Viața nu se cumpără cu bani
În acel timp, unul din mulţime a spus: „Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă moştenirea cu mine!”. Dar el i-a răspuns: „Omule, cine m-a stabilit judecător sau împărţitor peste voi?”. Apoi le-a zis: „Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice lăcomie, deoarece chiar şi atunci când cineva este bogat, viaţa lui nu constă în ceea ce are!”. Şi le-a spus o parabolă: „Un om bogat avea un ogor care a dat o recoltă îmbelşugată şi se gândea în sine: «Ce mă fac, pentru că nu am unde să-mi adun roadele?». Apoi şi-a zis: «Voi face astfel: voi dărâma hambarele şi îmi voi construi [altele] mai mari; voi aduna acolo tot grâul şi toate bunurile mele şi voi spune sufletului meu: suflete, ai adunat bunuri suficiente pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te [de viaţă]!». Însă Dumnezeu i-a zis: «Nebunule, chiar în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul; iar cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?». Aşa se întâmplă cu acela care adună comori pentru sine, dar nu este bogat înaintea lui Dumnezeu”.
(Lc 12,13-21).
———————————–
Suntem în plină perioadă estivă, când suntem pătrunși în întregime de dorința de a ne bucura fără griji de un timp îndreptățit de vacanță și de relaxare după lungile luni de muncă. Pentru mulți este și un timp de vacanță spirituală, caracterizată de căutarea satisfacției materiale și a ostentării vanității. Dumnezeu poate aștepta sau, eventual, să se dea la o parte. Locul său e luat de proiectele omenești ale plăcerii și banilor, care sunt de folos pentru distracție. Astăzi liturgia îi invită pe cei mai distrați să reflecteze asupra valorii vieții pe care o avem în administrare și nu ca proprietatea noastră exclusivă. Nu e inutil să ne gândim la lucrurile cu adevărat valoroase și să fructificăm darul făcut de Dumnezeu.
Fragmentul evanghelic pe care îl citim îl regăsim doar în sf. Luca. El cuprinde un episod inițial și un comentariu sub forma unei parabole. Începe cu cererea adresată lui Isus de către un ascultător anonim. Este vorba de împărțirea unei moșteniri. Pe lângă faptul că rabinii evrei nu erau doar învățători ai Legii lui Moise, ci deseori și judecători de pace, chemați să rezolve și probleme legate de viața cotidiană.
Situația de față privește doi frați, care se ceartă în vederea împărțirii moștenirii părintești. Conform legii primului născut, acestuia i se cuveneau două treimi din bunurile familiei, iar fiul mai mic trebuia să se mulțumească doar cu o treime din moștenirea ce-i revenea. Cazul prezentat lui Isus vine din partea fratelui mai mic, care își revendica drepturile în fața aroganței fratelui mai mare. Isus refuza să se amestece în aceste certuri neplăcute, el nu este doar unul dintre rabini.
Isus profită de ocazie pentru a da o dublă învățătură: înainte de toate subliniază faptul că Dumnezeu nu e dispus pentru acțiuni în folos personal. Știe destul de bine că omul tinde să-l tragă pe Dumnezeu de partea sa, manipulând cuvântul său, denaturând imaginea sa. Mottoul “Dumnezeu e cu noi” a ajuns să acopere multe nedreptăți și multe războaie de-a lungul istoriei. Dumnezeu e de partea tuturor, pentru că toți sunt fii săi. Refuză să se pună împotriva cuiva și să acopere interese materiale necurate.
Să terminăm cu manipularea lui Dumnezeu, ca și cum am fi deținători absoluți ai adevărului și ai dreptății Lui. Mai degrabă să adoptăm o atitudine de umilă ascultare a cuvântului său de pace, de iubire și fraternitate. Să nu folosim cuvântul său ca pretext pentru a ne impune revendicarea unor presupuse drepturi prea interesate și egoiste.
