În vremea aceea, Iudeii murmurau împotriva lui pentru că spusese: „Eu sunt pâinea care s-a coborât din cer” şi spuneau: „Nu este oare acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum de spune acum: «M-am coborât din cer»?” Isus a răspuns şi le-a zis: „Nu murmuraţi între voi! Nimeni nu poate să vină la mine, dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Este scris în profeţi: Şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu. Oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl vine la mine. Nu că l-a văzut cineva pe Tatăl, decât numai cel care este de la Dumnezeu: acesta l-a văzut pe Tatăl. Adevăr, adevăr vă spun: cine crede are viaţa veşnică. Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mana în pustiu şi au murit. Aceasta este pâinea care se coboară din cer: pentru ca, dacă mănâncă cineva din ea, să nu moară. Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii” ( In 6,41-51).
—————————-
În relaţia cu Dumnezeu – aşa cum este în orice relaţie – se ajunge la un moment limită, acela în care nu mai reuşesc să-l mai înţeleg pe aproapele, nu mai reuşesc să-i fiu aproape, nu-i mai înţeleg intenţiile. Aşa se întâmplă şi de-a lungul istoriei personale: sunt perioade în care multe momente sunt obscure, simt că mă pierd şi că cedez în faţa a ceea ce mi se întâmplă.
Aşa se întâmplă şi în prima lectură, în care profetul Ilie are un moment de „derivă” şi se gândeşte că ar fi mai bine să renunţe la misiunea sa. De asemenea, în Evanghelia de astăzi, ascultătorii lui Isus nu îl înţeleg, analizează datele pe care le au la dispoziție şi nu reuşesc să găsească legătura cu ceea ce El le spune. În consecinţă, nu-l mai ascultă. Este un moment de întuneric. Se întâmplă. Dar este o binecuvântare. Este o ocazie în care se poate face acel salt de calitate. Dacă într-o relaţie nu se acceptă ca o datorie acceptarea fiecărei persoane aşa cum este ea, noi nu-i vom iubi niciodată pe ceilalţi pentru ceea ce sunt, ci doar atunci când se vor încadra în cutiuţele categoriilor noastre.
Ce să mai spunem despre Dumnezeu…
Dacă Dumnezeu mi-ar spune ceea ce vreau să aud, nu este Dumnezeu cel care-mi vorbeşte, ci altcineva. Dacă Dumnezeu mă iubeşte – şi mă iubeşte atât de mult – înseamnă că mă cheamă să cresc, să mă deschid la ceva mult mai mare. Întotdeauna, până la sfârşitul vieţii mele, atunci când îmi va descoperi lucrul cel mai frumos, Cerul, prin intermediul celui mai urât lucru, moartea.
În această Evanghelie găsim o frază deosebită: „Şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu”. Istoria pe care ne-o învaţă Dumnezeu este în conformitate cu o logică de creştere, de înaintare în înţelepciune, o învăţare continuă. Sunt unii care pretind că urmează doar strada pe care o cunosc deja, dar în general este vorba despre persoane plictisitoare, repetitive, previzibile. Pe de altă parte, sunt unele persoane care se lasă mereu să „deraieze” de pe drumul lor, care sunt dispuse să înveţe. Dacă pe de o parte sunt unii tineri deja „bătrâni”, agăţaţi de câteva butoane de prejudecăţi care le oferă „siguranţă”, pe de altă parte sunt bătrânei „tineri” deschişi la noutate şi surpriză. Ei sunt cei care ascultă, care se deschid şi înţeleg noutatea. Ascultătorii lui Isus se întreabă de ce nu înţeleg şi murmură, iar Isus le spune un lucru important: „Nu murmuraţi între voi! Nimeni nu poate să vină la mine dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis”.
Isus ne spune că ceea ce ne permite să mergem „dincolo de” nu este un răspuns la murmurarea noastră, care este un cerc vicios, ci Tatăl care ne mişcă din interior, atrăgându-ne la El. Prin această frază ne este revelată strategia Tatălui: El nu ne constrânge, nu raţionalizează, nu impune. El atrage. De câte ori ne-am gândit că noi putem creşte prin puterea voinţei noastre, prin convingerea mintală şi prin angajare. Dar toate acele încercări au fost eşecuri. Tatăl lucrează într-un alt mod: caută inima noastră şi se sintonizează cu dorinţa noastră. Tatăl este frumos, Cristos este frumos, Duhul Sfânt este blând.
Cum se poate face saltul de calitate atunci când istoria este dificilă şi când ceea ce ne spune Dumnezeu nu înţelegem? Amintindu-ne de frumuseţea Tatălui, de gingăşia sa, de milostivirea sa. Amintindu-ne de momentul în care Dumnezeu ne-a aprins entuziasmul. Atunci se va aprinde ceva în interiorul nostru şi vom avea încredere. Atunci vom face saltul de calitate.
