Într-o sâmbătă, Isus a venit în casa unuia dintre conducătorii fariseilor ca să ia masa, iar ei îl urmăreau.Văzând cum îşi alegeau locurile dintâi, le-a spus celor invitaţi această parabolă: „Când eşti chemat de cineva la nuntă, nu ocupa primul loc, pentru că ar putea fi chemat cineva mai de seamă decât tine şi, venind cel care te-a chemat şi pe tine, şi pe el, îţi va spune: «Dă locul acestuia!». Atunci vei sta cu ruşine pe ultimul loc. Dimpotrivă, când eşti chemat, mergi şi aşază-te pe ultimul loc, pentru ca atunci când va veni cel care te-a chemat, să-ţi spună: «Prietene, urcă mai sus!», şi acolo vei avea glorie în faţa tuturor celor care sunt la masă cu tine! Căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat”. Iar celui care l-a invitat i-a spus: „Când dai un prânz sau un ospăţ, nu-i invita pe prieteni, nici pe fraţi, nici rudele, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te invite şi ei la rândul lor şi asta să-ţi fie răsplata! Dimpotrivă, când dai o masă, invită-i pe cei săraci, infirmi, şchiopi, orbi şi vei fi fericit, pentru că ei nu au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepţi!”. (Lc 14,1.7-14)
–––––––-
Parabola din prima parte a Evangheliei din această duminică ne invită să ne aşezăm pe „ultimul loc”. Despre ce loc este vorba? Este atitudinea pe care trebuie să o avem într-o relaţie autentică cu Tatăl ceresc. Adam a vrut să ocupe primul loc, încercând să-i ia locul lui Dumnezeu, cu consecinţe dezastruoase.
Salvarea noastră constă în acceptarea de a deveni discipoli, adică să-l urmăm pe Isus, iar dacă El ne ghidează, ne conduce la locul potrivit, adică la misiunea noastră.
Ne este teamă să-l urmăm pentru că sufletul nostru este ocupat de neliniştea care se află pe primul loc, de teama de a nu fi importanţi, de dorinţa de a fi apreciaţi. Care este problema? Atunci când inima ne este sufocată de obsesia de a primi onoarea care ni s-ar cuveni, trăim într-o existenţă înţesată de lucruri care durează doar cinci minute.
Domnul ne-a chemat la ceva care este mult mai important şi mai temeinic. El vrea să ne ofere un loc special, acela în care primim o demnitate care ne face liberi şi pe care dispreţul altora nu ni-l poate lua. Trebuie să punem capăt tendinţei de a impune noi ritmul existenţei noastre, şi să ne lăsăm conduşi de Providenţă. Astfel vom putea intra într-o dimensiune diferită a bucuriei. Va fi o sărbătoare care nu se termină şi pe care nimeni nu poate să o distrugă.
Cât de mulţi creştini, de-a lungul istoriei, au gustat plinătatea doar atunci când au încetat să-şi aleagă ei locul şi l-au lăsat pe Dumnezeu să îl aleagă pentru ei! Această bucurie este rodul faptelor prin care ne încredinţăm lui Dumnezeu.
Ce fel de satisfacţie trebuie să caut în viaţă? Pentru ce răsplată trebuie să trăiesc?
Isus, în a doua parte a Evangheliei, descrie organizarea unui ospăţ şi prezintă o listă ciudată de invitaţi: sunt omişi prietenii, rudele, vecinii bogaţi, într-un cuvânt „familia” din punct de vedere uman. Invitaţia este trimisă la „săraci, infirmi, şchiopi, orbi”, persoane care vin fără să aibă „posibilităţi materiale” şi fără un cadou ce trebuie oferit. Diferenţa poate fi rezumată astfel: trebuie să trăim pentru a fi slujiţi, sau pentru a-i sluji pe alţii? Trebuie să fim săturaţi de alţii, sau să-i săturăm pe alţii? Nu trebuie să ne gândim doar la străini sau apropiaţi, ci şi la cei care nu au nimic de oferit. Unul dintre ei ar putea fi chiar fratele meu sau cine îmi este în apropiere, atunci când unul dintre ei este „sărac, infirm, şchiop, orb”, fiindcă fiecare om poate fi orb, poate avea limite, lipsuri şi defecte.
Pe parcursul pregătirilor la căsătorie, atunci când se pregăteşte nunta, viitorii soţi trebuie să înţeleagă importanţa Sacramentului Căsătoriei, şi anume că nu este vorba despre o chemare la a sta împreună cu celălalt fiindcă este înţelegător, inteligent, bun, frumos, ci la o iubire adevărată, care este necondiţionată. Într-adevăr, în orice căsătorie, mai devreme sau mai târziu vine momentul în care trebuie să ţinem cont de cel sărac, orb şi şchiop care ne este alături. Aşa cum ţi se întâmplă şi ţie. Noi cu toţii avem nevoie de iubire, de iubirea lui Dumnezeu, care ne-a iubit în momentele de sărăcie, în şchiopătările noastre şi atunci când nu aveam nimic.
Într-adevăr, nimeni dintre noi nu este niciodată „demn să participe la ospăţul său…”.
Există două moduri opuse de a trăi: să căutăm locul cel mai bun şi să realizăm doar ceea ce este mai profitabil… sau să-l lăsăm pe Dumnezeu să ne aşeze acolo unde vrea El şi să trăim pentru răsplata Lui.
Dumnezeu este mult mai generos decât întreaga lume!
(Comentariu de P. Fabio Rosini)