În vremea aceea, Isus le-a sus discipolilor această parabolă: Împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înţelepte. Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit.
Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: “Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!” Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: “Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!” Dar cele înţelepte au răspuns, zicând: “Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!”
Dar, plecând ele ca să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în sala de nuntă şi uşa s-a închis. Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi au zis: “Stăpâne, stăpâne, deschide-ne!” Dar el, răspunzând, le-a zis: “Adevăr vă spun: nu vă cunosc”. Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul! (Mt 25,1-13)
—————————————–
Capitolul 25 din Evanghelia după Sf. Matei ne va conduce în ultimele duminici din acest an liturgic prin cele trei parabole referitoare la scopul final ce ne prezintă cele trei judecăţi la care va fi supusă omenirea.
A treia parabolă se va referi la cei care-l vor întâlni pe Isus pentru prima dată la sfârşitul timpurilor, Regele-Păstor care separă „toate popoarele” între cei care, chiar dacă nu au ştiut acest lucru, l-au îngrijit şi primit în persoana celor săraci de pe pământ şi cei care nu au făcut acest lucru.
A doua parabolă, cea referitoare la slujitori şi la talanţii stăpânului, prezintă judecata celor care erau în slujba Domnului şi care şi-au îndeplinit sau nu misiunea lor.
Parabola din această duminică este prima din acest capitol şi se referă la cei care erau destinaţi să intre la sărbătoare împreună cu Mirele şi care au reuşit sau nu să facă acest lucru. Este vorba despre cei trebuiau să-l întâlnească pe Mire şi să fie conduşi de El la Nunta la care este destinată omenirea, prin mântuirea pentru care ne-am născut, şi care au beneficiat sau ratat ocazia.
În toate cele trei cazuri ne aflăm în faţa unei descriminări, o bifurcaţie în care viaţa are mereu doar două soluţii opuse: ori înăuntru, ori afară.
Aceasta este dimensiunea tragică a existenţei noastre ce poate fi rezolvată în lumină sau în întuneric. Dincolo de faptul de a accepta sau nu acest mesaj atât de serios, este vorba despre o realitate: din păcate, viaţa poate fi irosită, putem să pierdem ocazia de a deveni frumoşi cu adevărat. Această realitate poate să ni se pară foarte dură, dar este obiectivă.
Merită să facem efortul de a învăţa să nu greşim, de a nu pierde din vedere ţinta.
În parabola noastră întâlnirea cu Mirele nu este doar norocoasă, ci reprezintă apogeul unei îndelungate aşteptări.
Există o expectativă de lumină în viaţă, înţelegem încă din copilărie că nu putem fi născuţi din întâmplare, ci ne îndreptăm spre ceva foarte important, că trebuie să întâlnim pe cineva. Fiecare om care vine pe lume este programat pentru ceea ce este adevărat, nobil, drept, bun, şi că merită efortul să aştepte. Iar acest lucru nu trebuie să-l piardă…
Ne sunt prezentate zece tinere care aşteaptă frumuseţea în două moduri diferite. Unele fac acest lucru într-un mod pripit, instinctiv, fără a se pregăti: ele ies cu candelele lor şi aşteaptă fără a se gândi prea mult. Dar lucrurile importante nu se fac aşa: aici este vorba despre superficialitate.
Celelalte se preocupă de frumuseţea pe care o aşteaptă, îşi procură untdelemn de rezervă în „vase mici” [în textul italian se foloseşte expresia „piccoli vasi”, n. tr.] pentru a-l păstra; este vorba despre ceva pentru care merită efortul să cheltuiască, să pregătească, să organizeze. Sunt înţelepte, sunt tinere ce gândesc. Din păcate, celelalte nu sunt aşa: sunt superficiale, nu vor să gândească.
Cu toţii suntem în cumpăna celor două aspecte ale tinereţii: cel care se pregăteşte pentru lucruri măreţe şi este orientat spre înălţimi, şi cel care se împotmoleşte în lucrurile imediate, fondat pe instinct şi moment.
Are dreptate însă cel care înţelege fundamentul vieţii, care simte măreţia lucrurilor şi se gândeşte că merită efortul să pregătească în vase mici rezervele.
Sunt atâtea ocazii pentru a creşte, pentru a ne pregăti, la orice vârstă. Este nevoie doar să ne umplem vasele mici în orice situaţie, în toate ocaziile pe care le avem de a primi untdelemn, parfum, izvor de lumină pentru candela noastră.
Merită efortul de a ne pregăti. Speranţa, spune Sf. Paul, nu ne dezamăgeşte.
