În vremea aceea, Isus le-a spus discipolilor săi: Nu vă temeţi de ei, căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic secret care nu va fi cunoscut. Ceea ce eu vă spun în întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce vă spun la ureche predicaţi de pe acoperişuri. Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul. Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul şi sufletul în Gheenă.
Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una dintre ele nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. Vouă însă, vă sunt numărate toate firele de păr din cap. aşadar, nu vă temeţi! Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii. Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor, îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu din ceruri. (Mt 10,26-33)
——————————
„Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul!”.
Aceste cuvinte, după 3 ani de pandemie, au un efect cu adevărat liniştitor, ne oferă o nouă perspectivă luminoasă. Ştim ce înseamnă să „ucizi trupul”, dar nu avem încă o idee clară cu privire la ce „ucide sufletul”. Textul din Evanghelie continuă cu aceste cuvinte: „Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul, şi sufletul în Gheenă!”. Verbul „a pierde” indică distrugerea, risipirea, şi într-adevăr se vorbeşte despre un destin infernal.
Acest text începe cu fraza: „Nu vă temeţi de ei [de oamenii răi]”. Aceasta este de fapt tema acestui fragment evanghelic: ameninţarea pe care oamenii reuşesc să o producă nu poate trece dincolo de intimidarea fizică. Oamenii nu au putere să ucidă nimic mai mult decât trupul. În mod firesc, la această constatare mulţi vor comenta: „Şi cum, oare nu este un lucru foarte grav?”.
Într-adevăr, acest aspect trebuie luat în considerare aşa cum se cuvine, fiindcă nu sunt deloc lucruri mărunte. Dar, înainte de toate, trebuie să înţelegem ceea ce este mai devastator. În această privinţă, prin importanţa sa, nu există niciun dubiu: se suferă mult mai mult pentru suflet decât pentru trup.
Durerea fizică este un lucru foarte, foarte chinuitor, dar singurătatea şi lipsa iubirii fac să devină insuportabilă şi o stare bună de sănătate. Pe de altă parte, dimpotrivă, vedem în jurul nostru de atâtea ori surori şi fraţi luminoşi care, în situaţii de suferinţă atroce, strălucesc ca o lampă în întuneric şi dau un sens vieţii lor.
Aici este o răscruce importantă a existenţei noastre: atunci când ni se întâmplă să alegem între suflet şi trup, o opţiune ce deseori nu o percepem fiindcă tentaţia ne-o ascunde, dar se prezintă ori de câte ori trebuie să alegem între confort şi iubire, între sănătate şi mântuire. Să fim conştienţi: această alegere va trebui să o facem, mai devreme, sau mai târziu.
Uneori această alegere se prezintă într-un mod tragic: de exemplu, acceptarea unui copil bolnav echivalează cu intrarea în propria existenţă a unuia care va duce la apariţia multor probleme şi situaţii dificile. Dar această alegere este înainte de toate o alegere de a iubi.
Se spune că sunt multe naţiuni unde, prin metoda amniocentezei, a dispărut complet sindromul Down. Oare astfel societatea pe care o construim va fi mai bună? Nicio persoană afectată de sindromul Down nu a declanşat un război, nu a organizat un sistem economic care se bazează pe foamea ţărilor sărace şi nu a condus o grupare de criminalitate organizată! Nu, de regulă persoanele „sănătoase” sunt cele care aceste lucruri. Este mai mult decât evident: eliminăm persoanele cele mai puţin periculoase din câte există pe acest pământ. Ce strategie imbecilă poate fi aceasta?
Istoria ne arată că dictatorii şi asupritorii popoarelor nu au avut dizabilităţi fizice grave. Dacă Hitler ar fi fost o persoană cu dizabilităţi grave, anumite lucruri nu s-ar fi întâmplat… Nu, cei care oprimă umanitatea sunt persoane cu trupul sănătos, dar cu sufletul diabolic.
Dar, totul se schimbă, atunci când o persoană începe să înţeleagă că primul lucru de care trebuie să se ocupe este sufletul său, şi dacă nu se îngrijeşte de inima sa, nu doar de sănătate, bani şi succes, acestea nu ar fi altceva decât instrumente de autodistrugere.
În suferinţe, deseori, regăsim sensul a ceea ce este cu adevărat important; în suferinţe avem ocazia de a deveni mai buni. Dar pentru aceasta trebuie să avem o prioritate corectă: inima şi sufletul.
(Comentariu de Don Fabio Rosini)
