În acel timp, printre cei care au urcat să se închine de sărbători erau unii greci. Aceştia au venit la Filip, care era din Betsaida Galileei, şi l-au rugat: «Domnule, vrem să-l vedem pe Isus». Filip s-a dus şi i-a spus lui Andrei, iar Andrei şi Filip au venit şi i-au spus lui Isus. Isus le-a răspuns: «A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult. Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o păstrează pentru viaţa veşnică. Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze, iar acolo unde sunt eu va fi şi cel care mă slujeşte. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.
Acum sufletul meu este tulburat şi ce voi spune: Tată, salvează-mă de ceasul acesta? Însă tocmai pentru aceasta am ajuns la ceasul acesta. Tată, preamăreşte numele tău!». Atunci a venit o voce din cer: «L-am preamărit şi iarăşi îl voi preamări».
Mulţimea, care stătea acolo şi care auzise, spunea că a fost un tunet; alţii ziceau: «Un înger i-a vorbit».Isus a răspuns: «Nu pentru mine a răsunat vocea aceasta, ci pentru voi. Acum are loc judecata acestei lumi; acum conducătorul acestei lumi va fi aruncat afară, iar eu, când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la mine». Spunea acestea ca să arate de ce moarte avea să moară. (In 12,20-33)
———————————-
Capitolul 12 conclude prima parte a Evangheliei după Sfântul Ioan. Capitolul succesiv relatează Ultima Cină, iar apoi se continuă cu Pătimirea. În acest text vedem punctul culminant al succesului ministerului public al lui Isus, atunci când Andrei şi Filip îl informează pe Isus că sunt chiar şi greci care se interesează de el. Vor să-l vadă pe Isus, să-l întâlnească, să-l cunoască. Ce caută? Un personaj faimos, un făcător de minuni, poate pe Mesia, oricum pe cineva important, glorios, triumfător.
Nu vor găsi nimic din toate acestea, chiar dacă El spune că tocmai acesta este momentul glorificării sale.
Cuvântul „glorie”, în ebraică, indică mai mult esenţa unui lucru, greutatea sa specifică, valoarea sa autentică, decât manifestarea strălucirii sale. A cunoaşte gloria lui Dumnezeu nu înseamnă vederea unui spectacol, ci a cunoaşte puterea sa care se manifestă, a experimenta cine este El cu adevărat.
Isus proclamă în mod solemn că este momentul glorificării, dar gloria sa este aceea a unui bob de de grâu care moare. Ce triumf este cel al unui bob care putrezeşte? Generarea unei vieţi. O glorie ciudată: una care procură viaţă altora, dar şi-o pierde pe a sa. Este mereu un şoc pentru mentalitatea noastră atunci când reflectăm asupra faptului că Dumnezeu nu alege calea victoriei, puterea ostentativă sau autoafirmarea.
Imaginea bobului de grâu este semnificativă. Mai întâi trebuie să treacă printr-un proces de deteriorare, intrând într-un stadiu de putrefacţie. Este devorat de agenţii externi, care însă îi permit să ajungă la maturaţie. Procesul care părea că îl va distruge, îi permite însă să fie el însuşi: o sămânţă, adică ceva care are rolul fundamental de a da naştere unei noi vieţi.
Viaţa îşi are originea în dăruire. Deseori, atunci când ne aflăm în faţa unor probleme, ne gândim că soluţia constă în a avea siguranţă, posesie, putere. Dar adevărata soluţie este a ne pierde pe noi înşine în Dumnezeu. Nu este necesară o mare dotare sau o mare putere, ci este vorba despre a şti cum să renunţăm la ceea ce suntem, sau credem că suntem.
„Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o păstrează pentru viaţa veşnică”. Dar câte vieţi există? Viaţa acestei lumi, oricât am putea să o apărăm şi să o îngrijim, o vom pierde. Este inevitabil. Întrebarea este: există cu adevărat o altă viaţă? Dacă există doar această viaţă, este evident că vom ajunge să ne rezumăm la lucruri egoiste şi la mediocritate. Dar dacă viaţa noastră este doar un preludiu al vieţii adevărate, atunci perspectiva este total diferită.
Doi îndrăgostiţi se căsătoresc pentru a se dărui cu totul unul altuia, întreaga lor viaţă. La fel se întâmplă şi în cazul prieteniilor adevărate: se realizează o legătură de iubire până la moarte. Pentru un copil suntem capabili să ne dăm şi viaţa. Există ceva mai important decât viaţa acestei lumi, şi oricine vrea să iubească, mai mult sau mai puţin în mod conştient, se îndreaptă spre acest ceva. Este vorba despre viaţa care merge dincolo de nimic. Viaţa lui Cristos. Merită să-L urmăm, dacă vrem gloria Sa.
(Comentariu de P Fabio Rosini)
