Doar pomii buni dau roade bune
În acel timp, Isus le-a spus şi o parabolă: „Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? Ucenicul nu este superior învăţătorului, dar orice ucenic instruit va fi la fel ca învăţătorul său. De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? Cum poţi să-i spui fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău!» atunci când nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea limpede să scoţi paiul din ochiul fratelui tău! Căci nu este nici un pom bun care să facă fructe rele şi, iarăşi, niciun pom rău care să facă fructe bune, pentru că orice pom se cunoaşte după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini. Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbește din prisosul inimii.
(Lc 6,39-45)
———————————
Cu aceste cuvinte se încheie Discursul lui Isus de la poalele Muntelui în versiunea lui Luca, în comparație cu Discursul de pe munte din evanghelia lui Matei (Mt 5-7). Evanghelistul nostru a transcris un discurs mult mai scurt introducând detalii semnificative, cum ar fi învățăturile date în pasaj citite doar cu imaginea orbului care ghidează un alt orb și pe cel al învățătorului și discipolului. Matei le raportează în contexte și situații diferite (Mt 15.14; 10.24). Apoi, cei doi evangheliști procedează împreună pentru a scoate în evidență imaginile cu paiul si bârna din ochi și a pomului bun și rău care produc fructe diferite. După cum se poate vedea, Isus folosește patru metafore eficace și incisive pentru a-și transmite învățătura. Este dificil să găsești o unică tematică care să pună împreună cele patru imagini înrudite. În felul înțelepților din poporul său, Isus continuă prin învățături detașate, transmise în limbajul proverbial al poporului său, cum este cel conținut și în cărțile biblice: Proverbe sau Ben Sirah. Aici se întâlnește tema iubirii fraterne și cea a sincerității inimii, care sunt în centrul întregului discurs rostit de Isus la poalele Muntelui fericirilor. Iubirea se naște într-o inimă umilă și sinceră, care tinde spre binele celuilalt. Nici o pretenție de superioritate sau supunere, ci conștientizarea propriilor limite; nici o dorință de a-i judeca pe ceilalți, ci de o dorință de a transmite adevăratul bine, ceea ce se trăiește cu sinceritate și angajament personal, nu ca învățători, dar ca discipoli.
Ne axăm acum pe fiecare imagine pentru a-i înțelege bogăția, iar limbajul este simplu și intuitiv. Isus a folosit adesea metafora în predicile sale, deoarece aceasta era la îndemâna tuturor. Există un fel de proverb bine cunoscut în Orient: „Dacă un orb conduce un alt orb, amândoi cad într-un șanț”. Isus o aplică într-un mod polemic fariseilor, conducătorilor orbi, care duc la pierderea adevăratului drum spre Dumnezeu, învățând tradițiile umane (Mt 15,14). Aici îl folosește pentru a avertiza credincioșii despre riscul celor care îi judecă pe ceilalți, fără o conștientizare necesară. Doar Dumnezeu cunoaște în profunzime omul și adevăratele motivații care îl determină să acționeze, de aceea numai el poate judeca în adevăr. Un creștin care se face judecătorul fratelui său este ca un orb care pretinde că este ghidul unui alt orb, el strică totul odată cu prezumția sa. Este ca un pericol public; face numai rău. Un astfel de orb se poate strica pe sine și pe alții.
În acest sens, vedem și celălalt proverb citat pentru a-l confirma pe primul: cel al discipolului care nu poate pretinde să cunoască mai multe decât învățătorul său. Acest lucru era adevărat pe vremea lui Isus, când nu se studia din cărți, ci se învăța din cele auzite de la Învățător.
Cel care termina acea școală știa cel puțin la fel de multe ca și profesorul său. Isus vrea sa spună că există un singur învățător capabil să cunoască și să judece: este Cristos cel care deține știința lui Dumnezeu (Mt 23,8). Numai el este capabil sa evalueze în mod adecvat lucrurile, pentru că numai el știe ce este în om (In 2l, 24 ş.u.). Cei care judecă, pretind să îl înlocuiască pe stăpânul divin și să-şi însușească o sarcină care este mai mare decât abilitățile lor. Reținem că Isus tocmai spusese: „Fiți milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv” (Lc 6,36). Nimeni nu poate evita să se confrunte cu acest stăpân neegalat al milosteniei.
Învățătura este consolidată și dezvoltată prin imaginea paiului şi a bârnei, formulată într-un mod exagerat, așa cum cerea limbajul semitic al timpului. Toată lumea știe cât de enervant și dureros este un pai într-un singur ochi, dar știe și cât de valoros este ajutorul celor care îl scot și îți oferă alinare. Dar pentru o astfel de intervenție, nu puteți solicita ajutor celor care au o viziune coruptă. Isus spune că nu poate să pretindă să scoată un pai din ochi, daca el are o bârnă. Cine dorește să-i judece pe ceilalți, să se examineze pe sine mai întâi, astfel încât să nu se întâmple că le reproșează celorlalți greșeli mult mai ușoare decât ale sale. Cine nu este capabil de o examinare sinceră a conștiinței devine ipocrit. Credinciosul trebuie să fie întotdeauna ghidat de onestitate interioară și sinceritate, pentru că nu poate ascunde nimic judecătorului suprem care este Dumnezeu. Cel care judecă, ar trebui să se simtă nevinovat. Dar cine este fără vină? A te simți corect în comparație cu ceilalți necesită o doză bună de inconștiență și prezumție. Celor care o condamnau pe femeia adulteră ca să fie ucisă cu pietre și au dorit aprobarea lui Isus, el le-a răspuns într-un mod lapidar: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce primul cu piatra împotriva ei” (In 8,7). Chiar înainte de discursul relatat astăzi de liturgie, Cristos ne avertizase pe toți: „Nu judecați și nu veți fi judecați; nu condamnați și nu veți fi condamnați; iertați și veți fi iertați. Dați şi vi se va da: o măsură bună, presată, plină și din abundență îți va fi turnată în poală, pentru că, cu măsura cu care măsurați, îți va fi măsurată în schimb”(Lc 6,37 ş.u.).
Când vine vorba de a ne judeca pe noi înșine, suntem întotdeauna foarte iertători și avem tendința de a minimiza greșelile noastre; atunci când vine vorba de a-i judeca pe ceilalți, suntem foarte severi. Cu toate acestea, fiecare dintre noi are greşeli mari și insolvabile, care trebuie iertate de Dumnezeu și ar trebui să spună doar: „iertați-ne greșelile, așa cum iertăm celor care ne greșesc” (Mt 6, 12-15). Înainte de a judeca, să ne judecăm în adevăr.
Ultima imagine este legată și de tema milosteniei și a sincerității. Aici, metafora proverbială (în ebraică: «Mashal») este preluată din mediul rural cu referință la pomii fructiferi: Un copac bun produce fructe bune, un copac rău produce fructe rele. Adică, fiecare copac produce fructe în funcție de natura sa: „Smochinele nu se recoltează din spini și nici strugurii nu se recoltează dintre ciorchine”. Isus a ales cele mai dulci și gustoase fructe ale țării sale: smochine și struguri, pentru a indica dulceața pozitivă care poate ieși din inima bună a omului. Judecățile critice și fără milă sunt înțepătoare ca spinii și crampele. În textul grecesc, pomul și fructul sunt numite „Kalòi”, adică frumoase, sănătoase, perfecte. Astfel şi-ar dori și Isus ca să fie cei care îl urmează. Fiecare ar trebui să se evalueze pe sine pentru a-şi dea seama care sunt roadele acțiunilor sale morale.
