DUMINICA A XIV-A DIN TIMPUL DE PESTE AN

În acel timp Isus a luat cuvântul şi a zis: «Te preamăresc Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi învăţaţi şi le-au revelat celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorinţa ta. Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze.

Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi alinare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este lesne de purtat, iar povara mea este uşoară». (Mt 11,25-30)

           ————————————-

Atunci când Duhul Sfânt intră în inimă, aduce cu El cele 7 daruri, unul dintre acestea fiind Înţelegerea. Acest dar nu este o caracteristică personală, nu este deţinut doar de cine este inteligent, altfel nu ar mai fi un dar pentru toţi. Duhul Sfânt este Domn şi dăruieşte viaţă tuturor, prin urmare nu poate fi părtinitor şi nu îi exclude pe cei care sunt mai puţin dotaţi.

Totuşi, acest dar reprezintă capacitatea de a înţelege „legătura” lucrurilor – este un termen care provine din verbul latin „intus-legere” sau „intus-ligare”, adică acea capacitate de a înţelege cum sunt legate lucrurile între ele (ligare) şi permite să citim „dincolo de” (legere), să vedem „dincolo de” aparenţa distorsionată a faptelor şi manifestărilor. Caracteristica sa este privirea interioară (intus) asupra lucrurilor. La acest punct ne vine din nou să ne gândim că este un domeniu ce aparţine doar celor supra-dotaţi. Dar oare este aşa?

Legătura cea mai profundă a lucrurilor este realizată de opera lui Dumnezeu, firul roşu al Providenţei care se deapănă în interiorul istoriei şi care, aşa cum spune proverbul, „scrie drept pe rânduri trasate strâmb”.

Iar dacă toate acestea par că necesită capacităţi intelective deosebite, trebuie să spunem că nu suntem pe un drum total greşit: nu este nevoie, într-adevăr, de abilităţi extraordinare, ci de ceva ce depăşeşte inteligenţa umană. Acesta este mesajul Evangheliei din duminica de astăzi: înţelegerea legăturii providenţiale a lucrurilor nu este posibilă prin mijloace proprii, ci doar prin harul lui Dumnezeu.

„Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici”.

Pentru a cunoaşte adevăratul secret despre toate nu trebuie să fim culţi sau sapecializaţi, ci „mici”. Această Ştiinţă, un alt dar al Duhului Sfânt, poate fi asimilată doar dacă există o conştiinţă umilă de sine însuşi, ceea ce este o cu totul altă Ştiinţă (un dar divin), nu o erudiţie, un mod concret pe care fiecare liturgie euharistică ne invită să-l punem în practică la începutul celebrării: „Să ne recunoaştem păcatele, pentru a putea celebra cum se cuvine Sfintele Taine”; trebuie să ne îndreptăm spre lumină, fiindcă suntem în întuneric.

A ne cunoaşte propria sărăcie – dar nu neapărat în sensul de a ne cunoaşte propriile greşeli, pe care deseori din orgoliu nu vrem să le recunoaştem, un orgoliu care nu suportă limitele şi urăşte slăbiciunile; este vorba de a ne recunoaşte păcatele, răul făcut cu „gândul, cuvântul, fapta” şi omisiunile care sunt cele mai grave, dacă ţinem cont că răul făcut este cu siguranţă urât, dar nu atât precum binele ne-făcut care i-a luat locul, adică lucrul bun ce trebuia făcut şi care ar fi trebuit pus în practică.

Dumnezeu îşi revelează secretele sale celor care îşi cunosc propria mizerie, celor care îşi amintesc de momentele de black-out al iubirii lor (de oprire totală) şi sunt conştienţi de partea urâtă a inimii lor.

Cu Dumnezeu învingem atunci când pierdem, devenim puternici atunci când ne recunoaştem păcatele, devenim înţelepţi atunci când admitem cât de neştiutori suntem, devenim adulţi atunci când admitem cât de mici suntem, regăsim pacea atunci când recunoaştem propriile obsesii.

Există un jug uşor pe care putem să-l luăm, cel pe care Cristos ştie să-l dăruiască, iar acesta este plin de Duhul Sfânt: este jugul eliberării de noi înşine. 

(Comentariu de Don Fabio Rosini)