Isus a fost cel care a povestit dramatica sa experiență interioară care a caracterizat începutul misiunii sale. Ca un bun învățător, a creat imagini vii, capabile să aprindă imaginația poporului său și să le rămână în minte.
Un teolog benedictin, J. Dupont, a emis ipoteza că Isus ar fi povestit despre ispitirea sa pentru a-şi justifica reproșul adresat lui Petru în Cezareea lui Filip, când a vrut să-l abată de la calea crucii sale. În acea circumstanță, i-a adresat tocmai cuvintele care încheie episodul ispitirilor din Evanghelia după sf. Matei: „Mergi în urma mea, Satană!”. Apoi a adăugat „Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor” (Mt 16,22-23). Petru l-a întrebat de ce l-a tratat atât de aspru, iar Isus i-a povestit despre ispitele pe care le-a avut de biruit încă de la început. Ucenicul încerca, inconștient, să-l distragă de la adevărata voință a lui Dumnezeu, așa cum făcuse diavolul în deșert. Prin urmare, ispitele suferite de Isus sunt în strânsă legătură cu misiunea sa. Cu alte cuvinte, ele fac parte din planul stabilit de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Isus, ca om-Mesia, cu siguranță s-a întrebat care este voința lui Dumnezeu pentru el. Așteptările umane ale mediului său au încercat să dea diferite orientări misiunii sale ca Mesia. Diavolul îi oferă trei exemple:
- calea minunilor pentru a reproduce minunile exodului (în special mana) și pentru a satisface nevoile materiale de bază ale omului (pâinea);
- să construiască Împărăția lui Dumnezeu ca imperiu politic, în opoziție cu cel roman, bazat pe justiție, capabil să adune toate regatele lumii, care să formeze o mare familie;
- să dea activității sale o amprentă spectaculoasă capabilă să captiveze și să creeze succes. Acestea erau cele mai sigure căi umane pentru a stabili o Împărăție puternică a lui Dumnezeu în lume. Nu a fost trimis oare tocmai pentru aceasta?
Luca, spre deosebire de Matei, inversează succesiunea ultimelor două ispite. El dorea ca lucrarea ispititorului să se încheie la Ierusalim pe vârful Templului. De fapt, tocmai în orașul sfânt se va încheia lucrarea diavolului, care încearcă în toate felurile să împiedice misiunea Fiului lui Dumnezeu. Va încheia povestirea așa, anticipând aluziv povestirea pătimirii: „ diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp”. Momentul revenirii diavolului este acela în care „Satana a intrat în Iuda, numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. El a mers şi s-a înţeles cu arhiereii şi comandanţii gărzilor cum să-l dea pe Isus pe mâna lor.” (Lc 22,3-4).
Conspirația a avut loc chiar în incinta Templului, acolo unde diavolul îl părăsise pe Isus. Era punctul culminant al ispitelor. De-acum, calea aleasă de Isus este cea a slujirii smerite și a dăruirii propriei vieți. Acesta este motivul pentru care Isus respinge cu fermitate acele propuneri diabolice care au gust de rânced, experimentate și de alte ori în istoria omenirii, mereu în mod falimentar. Acestea sunt bolile umane, vechi, condimentate întotdeauna diferit: materialism, putere tiranică, succes. Nu au adus niciodată nimic bun pentru umanitate, ba chiar au devenit celule bolnave în organismul umanității. Au alimentat, întotdeauna, cancerul egoismului, al foamei, al regimurilor dictatoriale, al efemerului, care a devenit regulă de viață. Ele stau la baza societății noastre nedrepte, corupte, violente, libertine, pline de idoli artificiali, creați de modă și mass-media, unde săracii sunt mereu mai săraci și bogații mereu mai bogați. O societate nihilistă, care creează copii după chipul și asemănarea sa. Sfântul Ioan a spus deja că „Pentru că tot ce este în lume – pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii – nu este de la Tatăl, ci de la lume”. (1In 2,16). Fiecare dintre noi este expus la aceste trei ispite.
Luca îl prezintă pe Isus ispitit ca om, pentru că poziționează povestirea după genealogia umană a lui Isus, prin care se ajunge până la Adam (Lc 3,22-28). El și-a luat rolul de bărbat printre bărbați cu angajament și seriozitate, asumându-și pe deplin condiția noastră de creatură, afară de păcat. Viața a fost foarte dificilă pentru el. Scrisoarea către Evrei o descrie pe scurt: „Căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat. Aşadar, să ne apropiem cu toată îndrăzneala de tronul harului ca să primim îndurare şi să găsim ca ajutor harul său la timpul potrivit!” (Evr 4,15-16).
Postul Mare ne îndeamnă să mergem pe urmele acestui Domn ispitit ca și noi, care ne invită să ne purtăm crucea zilnică de muncă și suferință cu el, învățând de la el, cel care știe să fie solidar cu noi. Astfel, ne ajută să îndurăm și să depășim sărăcia condiției noastre umane și ignoranța religioasă, la care ne conduce secularismul societății noastre.