A doua învățătură Isus ne-o transmite folosindu-se de o parabolă și anume de o poveste credibilă preluată dintre cele ce se petreceau pe atunci. El ne spune care ar trebui să fie locul bunurilor în viața omului și în a creștinului în mod particular. Parabola începe cu un îndemn adresat tuturor: «Fiți atenți și păziți-vă de orice lăcomie, deoarece chiar si atunci când cineva este bogat, viața lui nu constă în ceea ce are». Viața de care vorbește Isus nu este doar cea trecătoare, dar și cea veșnică. Valoarea și durata vieții trecătoare nu se măsoară în funcție de bunurile ce le avem, căci acestea nu ne folosesc pentru a cumpăra viața veșnică. Ca dovadă a acestui lucru Isus povestește o parabolă care pare ceva cunoscut tuturor. Un bogat moșier a avut o recoltă bună și s-a gândit să-și mărească hambarele pentru a deveni astfel și mai bogat și a pune în siguranță viitorul, pentru a duce o viață comodă și liniștită. Pană aici nimic special. Isus nu condamnă grija pentru viitor, ci lăcomia. Să-ți construiești în mod cinstit un viitor e o aspirație legitimă, mai ales acolo unde nu există o pensie statală, ori asigurare pentru bătrânețe, sau amândouă sunt insuficiente a acoperi eventualele cheltuieli. Veninul se ascunde în monologul cu sine însuși, unde nu apare un alt scop în această viață decât acela de a manca, a bea și a se bucura de un trai confortabil. Un ideal conceput în mod exclusiv hedonist și materialist. Nu există nici o aspirație care să depășească nivelul stomacului și să atingă inima în căutarea valorilor mai înalte.
Totul este programat cu absolută siguranță, ca și cum viitorul ar depinde doar de el și i-ar aparține de drept. Nu există nici o intenție de a face binele, de a da ajutor unui sărac în nevoie. Proprietatea sa nu are nici un rol social. Totul este al său, în mod exclusiv și egoist al său. Există doar el, și dacă el se simte bine, toți ceilalți se simt bine. Este viziunea unei vieți închise în sine, mizerabile, fără o rază de deschidere față de aproapele, acoperită doar de zgârcenie și de egoism. E un om care îi provoacă milă Domnului.
Este un om care nici măcar nu a luat în calcul vremelnicia propriei existențe. Nu a luat în calcul nici măcar moartea, unicul lucru absolut cert în viața fiecăruia. Isus îl numește: «nebun», iresponsabil, fără minte, pentru a-și exprima toată amărăciunea sa. Lectura sapiențială ebraică de multe ori l-a mustrat pe nebun că nu ține cont de moartea sa, care e un lucru serios și sigur (Ps 39,5-7; Qoh 9,7-9). La finalul parabolei, Isus pare că citează ad litteram un text din cartea lui Ben Sirah: «Este unii care se îmbogățesc prin grijă și economie, și iată care
îi este răsplata: când el zice ”Am aflat liniște; acum voi mânca din bunurile mele”, nu știe ce timp va mai trăi. Va lăsa altora toate ale sale și va muri» (Sir 11,18s).
Această parabolă așează omul mai degrabă în fața unui fapt neașteptat și inevitabil, decât în fața unei judecăți de condamnare. Tocmai această variabilă poate duce la faliment orice proiect. E un bun mijloc de descurajare a lăcomiei și acumulării de bunuri.
Acum Isus se adresează tuturor ascultătorilor săi pentru a-i avertiza: «Aşa se întâmplă cu acela care adună comori pentru sine, dar nu este bogat înaintea lui Dumnezeu». Isus aici nu vrea să ne învețe cum să murim, ci cum să trăim, dând vieții o dimensiune deschisă spre Dumnezeu și aproapele. O viață trăită nu în egoism, ci în caritate. Doar o viață trăită astfel nu se va sfârși, deoarece se deschide la viața veșnică cu Dumnezeu. Aceasta este adevărata asigurare creștină a vieții.
