În timpul acela, Isus le-a spus discipolilor săi: «Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii. Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc. Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul şi pământul, nici o iotă şi nici o linioară nu va dispărea din Lege, până ce nu se vor împlini toate. Aşadar, dacă cineva va încălca una dintre aceste porunci mai mici şi-i va învăţa astfel pe oameni, va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini şi va învăţa astfel, acesta va fi numit mare în împărăţia cerurilor.
Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: Să nu ucizi! Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său, va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său prostule! va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi spune nebunule! va fi condamnat la focul Gheenei. Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău, şi apoi vino să-ţi oferi darul. Împacă-te cu duşmanul tău repede, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva duşmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în închisoare. Adevăr îţi spun, nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi plătit ultimul ban.
Aţi auzit că s-a spus: Să nu comiţi adulter. Eu însă vă spun că oricine priveşte o femeie, dorind-o, a şi comis adulter cu ea în inima lui. Dacă ochiul tău drept te duce la păcat, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci este mai bine pentru tine să piară unul dintre membrele tale, decât să-ţi fie aruncat în Gheenă tot trupul. Şi dacă mâna dreaptă te duce la păcat, taie-o şi arunc-o de la tine, pentru că este mai bine pentru tine ca să piară unul dintre membrele tale, decât tot trupul tău să ajungă în Gheenă.
S-a spus: Cine îşi lasă femeia să-i dea act de despărţire. Eu însă vă spun: oricine îşi lasă femeia, în afară de caz de desfrânare, o face să comită adulter şi oricine se însoară cu una lăsată comite adulter.
Şi aţi mai auzit că s-a spus celor din vechime: Să nu faci jurământ fals, ci să ţii jurămintele făcute înaintea Domnului.
Eu însă vă spun: să nu juri deloc. Nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu. Nici pe pământ, pentru că este scăunelul picioarelor sale. Nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui rege. Nici pe capul tău să nu juri, căci nu poţi face nici un fir de păr alb sau negru. Deci cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu. Ceea ce este în plus este de la Cel Rău. (Mt 5,17-37)
———————————————
„Dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”.
Cărturarii şi fariseii erau persoane devotate observării Legii lui Moise. În acest text nu este vorba despre o critică în adevăratul sens al cuvântului a acestor evrei evlavioşi, în faţa cărora se putea „ridica pălăria” cu privire la coerenţa şi tenacitatea ascultării…, ci de dreptatea celor care ascultă.
Cristos vrea să depăşească această dreptate, dar era dificil să te gândeşti că poţi face mai mult decât aceşti domni.
Atunci Isus începe să explice ce este acest „mai mult”.
Să nu ucizi! Doar atât? Sunt şi alte aspecte: să nu te mânii, să nu ofensezi, să nu menţii un conflict, ci să cauţi mereu reconcilierea, să te împaci cu adversarii.
Să nu comiţi adulter! Prea puţin: să nu aveţi nici măcar o privire necuviincioasă!
Legea iudaică permitea repudierea? Această mentalitate trebuie depăşită: căsătoria nu poate fi dezlegată şi nu se poate întoarce înapoi!
Ochiul tău şi mâna ta de îndeamnă la păcat? Eliberează-te de ele!
Şi să nu spui nimic care să nu fie exact ceea ce trebuie să fie, fără prea multe cuvinte sau răstălmăciri…
Cine se gândeşte că Evanghelia este uşoară, să citească textul din această Duminică…
Dar nu este totul puţin exagerat? Oare nu ar trebui să citim ţinând seama de context, că doar ne pricepem să „interpretăm” – ştii cum este – aceste cuvinte? Oare nu ar trebui relativizate? Ar trebui să fim atenţi la fundamentalisme, să nu fim chiar aşa de ataşaţi de unele cuvinte…
Poate fi şi aşa, şi cu siguranţă într-o oarecare măsură este adevărat… Dar, în realitate, fiecare dintre noi speră să întâlnească pe cineva care să iubească aşa. Şi tu speri să ai lângă tine o persoană care să-ţi fie cu adevărat fidelă şi care să nu te părăsească niciodată; speri să ai un prieten care să vină să te caute, dacă se întâmplă ceva trist între voi. Speri să ai un frate care şi-ar tăia chiar şi o mână decât să-ţi facă ceva rău, sau să întâlneşti pe cineva care ar prefera să moară, decât să te mintă şi să te manipuleze.
Dar poate nu îl găseşti, fiindcă este mult mai uşor să te întâlneşti cu persoane care în faţa acestei Evanghelii spun: „Hai, să nu exagerăm!”. Şi nu exagerează… ca şi cum s-ar putea iubi pe cineva fără să exagerezi.
Dacă un fiu nu l-a văzut niciodată pe tatăl său trecând peste ceea ce este dator să facă pentru el, simte că are ceva rece în inimă… Cine poate să iubească cu adevărat fără să depăşească regulile? Cine poate să ierte dacă se rezumă doar la lege?
Dar dacă vedem o mamă, un preot, un tânăr, o misionară, sau pe oricine altcineva, mergând din iubire dincolo de ceea ce este doar datoria sa şi pentru a îngriji pe cineva, ceva se luminează în noi.
Desigur. Nu trebuie să facem „reduceri” la acest text, aşa cum nu trebuie să facem pentru toată Evanghelia. Avem nevoie ca aceste cuvinte să devină fapte, ca cineva să iubească în acest mod. Mai mult: ca acest cineva să fim chiar noi.
Este dificil? Nu. Este imposibil? Dacă suntem singuri.
Într-adevăr, Evanghelia începe spunând: „Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc”. El a venit pentru a ne dărui acel ceva „în plus”; de aceea El este Domnul, doar El ne deschide calea spre viaţa Împărăţiei Cerurilor. Nu este vorba despre a fi puternici pentru a iubi în acest mod, ci de a fi destul de simpli pentru a ne lăsa conduşi. El a venit pentru aceasta, pentru „a împlini” şi pentru a ne permite să iubim cu adevărat. (Comentariu de P. Fabio Rosini)