Gândurile mele nu sunt gândurile voastre
În vremea aceea, Isus și discipolii săi au plecat spre satele Cezareii lui Filip. Pe drum i-a întrebat pe discipolii săi, spunându-le: „Cine spun oamenii că sunt eu?” Iar ei i-au spus: „«Ioan Botezătorul», alții «Ilie», iar alții «Unul din profeți»”. Atunci, el i-a întrebat: „Dar voi cine spuneți că sunt eu?” Răspunzând, Petru i-a spus: „Tu ești Cristosul!” Și le-a poruncit cu asprime să nu vorbească nimănui despre el. Atunci a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei și cărturari, să fie ucis și a treia zi să învie. Și le spunea aceasta în mod deschis. Dar Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe. Iar el, întorcându-se și privindu-și discipolii, l-a certat pe Petru și a spus: „Mergi în urma mea, Satană, căci nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor”. Chemând la sine mulțimea și pe discipolii săi, le-a spus: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze. Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde; cine, însă, își va pierde viața pentru mine și pentru evanghelie o va salva”. (Mc 8,27-35).
__________________________________________
Suntem la jumătatea evangheliei după Marcu, când evanghelistul introduce o cotitură în itinerariul de credință, pe care-l conturează începând cu botezul lui Isus și până la strălucitoarea dimineață pascală a învierii sale. Este un drum pe care apostolii l-au parcurs cu oboseală și cu multe întrebări. Isus le propune azi o schimbare decisivă a mentalității; face o revoluție în ideile pe care aceștia și le-au făcut până acum despre el. Și pornește de la un fel de sondaj ce le propune: «Cine spun oamenii că sunt eu? Dar voi ce spuneți?». Se vehiculau despre Isus opinii diverse și stranii, la fel ca acum, când este propusă o varietate de imagini deformate, ce îi molipsesc și pe aceia care spun că sunt creștini.
De vreo trei secole s-a dezlănțuit o cursă a interpretărilor despre persoana lui Isus, cele mai variate și stranii, în contrast cu figura ce ne este prezentată de evanghelie. Fiecare vrea, parcă, să-și fabrice un Isus al casei, cu ingredientele pe care cultura predominantă le furnizează din când în când. Este întotdeauna un Isus confortabil, adaptat exigențelor prea omenești și capriciilor proprii celui care și-l creează. Este un Isus diluat, inofensiv, cel mult romantic și filantrop, deloc angajant. Isus nu se inventează, dar este primit din evanghelie și din tradiția apostolică. Apostolii au fost singurii săi martori oculari și numai ei sunt cei abilitați să vorbească cu obiectivitate. Aceasta şi pentru că, în timpul vieții lor aproape de Isus, ei au trebuit să corecteze cu greu opiniile lor greșite sau parțiale despre el, așa cum ne relatează evanghelia de azi.
Relatarea lui Marcu are loc în partea cea mai nordică a Galileei, în regiunea păgână a Cezareii lui Filip, capitala regatului lui Irod Filip, fiul lui Irod cel Mare. Pe drumurile acelui pământ păgân, Isus îi întreabă cu hotărâre pe discipolii care-l urmează. Ceea ce apostolii îndeplinesc nu este doar o călătorie de plăcere, este un itinerar de credință. Ne aflăm aproape de izvoarele Iordanului, acel fluviu care pe cursul său inferior, mulți kilometri mai spre sud, care a văzut întâia prezentare a lui Isus de către Dumnezeu Tatăl: «Tu ești Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit plăcerea» (1,11). Este ca o rechemare la începuturile experienței. El vrea să verifice claritatea acțiunii sale, ce impresii au trezit în mulțimi și în urmașii săi cuvintele pronunțate de el și acțiunile împlinite de el. Drept urmare, întreabă: «Cine spun oamenii că sunt eu?». Apar astfel o serie de opinii răspândite, pe care evanghelia le-a evidențiat deja, (6,14-16) și care erau presupuse în formularea întrebării puse de Isus.
