În acel timp, pe când ieşea Isus din Ierihon cu discipolii săi şi cu o mulţime numeroasă, un cerşetor orb, Bartimeu, fiul lui Timeu, şedea la marginea drumului. Auzind că este Isus din Nazaret, a început să strige şi să spună: „Isuse, Fiul lui David, îndură-te de mine!” Mulţi îl certau ca să tacă, însă el striga şi mai tare: „Fiul lui David, îndură-te de mine!” Oprindu-se, Isus a spus: „Chemați-l!” Şi l-au chemat pe orb, spunându-i: „Curaj, ridică-te, te cheamă”. Iar el, aruncându-şi haina, a sărit în picioare şi a venit la Isus. Isus l-a întrebat: „Ce vrei să fac pentru tine?” Orbul i-a spus: „Rabbuni, să-mi recapăt vederea”. Atunci Isus i-a zis: „Mergi, credinţa ta te-a mântuit!” Îndată şi-a recăpătat vederea şi îl urma pe cale. (Mc 10,46-52)
—————————
Isus pleacă din Ierihon pentru a ajunge la Ierusalim. Ierihonul fusese distrus atunci când Iosue l-a cucerit, prin urmare reprezintă un loc blestemat, pe când Ierusalimul este noul Paşte, acolo unde se deschide poarta spre cer. Ierihonul se află pe malul Mării Moarte, pe când Ierusalimul este văzut ca muntele Sion pe care s-a arătat Dumnezeu. Acesta este drumul lui Isus. Cine vor fi cei care îl vor urma? Unul dintre aceştia va fi un orb. Un orb care „vede”.
Cum poate fi posibil acest lucru? Să-i „furăm” secretul. Acest secret este rugăciunea, iar Bartimeu a devenit imagine a rugăciunii în tradiţia creştină, mai ales în cea ortodoxă.
Rugăciunea sa se prezintă ca o luptă.
De o parte se află el, orbul, care doar cu urechea (Dumnezeu nu se vede, se ascultă) îşi dă seama că trece Mesia, şi a înţeles că nu trece cineva care dăruieşte doar nişte bănuţi.
El stă acolo să cerşească pentru a supravieţui întunericului în care se află, dar acum este cineva care are putere asupra acelui întuneric. Domnul nu îi va „rezolva” doar problema economică a unei zile, ci întreaga viaţă, nu va pune capăt doar unor neajunsuri, ci va da sens la totul, chiar şi problemelor.
A ne ruga nu înseamnă să cerem favoruri lui Dumnezeu, ci lumină asupra tuturor aspectelor vieţii. Prin urmare, întunericul îl face pe Bartimeu să înţeleagă mai bine decât toţi ceilalţi care cred că „văd”.
Întotdeauna este aşa: „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor”. Sunt mii de rugăciuni care nu ajung nicăier… Doar cine pleacă de la propriul întuneric profund care este natura incompletă a omului făcută pentru a fi salvată, nu să se salveze de una singură, va şti să strige. De aceea avem o anumită nelinişte în inimă – este puterea noastră care ne îndeamnă să ne rugăm cu adevărat. Trebuie să acceptăm orbirea interioară. Dacă unul o ascultă, începe să facă o selecţie a lucrurilor exterioare de care este ataşat, demonstrând astfel că unele dintre ele nu sunt esenţiale.
De cealaltă parte este mulţimea care îl ceartă să tacă: „Să tacă odată! Să nu se mai roage!”. Sunt o mulţime de motive care îi face să nu vrea să audă această cerere insistentă. „Lasă-ne în pace, fă-ne să putem să credem în continuare în micile noastre soluţii, lasă-ne să-l vedem pe Isus doar ca pe un lucru ce trebuie înţeles, nu ca pe un Salvator care va pune capăt aşa–zisei libertăţi a noastre”. Aceste voci sunt exterioare, dar sunt şi interioare. Mii de lucruri îţi spun: „De ce te rogi? La ce îţi foloseşte?”.
Avem mii de motive pentru a nu ne ruga, doar unul pentru a o face: să fim salvaţi de întunericul nostru, care de fapt este „ego”-ul nostru orb în relaţiile cu ceilalţi, care nu-l vede pe aproapele şi nu iubeşte. Am mii de motive pentru a amâna rugăciunea sau pentru a o trăi ca pe o datorie sau ca pe o povară. Dar există un singur motiv mai puternic decât toate acele alte mii de motive care sunt împotrivă: eu vreau lumina.
Atunci când Isus îl va chema, Bartimeu îşi va arunca haina, singura pe care o avea, fiindcă a înţeles deja că îşi va schimba viaţa: dacă Mesia îl cheamă, totul are un sens, singurătatea sa s-a sfârşit. Ajunge la un dialog, soseşte cineva care îl ascultă, care nu-i oferă doar doi bănuţi, ci îl întreabă ce vrea. El vrea doar lumina.
Primeşte lumina, iar el ştie bine ce trebuie să facă cu ea: „Îndată şi-a recăpătat vederea şi îl urma pe cale”. Lumina este pentru a-l urma pe Domnul, de acum nu-l mai pierde din vedere. Ce altceva este mai util în viaţă? Împreună cu El vei ajunge la Ierusalim. Dar trebuie să renunţi la micile pomeni din Ierihon.
(Comentariu de P. Fabio Rosini)
