DUMINICA a XX-a de peste an

Alegerea lui Cristos este o alegere angajantă în contrast cu lumea

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Foc am venit să arunc pe pământ şi ce altceva vreau decât să se aprindă! Am să fiu botezat cu un botez şi cât sunt de preocupat până se va împlini! Credeți că am venit să aduc pace pe pământ? Nicidecum, vă spun, ci dezbinare.  Căci de acum înainte, cinci dintr-o casă vor fi dezbinați: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. Vor fi dezbinați tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei”. Apoi a spus mulțimilor: „Când vedeţi că un nor se ridică de la apus, îndată spuneți că vine ploaia şi așa este.  Iar când bate vântul dinspre miazăzi, spuneți că va fi cald şi așa este. Ipocriților, aspectul pământului şi al cerului știți să-l interpretați; dar de ce nu știți să interpretați timpul de față? De ce, așadar, nu judecaţi de la voi înșivă ceea ce este drept?  Când mergi cu dușmanul tău la tribunal, străduiește-te pe drum să scapi de el, ca nu cumva să te târască în fața judecătorului, iar judecătorul să te predea executorului şi executorul să te arunce în închisoare.

(Lc 12,49-58)

               ————————————

De ceva timp, ne uimim și ne indignăm de discriminarea care se face, în Europa și în Italia, în confruntările dintre cei care se declară deschis ca fiind creștini în politică și în societate. Cultura noastră își asumă, astăzi mai mult ca oricând, o atitudine laicizată anti-creștină, intolerantă în confruntările cu creștinismul, dar tolerantă și respectuoasă în ceea ce privește alte religii, în special religia musulmană, poate, pentru că îi este teamă de reacțiile puternice de susceptibilitate din partea țărilor și grupurilor islamice. Această intoleranță invadează orice domeniu al vieții: ni se scot crucifixurile din locurile publice, se desființează tradiții religioase, ca aceea a presepiului sau a cântecelor de Crăciun, pentru un respect rău înțeles față de cei care nu sunt creștini, în timp ce minoritatea nu poate pretinde atât de mult.

Orice referire la rădăcinile creștine ale continentului nostru a fost scoasă din constituția europeană. În politică, există o intoleranță din ce în ce mai mare față de biserică și față de Papa pentru intervențiile lor în problemele morale ale bioeticii și familiei, care sunt numite amestec nepotrivit în politică. Se dorește reducerea religiei la sectorul privat și cine este purtătorul valorilor creștine se opune în presa curentă. Laicii creștini, scriitorii sau politicienii, sunt obligați la tăcere și ignorați. Nu au voce. Situația creștinismului în Europa și în Italia este dificilă și îngrijorătoare, dar nu ar trebui să ne surprindă sau să ne uimească prea mult în lumina pasajului Evangheliei pe care tocmai am auzit-o. Pagini precum cele de astăzi, departe de a fi izolate, conțin o învățătură valabilă pentru toate timpurile Bisericii. Isus nu a creat iluzii periculoase pentru discipolii săi din toate timpurile și din toate societățile.

El a voit să dea o descriere realistă, anticipată și dojenitoare istoriei Bisericii sale, rezumată în zicala: „Un slujitor nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă m-au persecutat pe Mine, vă vor persecuta și pe voi. Toate acestea vi le vor face din cauza numelui meu” (In 15,20). Pasajul nostru din Evanghelie este situat în această atmosferă de refuz și acceptare dificilă, care conține o dublă învățătură: una pentru discipoli, cealaltă pentru toți.

Cuvintele sunt atât de originale și puternice, încât nimeni nu le-ar fi putut inventa vreodată. Discipolilor, Isus le expune importanța și riscurile misiunii lor. El a venit să aducă “foc” pe pământ, focul Duhului de la Rusalii (3,16), care va da putere explozivă predicării lor, provocând un foc de fervoare religioasă. Credința și determinarea misionară sunt ca un foc arzător și de necuprins în inima unui credincios adevărat, așa cum l-a descris profetul Ieremia (Ier 20,9).

