În timpul acela, Isus le-a spus discipolilor săi: aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine, aşa v-am iubit şi eu pe voi. Rămâneţi în iubirea mea. Dacă ţineţi poruncile mele, rămâneţi în iubirea mea aşa cum eu am ţinut poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui. V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu. Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu ştie ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute. Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am constituit ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice îl veţi ruga pe Tatăl în numele meu să vă dea. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. (In 15,9-17)
————————–
„Să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v‑am iubit eu!” – este porunca cea nouă. Un lucru foarte serios. Isus pune în legătură această poruncă cu prietenia care reprezintă, în Evanghelia după Sfântul Ioan, aspectul cel mai important al legăturii dintre Isus şi discipolii săi. Prietenia pare să fie un sentiment natural şi spontan. Aşa este cu adevărat? În Cartea lui Ben Sirah se afirmă: „Prietenul fidel este o protecţie puternică; cine-l găseşte a găsit o comoară” (Sir 6,14). Nu ştiu câte comori au găsit cititorii noştri în viaţa lor…
Isus spune: „Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc”. Ce fel de raport este acesta? O prietenie sau o condiţie? Dacă are o iubire mare, asemenea Tatălui ceresc, de ce pune condiţii? În plus, descoperă un alt aspect: „V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină”. Un lucru extraordinar: să avem în noi bucuria lui Cristos. Ceva care face să ne explodeze inima. Cu siguranţă merită să ne implicăm, dar… cum rămâne cu acea condiţie conform căreia suntem prietenii săi doar dacă facem ceea ce ne porunceşte? Dacă suntem prieteni, ar însemna că nu mai suntem servitori. Pe de altă parte, din punct de vedere logic, servitorul face tocmai aceasta: ceea ce i se porunceşte. Pare că ceva nu se potriveşte.
Să ne lăsăm transformaţi de aceste cuvinte, aşa cum ştie să facă Evanghelia, dacă îi permitem acest lucru.
Deseori, la începutul unei prietenii, cele două părţi au viteze diferite: o persoană se deschide mai mult, cealaltă mai puţin. Are nevoie de mai mult timp pentru a se debloca. Adevărata prietenie începe în ziua în care se încearcă să se facă ceva pentru cealaltă persoană, intrând în ritmul său, în gusturile sale, în modul său de a fi, driblând cu afecţiune aspectele sale neplăcute, fiindu-i aproape fără vreun interes. Abia atunci se „gustă” prietenia. Noi nu preţuim cu adevărat iubirea lui Cristos pentru noi doar pentru că ne iubeşte. Surpriză: iubirea lui Cristos nu este îndeajuns, doar ea şi atât. Fiindcă iubirea lui Dumnezeu nu ne asfaltează. Nimeni nu a fost transformat de har fără acea părticică pe care Dumnezeu nu o poate pune dacă nu o pune omul. Fără adeziunea noastră liberă, Cristos rămâne acolo, la uşă. Bate, dar nu dă năvală. Da, iubirea lui Cristos este dulce şi viguroasă, iar adjectivele în acest sens nu sunt suficiente. Dar doar atunci când răspundem la iubirea sa, aceasta va înceta să mai fie doar un simplu concept pentru noi. Doar atunci vând vom reverbera la iubirea sa totul va deveni minunat. Atunci vom şti ce este iubirea sa şi vom experimenta profunzimea iubirii sale pentru noi. Să ne înţelegem: pot să mă aflu în mijlocul a cincizeci de persoane care mă iubesc, dar dacă eu nu o iubesc pe niciuna dintre ele, sunt singur. În acelaşi mod, dacă Cristos mă iubeşte în totalitate, dar nu spun „Da” la iubirea sa, viaţa nouă nu intră în mine. Rămâne o informaţie abstractă. Cristos caută răspunsul meu, aşa cum fac toate prieteniile adevărate. Este esenţial să mă detaşez de mine însumi şi să fac ceva care să răspundă la gingăşia cu care am fost tratat.
Este frumos să te naşti, dar a da naştere altcuiva este mult mai frumos.
Este atât de frumos să fii iubit, dar să iubeşti este mult mai frumos.
(Comentariu de P. Fabio Rosini)