După enumerarea convingerilor populare evidente, întrebarea lui Isus ia o formă mai personală: «Dar voi cine spuneți că sunt eu?». Aici întrebarea devine inevitabilă, pentru că este una directă: «Dar voi» (în greacă «ymēis dè»), indică faptul că Isus așteaptă de la ei un răspuns mai precis și punctual, după ce l-au cunoscut de aproape prin urmarea lui. Petru, în numele tuturor, dă răspunsul corect, chiar dacă este încă parțial și incomplet: «Tu ești Cristosul», adică «Mesia» vestit de profeți și așteptat de secole de întregul popor al lui Israel. Declarația lui Petru se naște din experiența pe care apostolii au putut s-o facă în timpul ministerului lui Isus în Galileea, ascultând învățăturile sale și văzând minunile sale. De aceea, răspunsul pe care-l dau prin gura lui Petru este un pas înainte față de opiniile superficiale ale oamenilor care-l identificau pe Isus cu Ioan Botezătorul, cu Ilie sau cu figura generică a unui profet. La această primă declarație lipsește însă cea de-a doua parte a mărturiei creștine complete: «Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu» (Mc 1,1). Tocmai pentru că mărturia lui Petru era încă incompletă și putea fi înțeleasă greșit, Isus le interzice apostolilor ca să o răspândească. Așa cum era enunțată, era periculoasă deoarece putea alimenta așteptările politico-religioase ale evreilor timpului, care stârniseră deja prea multe revolte naționale care au fost imediat înăbușite de către romani.
Isus începe tocmai de aici să explice tipul mesianismului pe care intenționează să-l realizeze. El este deja anticipat și sintetizat în prima lectură ascultată în liturgia de azi, ce prezintă a treia cântare a Slujitorului Domnului care este disprețuit, persecutat și ucis, așa cum l-a văzut profetul Isaia cu șapte sute de ani înainte (Is 50,5-9). Evanghelistul va explica acel concept, tot mai detaliat, în toată partea a doua a evangheliei sale prin trei vestiri ale pătimirii sale (8,31 ş.u.; 9,31 ş.u.; 10,33 ş.u.). Noua sa învățătură se deschide cu aceste cuvinte: «Atunci a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei și cărturari, să fie ucis și a treia zi să învie». În timp ce, cu puțin înainte, le interzisese discipolilor să spună în jurul lor că el era Cristos, acum vorbește despre destinul său în mod deschis și solemn, pentru că acesta este întocmai misterul persoanei sale, care era cel mai greu de acceptat.
Cât este de dificil și de scandalos acest nou adevăr mesianic o spune reacția pe care o are Petru, care, mândru de mărturia abia declarată, se simte dator să-l certe pe Isus pentru ceea ce el spune acum. Îl ia deoparte pentru a-l face să renege, cel puțin în privat, acele declarații publice atât de supărătoare. În loc să se dezică, Isus respinge deschis tentativa lui Petru și declară în fața tuturor: «Mergi în urma mea, Satană, căci nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor». Atitudinea lui Petru îi reamintește ispitirile diavolului la începutul activității sale publice: și Satana a încercat atunci să-l îndepărteze de voința lui Dumnezeu, proiectându-i căile omenești ale unui succes sigur.
Poate acesta este momentul în care Isus a decis să povestească ispitirile diabolice pe care atunci le-a suferit. Petru, la fel ca diavolul de atunci, pretindea să-l învețe pe Isus ce trebuia să facă, voia să-l conducă cu o nerușinată mândrie. Isus îl îndepărtează cu o poruncă clară, care-l pune pe Petru la locul lui: «Mergi în urma mea și urmează-mă». Cum i-ar spune: reintră în rânduri, nu te pune între mine și Dumnezeu. Doar Tatăl are dreptul de a-mi fi ghid, pentru că eu am venit să fac voința sa, nu pe aceea a oamenilor».
Asta ne face să înțelegem cât suntem și noi de încrezuți și de mândri atunci când vrem ca Isus să se plece în fața scurtei noastre vederi umane, atunci când am vrea să fie diferit de cum este el, când încercăm să-l învățăm meseria de mântuitor și să-i dictăm ceea ce trebuie să facă pentru a mântui lumea și pe noi. El ne cere nouă și tuturor să-l urmăm cu încredere, să facem în noi o schimbare a ideilor, renunțând la interesele noastre egoiste și acceptând cu umilință și credință voința lui Dumnezeu, prin crucea oboselii și a suferinței pe care viața ni le rezervă. Isus Cristos ne-a fost dat de Dumnezeu, nu l-am făcut noi. Există mereu îndoiala cu privire la reconstrucțiile personale pe care noi le facem, fără a ține cont de evanghelia pe care nu am citit-o mereu cu seriozitate; trebuie să fie respinse imaginile distorsionate pe care ni le furnizează mijloacele de comunicare sociale din când în când, ele fiind în căutarea cu orice preț a noutăților uimitoare sau scandaloase. Singura imagine adevărată a lui Isus este cea istorică a Evangheliei, nu există nimic altceva de adăugat.
