În vremea aceea, după ce Isus a trecut din nou cu barca pe țărmul celălalt, o mare mulțime s-a adunat la el, iar el stătea lângă mare. Atunci a venit unul dintre conducătorii sinagogii, cu numele de Iair, și, văzându-l, a căzut la picioarele lui și l-a rugat stăruitor, spunând: „Fetița mea e pe moarte. Vino și pune-ți mâinile peste ea ca să fie salvată și să trăiască”. A plecat cu el. O mare mulțime îl urma și îl îmbulzea. Iar o femeie, care avea hemoragie de doisprezece ani și care suferise multe de la mulți medici și își cheltuise toată averea, dar nu-i folosise la nimic, dimpotrivă, ajunsese mult mai rău, auzind despre Isus și venind din spate prin mulțime, i-a atins haina; căci își zicea: „De voi atinge chiar și numai hainele lui, voi fi salvată”. Îndată, hemoragia ei s-a oprit și a știut în trupul ei că a fost vindecată de boală. Isus și-a dat seama îndată că o putere ieșise din el și, întorcându-se către mulțime, a spus: „Cine mi-a atins hainele?” Dar discipolii i-au zis:„Vezi că mulțimea te îmbulzește și tu spui «Cine m-a atins»?”Privea de jur împrejur s-o vadă pe cea care făcuse aceasta. Femeia, cuprinsă de frică și tremurând, știind ce i se întâmplase, a venit și a căzut în fața lui și i-a spus tot adevărul. Atunci el i-a spus: „Fiică, credința ta te-a mântuit; mergi în pace și fii vindecată de suferința ta!” Pe când mai vorbea încă, au venit de la conducătorul sinagogii, spunând: „Fiica ta a murit, de ce îl mai deranjezi pe învățătorul?” Dar Isus, neținând seama de cuvântul spus, i-a zis conducătorului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!” Și nu a permis nimănui să-l urmeze în afară de Petru, Iacob și Ioan, fratele lui Iacob. Când au venit la casa conducătorului sinagogii, a văzut frământare și pe cei care plângeau și boceau mult. Intrând, le-a spus: „De ce vă agitați și plângeți? Copila n-a murit, ci doarme”. Dar ei îl luau în râs. Însă el, dându-i afară pe toți, a luat cu sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei care erau cu el și a intrat acolo unde era copila. Atunci, prinzând copila de mână, i-a spus: „Talitha qum!”, ceea ce tradus înseamnă: „Fetiță, îți spun scoală-te!” Fetița s-a ridicat îndată și a început să umble. Ea avea doisprezece ani. Iar ei erau uimiți peste măsură. El le-a poruncit cu insistență ca nimeni să nu afle aceasta și le-a spus să i se dea să mănânce. (Mc 5,21-43).
—————————–
În această duminică avem două povestiri încrucişate: un tată care îşi vede fiica de doisprezece ani murind, şi o femeie care de doisprezece ani suferă de o hemoragie. Cele două istorii se încadrează şi se luminează reciproc, iar numărul doisprezece este folosit pentru a pune în evidenţă dramele ce sunt prezentate. Care sunt acestea? Aceea a unui tată care îşi vede fiica sa pe moarte chiar în momentul în care trecea pragul spre viaţa fecundă – doisprezece ani era vârsta canonică în care se puteau începe tratativele pentru o căsătorie, deoarece în general corespundea cu începutul ciclului menstrual – , şi aceea a unei femei rănite în fecunditatea sa, care nu poate să devină mamă.
Pe de o parte este vorba chiar despre unul dintre conducătorii sinagogii, dar pe care funcţia sa nu îl ajută la nimic: fiica sa este pe moarte, iar rolul său din structura religioasă se devedeşte a fi inutilă.
Pe de altă parte este vorba despre o femeie distrusă mai mult de tratamente, decât de afecţiunea care o umilea în calitate de femeie, şi care o ţine într-un statut ritual de impuritate, conform legilor poporului său.
Ambele persoane se gândesc la fapte concrete: tatăl îi cere lui Isus să-şi impună mâinile asupra fiicei sale, iar femeia speră să atingă hainele lui Isus.
A impune mâinile este gestul tipic al binecuvântării paterne, iar Iair face un lucru neobişnuit: îi transmite paternitatea sa lui Isus, recunoaşte că, în calitate de tată, ar trebui să ştie să-i dea viaţă fiicei sale, dar nu ştie cum să facă acest lucru.
A atinge o femeie aflată în stare impură era interzis, dar această femeie vrea să meargă dincolo de regule, iar a atinge hainele este contactul cu cineva diferit de toţi cei care au tratat boala sa şi care doar s-au folosit de banii săi şi au făcut-o să sufere.
Pentru Iair religia este inutilă. Ştiinţa umană a medicilor a dat greş în privinţa acestei femei.
Dar există un al treilea personaj: mulţimea, lumea, care îl înconjoară îndeaproape pe Isus, şi care pe femeie o pune în dificultate de a ajunge la un contact cu Isus, iar pe Iair îl ia în râs pentru credinţa sa şi îl descurajează în tentativa de a apela la El. O lume care înghesuie, urlă, plânge, ironizează, gălăgioasă prin învălmăşeala sa.
Cine va reuşi să ajungă la Isus, să-i recunoască puterea, să vadă vindecarea sa, trecând de îmbrânceala mulţimii? Cine a înţeles că nu are alte soluţii, aşa cum este cazul acestor două persoane, cine ştie că anumite reguli religioase rigide pot fi depăşite, cine a înţeles minciuna şi limitele înţelepciunii umane. Un tată disperat, o femeie împovărată şi suferindă.
Trebuie să ştim să mergem dincolo de mulţime, dincolo de înţelepciunea umană, dincolo de structura religioasă. Isus vrea să vorbească personal cu această personaă, şi le cere celor din casă să iasă afară pentru a rămâne singur cu acea copilă şi familia sa. Isus caută o relaţie personală, directă, intimă, pentru a da o viaţă diferită de cea a lumii, pentru a ne face roditori, pentru a ne vindeca pateernităţile noastre.
Trebuie să pescuim în comoara preţioasă a eşecurilor noastre, a temerilor noastre, pentru a putea să-l atingem pe Isus şi pentru ca El să ne poată atinge.
Cine îl atinge pe Isus? Cine a suferit deja îndeajuns şi care nu mai poate să continue să-şi facă iluzii că va putea să găsească remedii la medicii lumii. Cine este cel care se roagă cu adevărat? Cel care-şi cunoaşte propriul gol interior şi îl invovă pe Dumnezeu din profunzimea slăbiciunii sale.
Fericiţi cei săraci cu duhul. A lor va fi Împărăţia Cerurilor.
(Comentariu de P. Fabio Rosini)
