În acel timp, nişte farisei şi unii dintre cărturari, care veniseră de la Ierusalim, s-au adunat în jurul lui şi au văzut că unii dintre discipolii lui mâncau cu mâinile necurate, adică nespălate – căci fariseii şi toţi iudeii nu mănâncă dacă nu şi-au spălat mâinile cu grijă, ţinând astfel tradiţiile bătrânilor, iar când se întorc de la piaţă, nu mănâncă dacă nu se purifică; mai sunt şi multe altele pe care le-au primit ca să le păzească: spălarea paharelor, a oalelor şi a vaselor de bronz. Aşadar, fariseii şi cărturarii l-au întrebat: „De ce discipolii tăi nu urmează tradiţiile bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile necurate?”. El le-a spus: „Bine a profeţit Isaia despre voi, ipocriţilor, după cum este scris: Acest popor mă cinsteşte cu buzele, însă inima lor este departe de mine. În zadar mă cinstesc propunând învăţături care sunt doar porunci ale oamenilor. Lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor”. Chemând din nou mulţimea, le-a spus: „Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi! Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur”. Şi le-a mai zis (discipolilor săi): „Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur”. (Mc 7,1-8.14-15.21-23)
————————————
În Evanghelia din această duminică există o descriere aproape grotescă a grijii pentru ritualurile religioase a celor care respectau în mod rigid normele tradiţiei. Este uşor să privim la această imagine ca şi cum am fi străini de ea. În spatele acestei stricteţi ritualice există un impuls ce trebuie înţeles mai bine. Este vorba despre anevoioasa, infinita încercare de a ne îndrepta, de a ne îmbunătăţi propria imagine faţă de noi înşine.
Aceasta este o corvoadă ce există în mod latent în multe activităţi pe care omul le-a făcut dintotdeauna, şi chiar şi astăzi ne aflăm într-o fază delirantă a acestei torturi. Să fim bine înţeleşi: în vremea lui Isus existau fariseii regulilor religioase, iar centrul obsesiei lor era imaginea despre ei înşişi din punct de vedere al propriei dreptăţi personale.
Astăzi avem alt tip de farisei, cei care au ca obsesie propriul aspect, propria imagine fizică. Este o adevărată corvoadă preocuparea pentru propriul look sau despre propria sănătate, în conformitate cu normele unei noi „religii”, cea a corpului. Dorinţa de a fi frumos sau sănătos aşa cum „trebuie” presupune multe ritualuri, cure, renunţări, sacrificii. Şi, trebuie să recunoaştem, nimeni nu suntem total străini de aceste practici.
Dreptate, estetică, sau ce-o mai fi, ne punem întrebarea: ce sens au toate acestea, care este motivaţia? Din păcate, sunt unii care îşi petrec toată viaţa gândindu-se cum trebuie să se schimbe. Într-un final se instalează angoasa că nimic nu este cum trebuie…
Un fariseu era mereu torturat de frica de a nu fi pur sau drept; astăzi ne stresăm cu ideea că nu avem o imagine frumoasă şi că nu suntem sănătoşi. Sunt unele persoane foarte frumoase fizic, dar care îşi pun mereu problema, asemenea unor adolescenţi, de ce nu sunt perfecte, şi sunt unele persoane care au o sănătate destul de bună, chiar dacă nu excelentă, dar care recurg la zeci de terapii, în căutarea unei proceduri „miraculoase”.
Şarpele, atunci când a ispitit-o pe Eva, i-a spus: „Dacă mănânci din acest copac vei fi asemenea lui Dumnezeu”. Practic i-a şuierat: „Dacă rămâi aşa cum eşti, vei fi mereu în seria B, trebuie să te schimbi!”. Prin urmare omul îşi duce povara acestui dezechilibru interior, adică se simte încontinuu nemulţumit, nerealizat pe deplin.
Atunci, cum reuşeşte totuşi să supravieţuiască? Angajându-se cu toate puterile sale, apelând la „legile oamenilor”, să aibă realizări omeneşti.
Este ceva adevărat în această suferinţă interioară: este adevărat că omul este incomplet. Dar nu suntem incompleti pentru a fi frustraţi, ci pentru a ne deschide faţă de ceilalţi, şi mai ales faţă de Dumnezeu.
Ce trebuie să obţinem? Propria dreptate? Estetica? Sănătatea? Acestea sunt preocupări pentru noi înşine. Adevărata noastră problemă este că avem o inimă rigidă şi închisă care produce „gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea”. Adică lipsa de iubire.
Atunci când fariseii de ieri şi de astăzi renunţă la ritualurile lor obsesive ale „eu”-lui lor şi recunosc că au o inimă bolnavă, atunci devin pământ fertil pentru iubirea lui Dumnezeu..
Atunci când acceptăm că suntem incompleţi şi imperfecţi pentru a putea primi milostivirea, iată că Dumnezeu poate să ne mângâie sărmana noastră inimă.
În textul evanghelic de astăzi discipolii lui Isus nu urmează ritualul unei obsesii fariseice. Ei nu simt această nevoie. Ei au găsit deja iubirea.
(Comentariu de P.Fabio Rosini)
