Perseverența în credință garantează mântuirea
În acel timp, unora care vorbeau despre templu că este ornat cu pietre frumoase şi daruri votive, le-a spus: „Cât despre lucrurile acestea pe care le vedeţi, vor veni zile în care nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată”. Ei l-au întrebat: „Învăţătorule, când vor fi acestea şi care va fi semnul că ele au să se întâmple?”.El le-a zis: „Vedeţi să nu fiţi înşelaţi, căci vor veni mulţi în numele meu, spunând: «Eu sunt» şi: «Timpul este aproape»! Nu mergeţi după ei! Când veţi auzi despre războaie şi revolte, nu vă temeţi, căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, însă nu va fi îndată sfârşitul!”. Apoi le spunea: „Se va ridica un neam împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Vor fi cutremure mari şi, în diferite locuri, foamete şi epidemii; vor fi fapte înfricoşătoare şi semne mari din cer. Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâna pe voi şi vă vor persecuta; vă vor purta prin sinagogi şi închisori, vă vor duce în faţa regilor şi a guvernanţilor din cauza numelui meu. Aceasta va fi pentru voi o ocazie de a da mărturie. Puneţi la inima voastră să nu vă pregătiţi dinainte cum vă veţi apăra, căci eu vă voi da grai şi înţelepciune cărora niciunul dintre potrivnicii voştri nu le va putea rezista, nici răspunde! Veţi fi trădaţi de părinţi, de fraţi, de rude şi prieteni şi vor ucide pe unii dintre voi; veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele.
(Lc 21,5-19)
———————————-
Textul Evangheliei de astăzi începe prin a constata precarietatea tuturor construcțiilor umane și se încheie cu o invitație la perseverența angajamentului creștinului în viața de fiecare zi. În istorie totul trece, nimic nu rezistă în faţa degradării cauzate de trecerea timpului. Lumea este plină de ruine: marile monumente ale civilizațiilor antice sunt doar resturi arheologice fotografiate de turiști, care încearcă să intuiască formele splendide care le acopereau. Marile imperii ale trecutului sunt acum amintiri îndepărtate, prezente doar în cărțile de istorie, iar de multe dintre ele nimeni nu-şi mai aduce aminte pentru că nu au lăsat urme. Cartea biblică a lui Qohelet prezintă în mod dramatic instabilitatea lucrurilor omenești și îşi exprimă dezamăgirea faţă de acestea prin renumitul său refren: „Deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune”.
La această instabilitate materială și socială a lucrurilor pământești, putem adăuga astăzi nepăsarea și natura provizorie a opţiunilor prezente în societatea noastră. Se pare că este imposibil să ai idei, afecțiuni și sentimente care să dureze și să conteze în mod determinant în spațiul scurt al vieții. Prin urmare, cuvintele lui Isus care conchid textul evanghelic pot fi considerate ciudate și atemporale: „prin statornicia voastra, vă veți mânuti sufletele”. Acelaşi lucru se poate afirma şi despre o frază asemănătoare: „cine va rămâne statornic până la sfârşit, acela va fi mântuit” (Mt 10,22). Perseverența în alegeri și angajament este, aşadar, o virtute creștină indispensabilă într-o perioadă de criză, aşa cum este şi cea pe care o trăim noi astăzi, care produce munți de dezamăgiri și stive de eșecuri umane.
Acest îndemn divin face parte din Discursul escatologic, adică din discursul lui Isus cu privire la evenimentele finale ale istoriei și ale vieţii omeneşti pe pământ. Biserica ne propune un text din acest discurs, în ultima parte a anului liturgic care urmează să se încheie. Sfârșitul fiecărui an, inclusiv al celui liturgic, invită la o reflecție asupra sensului istoriei și al vieții omeneşti. Este vorba despre o înțelepciune prudentă, pentru că avem o singură viață de trăit și dacă pierdem această oportunitate, pierdem totul . Punctul de pornire al discursului este oferit lui Isus de nişte ascultători anonimi care admiră extaziaţi frumusețea templului din Ierusalim, acolo unde Domnul vorbește. Isus înţelege şi împărtăşeşte sensibilitatea lor artistică, dar îi avertizează imediat pe un ton realist: „vor veni zile în care nu va rămâne piatră peste piatră”. Cei care vizitează astăzi esplanada templului Ierusalimului, ocupată de cele două moscheie islamice, pot constata ca din acea splendidă clădire restaurată cu măreţie de Irod cel Mare între anii 19 – 10 î.C. nu a mai rămas absolut nimic.
