Lazăr, omul sărac, la ușa celor bogați veseli și lipsiți de griji
În acel timp, Isus le-a spus farizeilor: ” Era un om bogat care se îmbrăca în purpură şi mătăsuri fine şi se bucura în fiecare zi cu mare fast; la poarta lui zăcea un sărac, al cărui nume era Lazăr, plin de bube: el ar fi dorit să se sature cu ceea ce cădea de pe masa bogatului. Ba mai mult, veneau şi câinii să-i lingă bubele. A murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Abrahám. A murit şi bogatul şi a fost îngropat. Pe când se chinuia în iad, şi-a ridicat ochii şi l-a văzut pe Abrahám şi pe Lazăr în sânul lui şi, strigând, a zis: «Părinte Abrahám, îndură-te de mine şi trimite-l pe Lazăr ca să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinui cumplit în flăcările acestea!». Însă Abrahám i-a spus: «Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune în timpul vieţii tale, după cum Lazăr, cele rele! Acum însă el este aici mângâiat, tu însă suferi. Şi pe lângă toate acestea, între noi şi voi este o mare prăpastie, încât cei care ar vrea să treacă de aici la voi să nu poată şi nici de acolo să treacă la noi». El a zis: «Atunci te rog, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, ca să-i prevină, nu cumva să ajungă şi ei în acest loc de chin!». Dar Abrahám i-a spus: «Îi au pe Moise şi pe Profeţi: să asculte de ei!». El însă a zis: «Nu, părinte Abrahám, dar dacă unul dintre morţi ar veni la ei, s-ar converti». I-a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise şi Profeţi, chiar dacă ar învia cineva din morţi, nu se vor convinge»”.
(Lc 16,19-31).
——————————————–
Parabola de azi începe, la fel ca și aceea de duminica trecută! Probabil Luca vrea să o confunte cu cel puțin su aspesct: administratorul necredincios este admirat pentru că s-a preucupat pentru viitorul său, făcându-și prieteni cu ajutorul banilor stăpânului; bogatul din această parabolă nu se gândește la viitorul său, preocupat fiind să se bucure de viață într-un mod cât mai eficace. Povestirea situației sale e făcută de Isus cu imagini populare, exagerate sau naive. El își propune și să lanseze o provocare asupra pericolului bogățiilor, după ceea ce se întmplă după moarte. Pentru a face aceasta, el se folosește de o imagine ebraică din timpul său, care interpreta viața de dincolo proiectând-o în experiența religioasă pe care o avea. Astfel, lumea de dincolo este descrisă cum și-o imaginau ascultătorii săi, adică, ca o răsturnare de situație în comparație cu viața pământească, de altfel anunțată de Maria în cântarea sa (Lc 1,51-53) și vestită de însuși Isus în fericirile și în îndemnurile din discursul proclamat la poalele muntelui (Lc 6,20-25).
Două sunt personajele principale din acest episod: un bogat anonim și un sărac pe nume Lazăr. Săracul este unicul personaj din parabolele lui Isus care are un nume și deci, o identitate precisă în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, semn de profundă considerație. Numele a fost ales, probabil, pentru semnificația sa etimologică: Lazăr înseamnă «Dumnezeu ajută ». Săracul care nu găsește nici un ajutor la omul bogat, găsește ajutor și dreptate la Dumnezeu. Bogatul este prezentat cu puține trăsături esențiale: îmbrăcat în purpură roșie pentru a descrie luxul exagerat, preocupat fiind să benchetuiască în mod exagerat, semn de bucurie materială, singura pe care știe să o aprecieze. Lazăr în schimb este prezentat cu puține aspecte semnificative: stă ghemuit, ca un cerșetor, la ușa bogatului, cuprins de o mare foame care îi străpunge stomacul în timp ce privește cu nostalgie bucățile de pâine, cu care bogatul își curăță mâinile, bucăți de pâine aruncate pe pământ.
