În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Vouă care mă ascultaţi, vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, binecuvântaţi-i pe cei care vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care vă defăimează! Celui care te loveşte peste un obraz întoarce-i-l şi pe celălalt, iar pe cel care-ţi ia mantia nu-l împiedica să-ţi ia şi tunica! Celui care îţi cere dă-i, şi de la cel care a luat dintr-ale tale nu cere înapoi! Aşa cum vreţi ca oamenii să vă facă vouă, faceţi-le la fel! Dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Căci şi păcătoşii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor care vă fac bine, ce răsplată aveţi? Şi păcătoşii fac la fel. Şi dacă daţi cu împrumut celor de la care speraţi să primiţi înapoi, ce răsplată aveţi? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor ca să primească la fel înapoi. Voi însă iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut fără ca să aşteptaţi nimic, iar răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, pentru că el este bun faţă de cei nerecunoscători şi răi! Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv! Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi; daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va da în poală, căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă!
(Lc 6,27-38)
Eroarea pe care o putem face atunci când ascultăm textul evanghelic despre iubirea faţă de duşmani este aceea de a o înţelege ca pe o hiperbolă, sublimă dar departe de realitate, frumoasă dar imposibilă. Să-ţi iubeşti duşmanii, să-ţi întorci şi celălalt obraz, să dai oricărui îţi cere… nu sunt lucruri pentru lumea normală.
Există, însă, o frază din această Evanghelie care poate schimba perspectiva: „Aşa cum vreţi ca oamenii să vă facă vouă, faceţi-le la fel!”.
Persoana descrisă în text este una pe care sperăm să o întâlnim: cineva care te iubeşte chiar şi atunci când greşeşti, care te primeşte atunci când alţii te-ar respinge, care are răbdare cu tine, care te iartă. Poate fi soţul/soţia pe care îl/o doreşti lângă tine, un tată pe care ţi l-ai dori să-l ai, sau un prieten adevărat: cineva care îţi rămâne aproape chiar şi atunci când greşeşti. Nu te judecă, te primeşte în orice situaţie.
Într-adevăr, sunt situaţii în care cu toţii greşim, uneori în mod grav, sunt momente când nu avem dreptate.
Ni se adresează nouă tuturor: persoana descrisă de Cristos este tatăl sau mama pe care fiul tău speră ca tu să fii, persoana pe care fratele tău ar vrea să fii.
Tatăl tău speră că nu-l vei abandona dacă se va îmbolnăvi şi va deveni „inutil”.
Iubirea faţă de duşman nu este o opţiune, este o necesitate. În niciun loc nu se poate supravieţui fără milostivire. Cine poate creşte fără să aibă parte de răbdare? Cine poate să înveţe fără să greşească?
Într-adevăr: „Dacă faceţi bine celor care vă fac bine, ce răsplată aveţi?”. Să ne gândim bine: dacă în toată viaţa mea ceea ce am făcut a fost doar pentru că „a trebuit”, sau numai pentru „răsplată”, nu ar trebui să fiu foarte mulţumit de mine… Dacă o persoană iubeşte doar pe cine-l iubeşte, este un negustor de afecţiune, un mediocru. Iubirea care luminează existenţa am avut-o doar atunci când am înţeles că nu trebuie să ţin cont de „răsplată” .
Sunt mii de filme şi de cântece care vorbesc despre iubire, dar iubirea adevărată este doar aceea care este caracterizată de gratuitate, un dar făcut fără condiţii, altfel este vorba doar despre o investiţie într-un cerc restrâns. Dacă există o atitudine de iertare, de dăruire a vieţii fără a cere nimic în schimb, viaţa se luminează, are un sens.
Cum se vindecă atâtea răni din inima noastră? Doar milostivirea îngrijeşte persoanele, doar iubirea fără condiţii ne permite să fim noi înşine. În schimb, dacă trăim fără iubire ne vom necroza, ne vom altera.
O observaţie importantă: în această Evanghelie, Cristos se descrie pe el însuşi. Acest text este chipul lui Dumnezeu. În timp ce noi ne preocupăm că trebuie să dăm cont unui Dumnezeu exigent, Domnul s-a revelat cu aceste atitudini: ne-a oferit celălalt obraz, a lăsat să-i fie rupte hainele şi să-i fie trasă la sorţi tunica, nu ne-a refuzat nimic.
Inima acestei Evanghelii este finalul său: „Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv!”.
Fără răbdarea lui Dumnezeu, cine s-ar putea mântui? Dacă Dumnezeu nu ne-ar primi din nou de mii de ori, cine ar rămâne în picioare? Iar dacă avem în noi milostivire, este pentru că El a fost milostiv cu noi.
Iubirea faţă de duşmani, într-adevăr, nu este o hiperbolă, ci experienţa noastră de Dumnezeu. Am simţit pe propria piele că „el este bun faţă de cei nerecunoscători şi răi”.
(Comentariu de P. Fabio Rosini)
