DUMINICA A XV-A DIN TIMPUL DE PESTE AN

În ziua aceea, ieşind din casă, Isus s-a aşezat pe ţărmul mării. S-a adunat în jurul lui o mulţime atât de mare încât el s-a urcat în barcă să se aşeze, şi toată mulţimea stătea pe ţărm, iar el le spunea multe în parabole:

“Iată, semănătorul a ieşit să semene. Şi în timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului. Au venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe loc pietros unde nu avea pământ mult şi îndată a răsărit pentru că nu avea pământ adânc, iar când soarele a răsărit, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini. Spinii au crescut şi au înăbuşit-o. Iar alta a căzut în pământ bun şi a dat rod: care o sută, care şaizeci, care treizeci. Cine are urechi, să asculte!”

Apropiindu-se, discipolii i-au spus: “De ce le vorbeşti în parabole?” Iar el le-a răspuns: ”Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei cerurilor, dar lor nu le-a fost dat, căci celui care are i se va da şi-i va prisosi, iar celui care nu are, i se va lua şi ceea ce are. De aceea le vorbesc în parabole pentru ca văzând să nu vadă şi auzind să nu audă, nici să nu înţeleagă, şi să se împlinească profeţia lui Isaia care spune: De ascultat veţi asculta, dar nu veţi înţelege şi de privit veţi privi, dar nu veţi vedea. Căci inima acestui popor a devenit insensibilă, urechile lor cu greu aud, iar ochii şi i-au închis ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima şi să se întoarcă, iar eu să-i vindec.

Însă fericiţi sunt ochii voştri pentru că văd şi urechile voastre pentru că aud! Adevăr vă spun: mulţi profeţi şi drepţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi şi n-au văzut şi să audă ce auziţi şi n-au auzit.

Aşadar, ascultaţi parabola semănătorului! Când cineva ascultă cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine Cel Rău şi răpeşte ceea ce a fost semănat în inima lui: acesta este ce s-a semănat de-a lungul drumului. Ce a fost semănat pe loc pietros este cel care ascultă cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie, dar nu are rădăcini în sine, este de scurtă durată; când vine o încercare sau o persecuţie din cauza cuvântului, imediat se scandalizează. Ce a fost semănat între spini este cel care ascultă cuvântul, dar grija acestei lumi şi plăcerea înşelătoare a bogăţiei înăbuşă cuvântul şi rămâne fără rod. Însă ce a fost semănat în pământ bun este acela care ascultă cuvântul şi-l înţelege. Acesta aduce rod şi face care o sută, care şaizeci, care treizeci”.

                                                                                                                                            (Mt 13,1-23)

                                             —————————————-

În această duminică ascultăm „regina” tuturor parabolelor, aşa cum afirmă şi Isus în alt text evanghelic: „Nu înţelegeţi această parabolă? Cum veţi înţelege atunci toate parabolele?” (Mc 4,13).

Este istoria aceleiaşi seminţe care însă produce roade diferite. Sunt şase tipuri de rezultate, dintre care trei negative şi trei pozitive, cu o gradualitate diferită. Sămânţa poate să cadă pe o cărare, pe terenul pietros sau în mijlocul spinilor, sau să rodească de treizeci de ori mai mult, de şaizeci de ori sau de o sută de ori mai mult.

Isus nu le spune mulţimilor altceva decât: „Cine are urechi, să înţeleagă!”.

Dar nimeni nu înţelege, excepţie făcând într-o oarecare măsură discipolii ce îl întreabă care este motivul acestui mod de comunicare aparent simplă, dar în realitate greu de interpretat.

După o citare destul de austeră a profetului Isaia şi o declaraţie referitoare la statutul fericit pe care îl au, acela de „a vedea şi a auzi”, li se oferă şi cheia de interpretare, iar atunci, în sfârşit, înţeleg sensul parabolei.

Parabola, într-adevăr, este un mod de comunicare ce trebuie „decodificat”, dar pentru a face aceasta ei trebuie să se apropie de învăţătorul ce le-a transmis acest mesaj.

Aici se află nucleul discursului: nimeni nu înţelege parabola, în afară de cei care reuşesc să realizeze o strânsă legătură cu Isus.

Prin urmare trebuie să fim atenţi asupra modului în care Domnul îşi trimite un Cuvânt care poate să fie ascuns în evenimentele vieţii noastre ce sunt înscrise într-un plan providenţial: trebuie să depăşim filtrele, pentru a putea să-L ascultăm cu adevărat.

Cuvântul poate să găsească o cărare bătătorită, aşa cum este cazul celui care nu înţelege şi continuă să meargă pe drumul său. Surpriză: faptul că cineva nu înţelege, nu îl şi legitimează să refuze. De multe ori Dumnezeu ne spune lucruri pe care nu le înţelegem şi trebuie să ne lăsăm conduşi de acel mesaj pe care nu-l înţelegem pentru a putea ajunge la scopul nostru, nu să rămânem mediocri, condiţionaţi doar de creierul nostru. De exemplu, Maria, păstra în inima sa cuvintele pe care nu le înţelegea (cf. Lc 2,50-51).

Cuvântul poate trezi şi entuziasm – este cazul pământului aflat în apropierea pietrelor, care este cât de cât un pic umed –, dar entuziasmul se pierde în faţa unei realităţi ostile, aşa cum se întâmplă atunci când apare soarele şi umiditatea se evaporă. Este adevărat: dificultăţile sunt cele care fac ca ascultarea să devină autentică, suferinţele sunt cele care arată dacă cineva primeşte cu adevărat Cuvântul, şi nu a fost vorba doar despre „un film”, aşa cum se spune. Cuvântul, într-adevăr, poate să ne spună nu doar ceva ce nu înţelegem, ci poate şi ceva care nu este pe placul nostru. În acest caz trebuie să recunoaştem: dacă Dumnezeu ne invită să parcurgem un drum de credinţă matur, nu ne poate spune doar ceea ce ne place, altfel ne-ar lăsa exact în locul în care suntem deja.

Cuvântul poate să aibă de suferit din cauza unei primiri ambigue: da, te ascult, dar îl ascult şi pe altcineva. Noi credem că putem face o multitudine de lucruri în acelaşi timp, dar de fapt suntem campionii şi adepţii mediocrităţii. Cuvântul lui Dumnezeu nu este de acord cu mentalitatea lumii, cu perspectiva sa economică, fiindcă El acţionează conform legii iubirii, şi nu a profitului. Dumnezeu ne poate cere anumite renunţări, iar iubirea, ştim cu toţii, o cere de multe ori.

Acesta este soluţia: trebuie să încetăm să mai găsim justificări în faţa Cuvântului, să nu ne mai ferim de El. Trebuie să spunem împreună cu Maria: „Fie mie după cuvântul tău!”, şi să eliminăm orice rezistenţă.

                                                                                                                                                                          (Comentariu de Fabio Rosini)