În vremea aceea, Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, au venit la el şi i-au spus: „învăţătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce îţi cerem”. El le-a spus: „Ce vreţi să fac pentru voi?” Atunci ei i-au spus: „Fă-ne să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta în gloria ta”. Dar Isus le-a spus: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi potirul pe care-l beau eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care eu sunt botezat?” Ei i-au spus: Putem”. Iar Isus le-a zis: „Potirul pe care-l beau eu îl veţi bea, iar cu botezul cu care sunt botezat eu veţi fi botezaţi. Însă, a sta la dreapta sau la stânga mea, nu eu trebuie să dau, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit”.
Când au auzit, cei zece au fost cuprinşi de indignare faţă de Iacob şi Ioan. Chemându-i la sine, Isus le-a spus: „Voi ştiţi că cei care sunt consideraţi conducători ai popoarelor le domină şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea asupra lor. Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor. Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi”. (Mc 10,35-45)
—————————
Discipolii îl urmau pe Isus făcând multe renunţări şi ducând o viaţă precară. De ce oare? Ce căutau cu adevărat? Soseşte şi ziua în care dorinţa lor este exprimată – în întrebarea lui Iacob şi Ioan din textul evanghelic de astăzi – şi este prezentată în toată imaturitatea sa.
Isus, însă, nu-i dispreţuieşte nici pe ei, nici întrebarea lor – nu face niciodată acest lucru – şi începe să analizeze întrebarea lor, aşa cum o face un adevărat pedagog sau un tată.
Face acest lucru „săpând” în mod profetic, plecând de la o frază care înseamnă altceva decât ceea ce pare: „Nu ştiţi ce cereţi” nu vrea să spună „Ce fel de întrebare impertinentă mai este şi asta?”, ci „În ceea ce cereţi se află ceva ce nu cunoaşteţi, ceva ce va trebui să descoperiţi voi înşivă: încă nu vă daţi seama ce faceţi, urmându-mă, şi unde vă va duce aceasta. Va trebui să treceţi prin mai multe încercări pentru a ajunge la lumina ascunsă în ceea ce cereţi”.
Întrebarea lor va fi purificată atunci când vor bea din potirul lui Cristos şi atunci când vor primi Botezul său prin martiriu. Aceşti termeni pascali fac referinţă la Pătimirea lui Isus, la ceea ce îl aşteaptă, la moartea care îl va duce la înviere.
Într-o anumită zi vor da mărturie şi ei, Ioan şi Iacob, şi atunci vor face „saltul de calitate”.
Sfântul Ignaţiu de Loyola spune că există o chemare conformă logicii pământeşti, chemarea conformă capacităţii noastre de gândire, iar apoi ne este adresată o a doua chemare, cea matură, care este conformă Regelui ceresc, atunci când o persoană înţelege cu adevărat ce înseamnă să-l urmezi pe Cristos şi renunţă la propriile convingeri pentru a le îmbrăţişa pe cele ale Tatălui.
Există un moment în fiecare căsătorie în care se descoperă că este ceva mult mai profund ce trebuie trăit, adică trebuie să se ofere viaţa pentru celălalt, trebuie nutrită o iubire profundă şi matură, în care celălalt este primit pentru ceea ce este. Abia atunci începe căsătoria, altfel devine o ipocrizie, un pact reciproc de neagresiune, aşa cum deseori se întâmplă, nu se vrea „mânjirea” cu „sărăcia” celuilalt, se rămâne dincoace de pragul iubirii necondiţionate. Dar tocmai acela este pragul fericirii, a vieţii cu adevărat împlinite. Atunci când se bea acel potir, începe comuniunea adevărată.
În fiecare misiune există un moment în care trebuie să trecem de la ceea ce credem că trebuie să facem la ceea ce Dumnezeu a planificat. Este o altă perspectivă. Atunci se iubeşte cu adevărat.
Chiar şi ceilalţi apostoli, care s-au indignat la întrebarea celor doi, vor trebui să facă acest pas. În acel moment se gândeau doar la noţiunea de putere. Dar vor descoperi, conform profeţiei lui Cristos, că adevărata putarea este slujirea. Atunci vor trebui să renunţe la convingerile lor, pentru a deveni mari cu adevărat. Vor continua să vrea să fie într-un loc sus-pus, să fie importanţi, dar dintr-o altă optică, cea a slujirii şi a iubirii.
Lumea este plină de persoane care caută măreţia într-un loc greşit. Chiar şi în Biserică se află multe persoane care au această atitudine.
Măreţia, primul loc, adevărata autoritate, se află în inima celui care iubeşte, mai ales atunci când îşi dă viaţa pentru cineva.
Celelate sunt lucruri minore.
