În timpul acela, Isus, ieşind din nou din ţinutul Tirului, a trecut prin Sidon spre Marea Galileei, în mijlocul ţinutului Decapole. I-au adus un surd care vorbea cu greu şi l-au rugat să-şi pună mâna peste el. Luându-l la o parte din mulţime, i-a pus degetele în urechi şi, cu salivă, i-a atins limba. Apoi, ridicându-şi ochii spre cer, a suspinat şi a zis: „Effata!”, care înseamnă „Deschide-te!” Îndată i s-au deschis urechile şi i s-a desfăcut legătura limbii şi vorbea corect. Iar el le-a poruncit să nu spună nimănui, însă cu cât mai mult le poruncea, cu atât mai mult ei îi duceau vestea şi, peste măsură de uluiţi, spuneau: „Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească” (Mc 7,31-37).
—————————–
Evanghelia după Sfântul Marcu este cea mai veche şi cea mai scurtă dintre cele patru. Este foarte „zgârcită” în cuvinte, nu vrea să folosească „greutăţi”, balast ce ar putea să distragă de la mesajul esenţial. Dacă într-un fragment apare ceva care poate să fie considerat „în plus”, imediat este remarcat, deoarece arată o intenţie deosebită.
În textul evanghelic din această duminică se foloseşte un cuvânt în aramaică: „Effata”, adică „Deschide-te!”, o expresie ce trebuie tradusă, semn că ascultătorii lui Marcu nu înţelegeau limbile semitice. Acest cuvânt a rămas vreme de secole exprimat în aramaică în ritualul Botezului, fiindcă subliniază un moment esenţial: deschiderea simţurilor. Prin Botez se începe viaţa dăruită de Dumnezeu, aceea a omului nou, care pleacă de la schimbarea căilor de relaţionare, adică a celor cinci simţuri. Într-adevăr, există, de exemplu, două priviri, una umană şi una a credinţei; există percepţii carnale şi percepţii spirituale.
În Sfânta Scriptură există o ierarhie a simţurilor: fără îndoială, cel mai important este cel al auzului, fiindcă reprezintă nodul fundamental al relaţiei. Dacă te văd, dar nu te aud, nu reuşesc să intru uşor în relaţie cu tine. Dacă, însă, nu te văd, dar te aud bine, putem să intrăm în dialog chiar şi într-un mod profund. Dumnezeu, într-adevăr, nu poate fi văzut, dar poate fi ascultat.
În acest text este prezentat episodul vindecării surdomutului, iar strategia pe care o foloseşte Isus este trezirea simţurilor noastre. Să urmărim gesturile sale: la început îl duce deoparte, separat de mulţime. Pentru a ne schimba modul de a auzi, trebuie „să ieşim din sat”. Pentru a ne vindeca de confuzia provocată de gălăgia lumii, trebuie să ne găsim timp pentru a fi noi înşine, altfel se ascultă fără personalitate, fără a fi noi înşine.
Isus face două gesturi care nu sunt foarte estetice: îi introduce degetele în urechi şi îi pune saliva sa pe limbă. Dar trebuie să realizăm că sunt degetele lui Mesia, sunt operele pe care Tatăl le face prin intermediul mâinilor sale. Saliva – lubrifiantul vocii – este chiar cuvântul lui Isus pe care şi-l depune pe gura surdomutului. Pentru a putea fi vindecat surdomutul îi este pusă în urechi lucrarea lui Dumnezeu, iar pentru a-i fi vindecată muţenia îi este pus în gură Cuvântul lui Dumnezeu. Ascultând şi vorbind despre lucrările lui Dumnezeu se ajunge la dobândirea unui nou auz şi a unei noi vorbiri, se purifică propriile comunicări.
Sunt mulţi cei care aşteaptă o viaţă nouă din partea unei anumite tehnologii. Alţii nu mai reuşesc să înţeleagă nimic din propria existenţă şi sunt mereu în căutarea unor ştiinţe care să le ofere răspunsuri. Noi ştim că ascultarea şi pronunţarea Cuvintelor lui Dumnezeu săvârşesc minunea deschiderii interioare.
Dacă suntem din punct de vedere existenţial surdomuţi, sau singuri şi într-un faliment al comunicării, este inutil să încercăm din interiorul nostru să desfundăm obstrucţia. Doar ascultarea operelor lui Dumnezeu în urechi şi gustarea Cuvântului lui Dumezeu în gură – care este, printre altele, rugăciunea – deschid calea lui Dumnezeu în noi. Drept urmare ni se dezleagă nodul limbii, şi, la fel ca la Rusalii, vom şti să comunicăm aşa cum vrea Dumnezeu.
Să ne lăsăm duşi în afara lumii, să ascultăm şi să repetăm Cuvântul Domnului. Aceasta este Biserica. Acest mod de acţiune, mai mult decât oricare altul, ne face să fim oameni noi.