Singurii care își dau seama de prezența săracului sunt câinii vagabonzi, înfometați ca și el, care vin să-i lingă rănile. În aceste imagini vedem sărăcia în toată realitatea sa. Situația se schimbă în momentul morții celor doi protagoniști. Amândoi intră în «sheol», dincolo de mormânt, conceput în mod popular în lumea ebraică. Este un spațiu sus, rezervat celor buni, numit «sânul lui Abraham», care indică intimitatea casei tatălui celor ce cred, masa, unde el se așează cu ceilalți tați și cu cei aleși. (Lc 13,28-29); și un loc jos, de pedeapsă, rezervat celor condamnați de focul judecății divine, numit Gheenă, unde este plâns și scrâșnire din dinți (Lc 12,5; 13,28). Între aceste două locuri este posibilă doar comunicare vizuală și auditivă, destinată să alimenteze și să întărească regretul celor condamnați. Se intuiește cu ușurință că suntem în fața unei reconstrucții fantastice bogată în imaginație, cu un puternic impact popular din punct de vedere al învățăturii.
Aici este construit dialogul între cel bogat și Abraham. Este strigătul celui nefericit care merge către tatăl celor ce cred, pentru a găsi o mică ușurință a suferinței acumulată datorită setei arzătoare pe care bogatul o suferă în foc. Cere să fie trimis Lazăr, să-i ude limba cu o picătură de apă, el care, în viață, i-a refuzat o bucată de pâine. Abraham îi răspunde că nu mai este nici o posibilitate de comunicare între el și Lazăr, pentru că a fost chiar el care a întrerupt orice comunicare în viață. Bogatul, cu egoismul și indiferența sa a creat un abis gol, de acum profund, în relație cu cel sărac. Lipsa de comunicare din viață, a creat lipsa de comunicare dincolo de mormânt. Bogatul și-a săpat abisul cu mâinile sale, acum nu poate pretinde să facă poduri imposibile asupra acelui teribil gol.
Suntem în esența parabolei care lansează un mesaj extrem de serios: bogăția poate duce la închiderea inimii, care la rândul său duce la ignorarea sărăciei și la suferința celorlalți. Tocmai pentru această atitudine egoistă închide calea salvării eterne. Isus nu are nimic cu bogații care petrec. Și bogații sunt fiii lui Dumnezeu, iubiți de el și nu sunt excluși apriori de la mântuire. Isus a avut prieteni bogați și înstăriți cărora le-a fost oaspete. Pentru el nu este importantă condiția socială, ci atitudinea interioară de iubire și de împărtășire.
Nu sunt bogățiile cele care îl condamă pe om, ele pot fi moștenite sau câștigate cu sudoarea frunții. Ceea ce îl condamnă pe un bogat, este plăcerea egoistă a bunurilor sale, aroganța cu care își arată luxul, inconștiința care îl împiedică să vadă sărăcia care îl înconjoară. Bogățiile riscă să închidă sufletul pentru Dumnezeu și pentru sărac, violând exigențele evanghelice cele mai elementare ale iubirii lui Dumnezeu și aproapelui, rănind astfel în inimă, credința creștină. Acest lucru a făcut bogatul din parabolă care s-a distrus cu însăși mâinile sale refuzând iubirea și solidaritatea. Locul său este iadul unde nu există iubirea pe care a negat-o.
A doua cerere a bogatului condamnat exprimă o rămășiță de iubire pentru frații săi încă în viață, dar o iubire închisă doar în interiorul familiei sale. Îi cere lui Lazăr să li se arate lor și să-i avertizeze asupra pericolului în care se află, și pe care el l-a trăit în mod inconștient, la rândul său. Răspunsul lui Abraham este și de această dată negativ. Dumnezeu a dat omului cuvântul său, acesta trebuie să îi fie suficient pentru a-l conduce pe calea vieții. Dar trebuie să asculte de el. Minunile pot impresiona, dar nu neapărat să convertească. Doar ascultarea cuvântului lui Dumnezeu deschide inima la darul credinței și conduce la o schimbare de viață. Este o avertizare pentru toți.