Nu este vorba de fanatism religios, ci de fervoare misionară care determină proclamarea Evangheliei. Dacă creștinul nu are puțin din acest foc, este un credincios stins și indiferent. Tocmai acest foc misionar l-a dus pe Isus spre cruce, și îl descrie ca pe un “botez” cu care va fi botezat (Mc 10,38). Este un simbol, ca în toată tradiția apostolică, a morții, înmormântării și învierii în dubla mișcare de imersiune și ascensiune. Apele suferinței care l-au copleșit pe Isus sunt izvor al acelui foc pe care a venit să-l aducă (In 7,37-39). Acest foc al credinței și al fervoarei misionare va crea diviziuni și ostilități în jurul discipolilor, așa cum a creat și în viața lui Isus. Diviziunea și opoziția vor traversa familiile în interiorul lor, creând contraste și ostilități chiar și între membrii aceleiași comunități.

Alegerea Evangheliei implică intoleranță, diviziuni și persecuții atât în ​​cadrul familiei, cât și în cadrul societății. În pofida faptului că Evanghelia lui Isus este o Evanghelie a păcii și a iubirii, creează diviziune și ură pentru că se ciocnește de răul care se cuibărește în inimile oamenilor. Lumina și întunericul sunt întotdeauna antagonice, se elimină reciproc, nu pot conviețui împreună.

Ele sunt simbolul contrastului care, în lume, se opune mântuirii spirituale de păcatul care poluează lumea. Isus a inaugurat o nouă relație cu Dumnezeul păcii, care implică armonia dintre Dumnezeu și oameni și armonia oamenilor între ei. Dar acest lucru presupune eliminarea păcatului și a diavolului care se agață cu tenacitate de om și de societatea pe care o poluează. Diavolul face totul pentru a se opune planului mântuitor al lui Dumnezeu, și instaurării domniei sale mântuitoare, pentru că acest lucru îl exorcizează și îl alungă din lume. De aici opoziția sa care declanșează lupta și aduce diviziune chiar și în familii. Dumnezeu nu transformă lumea cu o lovitură de baghetă magică. Libertatea pe care i-a acordat-o fiecărui om presupune alegeri autonome și responsabile.

Evanghelia nu este o impunere forțată care obligă, ci o propunere pentru libera alegere. Dumnezeu nu vrea sclavi, ci prieteni. Alegerea dintre bine și rău depinde de fiecare. Desigur, alegerea diferită creează despărțiri, opoziție, separare, ură. Acesta este motivul pentru care Isus spune clar și realist: „Nu am venit să aduc pacea pe pământ, ci diviziune”. Nu este o intenție, ci o observație.

El nu și-a propus să vină pentru a crea diviziune și contrast între oameni, și acest lucru se întâmplă din cauza respingerii pe care oamenii o opun mesajului său de pace. Ascultătorilor, dintr-un cerc mai larg decât cel al ucenicilor, Isus le lansează o provocare pentru a se decide de ce parte să stea. Prin cuvintele, comportamentul, minunile sale, a demonstrat clar că mântuirea a ajuns printre oameni.

Apoi, El apelează la discernământul oamenilor, pentru a ști să citească semnele noilor vremuri care au venit deja, după cum majoritatea dintre ei știu să citească semnele meteorologice ale vremii bune și ale vremii mai puțin bune. A discerne cum va fi timpul este o operație neutră care nu are consecințe mari asupra vieții, dar a discerne și a alege timpul mântuirii schimbă complet existența fiecărui om. Este o decizie care schimbă cursul vieții, implică o convertire, o schimbare de mentalitate și de comportamente practice.

Aceasta este provocarea pe care, astăzi, Isus o lansează fiecăruia dintre noi. Este provocarea de a merge împotriva mentalității actuale pe care am descris-o mai sus, de a nu ne teme să ne mărturisim credința chiar și în public oricât ne-ar costa aceasta. Dar avem nevoie de curaj!