În timpul acela, când Isus pleca la drum, un om a venit în fugă şi, îngenunchind, l-a întrebat: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Isus i-a zis: „De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu. Cunoşti poruncile: Să nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înşeli! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!” Atunci el i-a zis: „Învăţătorule, toate acestea le-am păzit din tinereţea mea”. Isus, privindu-l, l-a îndrăgit şi i-a spus: „Un lucru îţi lipseşte: mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!” Întristat de acest cuvânt, el a plecat mâhnit pentru că avea multe bogăţii.
Atunci, privind în jur, Isus le-a spus discipolilor săi: „Cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei care au bogăţii!” Discipolii se mirau de cuvintele lui. Dar Isus le-a zis din nou: „Copii, cât de greu se intră în împărăţia lui Dumnezeu! Mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu”. Iar ei erau peste măsură de uluiţi şi spuneau între ei: „Atunci, cine se poate mântui?” Privindu-i, Isus le-a spus: „Pentru oameni este imposibil, nu însă pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate sunt posibile”.
Petru a început să-i spună: „Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat”. Isus i-a zis: „Adevăr vă spun că nu este nimeni care a părăsit casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ogoare pentru mine şi pentru evanghelie şi să nu primească însutit acum, în timpul acesta, case, fraţi, surori, mame, copii şi ogoare, dar şi persecuţii, iar în veacul care va veni, viaţa veşnică. (Mc 10,17-30).
—————————————-
Omul care îl roagă pe Isus să moştenească viaţa veşnică îi reprezintă pe toţi cei care caută viaţa, dar încă nu au găsit-o. Chiar dacă au făcut tot ceea ce trebuiau să facă şi au respectat fiecare regulă.
Există o generaţie – de-acum înaintată în vârstă – de persoane crescute cu sensul datoriei, care s-au sacrificat toată viaţa. Cu toate acestea nu au găsit adevărata viaţă, sau cel puţin nu au arătat că o trăiesc. Majoritatea dintre ei au trăit un creştinism compus din obligaţii care nu au mai convins generaţiile următoare. Multe persoane de bună credinţă şi-au văzut copiii ieşind din Biserică, fiindcă ceea ce le ofereau nu îi interesau.
Ulterior, în urmă cu circa 50 de ani, a urmat o generaţie care a căutat viaţa în diferite locuri, cu o atitudine refractară, încercând să rezolve orice problemă şi refuzând sensul datoriei. Drept consecinţă, atât tinerii cât şi cei în vârstă, am ajuns să nu avem o viaţă autentică, ci doar sentimente de vinovăţie şi multă confuzie.
În această Evanghelie ne este arătat ceea ce lipseşte, ceea ce nu avem, dar care contează cu adevărat.
Isus îl fixează cu privirea pe acest om, îl vede aşa cum este şi îl iubeşte. Nu este o privire oarecare, este vorba despre raportul simplu pe care Isus îl instaurează cu persoanele: el le iubeşte, fiindcă le vede. El are viaţa, El este viaţa. Dar cum poate să-şi împartă viaţa cu noi? Simplu: El cere să intrăm în existenţa sa. Îi spune acestui om: „Lasă totul şi urmeză-mă!”. Adică: „Am văzut că nu ai viaţă, am văzut că tu, la fel ca toţi ceilalţi, nu poţi face nimic de unul singur pentru a obţine veşnicia care o cauţi. Chiar şi cel mai bun dintre voi, cel mai coerent, cel mai fidel, tenace şi statornic în credinţă încă din tinereţe, asemenea ţie, nu ajunge la altceva decât la viaţa pe care deja o are, o viaţă care se termină, căreia îi lipseşte mereu ceva. Nu poate fi altfel, fiindcă nu este vorba despre „ceva de făcut”, ceea ce vă lipseşte sunt Eu, de a mă avea şi de a fi ai mei, de a-mi da totul pentru ca Eu să vă dau totul. Ceea ce este „al meu” este de o sută de ori mai mult decât ceea ce puteţi lăsa voi!”.
„Lasă totul şi urmează-mă!”.
Evanghelia o spune tuturor: „Lasă totul şi urmează-l pe Cristos!”. Acesta nu este un îndemn adresat doar anumitor persoane, ci tuturor. Dacă Dumnezeu îţi oferă posibilitatea de a iubi o femeie, El îţi cere: „Fă tot ce poţi pentru ea, nu pune condiţii, fiindcă sacramentul căsătoriei este o chemare la urmarea Domnului. Dacă apare o boală, accept-o, nu da înapoi, fiindcă fiecare boală este în realitate o misiune. Dacă ţi-a dăruit un copil, renunţă la orice pentru el, fiindcă paternitatea este natura lui Dumnezeu”.
Vei primi de o sută de ori mai mult. Vei avea iubirea Sa care învinge moartea şi este veşnică. Aici nu este vorba despre a fi capabili sau nu, ci pur şi simplu să ne scoatem ghearele din viaţa noastră. Să facem acest lucru nu pentru a fi săraci, ci bogaţi. Deoarece viaţa pe care o lăsăm este mereu mică, pe când viaţa Sa este imensă.
Cristos nu ne cheamă la sărăcie, ci la adevărata bogăţie. „Mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer!”. Aceasta nu este sărăcie, ci abundenţă imensă. Aceasta este viaţa pe care o căutăm.
(Comentariu de P. Fabio Rosini)