Luca, în discursul escatologic, face o distincţie mai precisă între tema căderii Ierusalimului, care a fost distrus în anul 70 d.C. de către armata romană a lui Titus, fiul împăratului Vespasian (69-79), şi tema sfârșitului lumii ce nu poate fi datat sau descris. Acest lucru se datorează faptului că el poate cita profețiile care s-au împlinit deja şi se împlinesc în perioada când a scris Evanghelia, atunci când se pregătea războiul iudeo-roman, sau era în curs de desfăşurare, evenimente ce făceau parte din istoria Bisericii de atunci. Pentru el, acele profeții erau garanția viitoarei intervenții decisive a lui Dumnezeu în istorie pentru a-și elibera poporul și pentru a reînnoi lumea. Totuși, în acest text totul rămâne vag și imaginile simbolice sunt preluate din repertoriul clasic al profeților, care anunțaseră venirea „zilei Domnului”. Tocmai din cauza acestei imposibilități de a cunoaște evenimentele finale, suprapuse în viziunea profetică cu cele recente, Isus nu răspunde la întrebarea când și cum vor avea loc.
Următoarea relatare se referă, așadar, la vremea Bisericii apostolice, pe care Luca o va descrie ulterior, în detaliu, în cartea Faptele Apostolilor. Trei evenimente sunt anunțate în viitorul apropiat ce urmează dupa Paște: apariția profeților mincinoși, declanşarea revoltelor și producerea dezastrelor naturale, persecuția Bisericii. Apariția unor profeți mincinoși care au animat spiritele și au declanșat febra naționalistă a evreilor la începutul războiului iudeo-roman, este descrisă cu exactitate de istoricul Josephus Flavius, implicat direct în evenimentele pe care le povestește. Anumite informaţii ne sunt oferite şi de rabinul Gamaliel în cadrul Sinedriului, întrunit pentru a decide soarta lui Petru și Ioan surprinși că predicau în templu (Fap 5,35-39). Isus îi îndeamnă să nu asculte de aceşti Mesia falşi și să nu se teamă de ei. Aceste personaje au apărut în toate timpurile, inclusiv în zilele noastre.
Povestea lungă a războiului iudaic (66-73 d.C.) este descrisă pe scurt prin prevestirea revoltelor, răscoalelor și războaielor și se încheie cu îndemnul de a nu fi îngoziţi de acestea. Cutremurele, foametea și ciuma erau evenimente ce aveau loc în acea vreme (Fap 11,27-30). Prevestirea persecuției creștinilor, însă, nu era un lucru atât de evident. În acest sens descrierea devine mai detaliată și se înscrie pe acelaşi fir al relatării lui Luca din Faptele Apostolilor, ce îi are ca protagoniști pe Petru și Ioan (Fap 5,17), Ștefan (Fap 6,12; 7,55), creștinii din Ierusalim și Damasc persecutati de Saul (Fap 8,1), Petru și Iacob (Fap 12,1). Aceeași persecuție va continua apoi în misiunea lui Paul, urmărit de evrei și păgâni. Isus îi asigură pe toţi că le va fi alături, îi va apăra și îi va întări. Nimeni nu este abandonat în mărturia sa de credință (martyrìa). Duhul Sfânt promis va veghea asupra tuturor (In 15,26) și va face ca răspândirea Cuvântului să fie eficientă și şi de neoprit.
La persecuția autorităților evreiești și romane se vor adăuga dezbinarea și persecuția în cadrul familiilor. Toate aceste lucruri Isus le-a anunțat deja discipolilor săi în timpul predicării sale (Lc 12,51-53), dar acum adaugă o afirmaţie cutremurătoare: „veți fi urâți de toți din cauza numelui meu” (Lc 21,17). El nu i-a dezamăgit niciodată pe cei ce îl urmează, oferindu-le o existență liniștită și pașnică. Viața este deja dificilă pentru toată lumea, dar pentru creștini este și mai dificilă datorită angajamentului lor care este în contrast cu mentalitatea și stilul societății păgâne în mijlocul căreia trăiesc. Prin urmare, sunt necesare decizii definitive și implacabile, perseverență și constanță în credință. Doar cu aceste premise le este asigurată creştinilor viața veşnică (Fap 14,22). Astfel de învățăminte sunt mai actuale ca niciodată, în aceste timpuri de instabilitate psihologică, aşa cum sunt cele ale noastre.
