În acel timp, pe când mulţimea îl îmbulzea pe Isus, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar el stătea lângă lacul Genezarét, a văzut două bărci care stăteau lângă ţărm, iar pescarii, coborâţi din ele, spălau năvoadele. Suindu-se în una din bărci, care era a lui Símon, l-a rugat s-o îndepărteze puţin de la mal. Aşezându-se, învăţa mulţimile din barcă. Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Símon: „Înaintează în larg şi aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit!”. Răspunzând, Símon i-a spus: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul tău, voi arunca năvoadele”. Şi, făcând aceasta, au prins aşa o mare mulţime de peşti, încât li se rupeau năvoadele. Atunci au făcut semne însoţitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit şi au umplut amândouă bărcile, încât erau gata să se scufunde. Văzând aceasta, Símon Petru a căzut la picioarele lui Isus, spunând: „Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!”. Pentru că îl cuprinsese teama pe el şi pe toţi care erau cu el pentru pescuirea pe care au făcut-o împreună; la fel şi pe Iacób şi pe Ioan, fiii lui Zebedéu, care erau însoţitorii lui Símon. Însă Isus i-a spus lui Símon: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!”. După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe Isus. (Lc 5,1-11).
—————-
În această duminică îl vedem pe Isus cum învaţă mulţimile din barca lui Simon Petru, iar după ce-şi temină discursul îi cere acestuia să meargă la pescuit. Lui Petru i se pare un lucru sortit eşecului, dar îşi aruncă năvoadele în apă la cererea lui Isus. După ce vede rezultatele miraculoase se aruncă la picoarele sale şi îi spune: „Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!”. Du-te departe de mine, sunt o persoană cu defecte, sunt o problemă!
Petru a exprimat un adevăr atunci când a recunoscut că este păcătos, dar greşeşte atunci când invocă acest motiv pentru a se îndepărta de Domnul. Isus spune exact contariul: de acum înainte vom fi mereu împreună.
Este cea de-a doua indicaţie pe care Simon Petru o primeşte de la Isus. Prima a fost aceea de a arunca năvoadele, atunci când el se resemnase că nu mai era nimic de făcut după o noapte de pescuit fără rezultate. A doua învăţătură a lui Isus este că el va deveni un pescar de oameni, dar deocamdată Simon Petru se consideră inutil. Greşeşte în ambele cazuri…
Domnul priveşte păcatul într-un mod diferit de al nostru. Părerea comună pe care o au oamenii despre păcat este următoarea: dacă cineva este păcătos, din cauza slăbiciunilor şi greşelilor sale, înseamnă că este inutil, ba, şi mai grav, este periculos.
Multe persoane, din cauza păcatelor lor, cred că Dumnezeu le-a întors spatele, din moment ce au greşit şi au fost nestatornici. În provocarea reprezentată de educarea la credinţă, trebuie combătută tristeţea şi descurajările care şi-au găsit „cuibul” în adâncul inimilor oamenilor. Dimpotrivă, conştiinţa de sine umilă este cel mai bun punct de plecare şi preludiul abandonării în mâinile Sale.
Psalmul 51 (50) spune: „Jertfa mea, Dumnezeule, este duhul umil, inima căită şi umilă, Dumnezeule, n-o dispreţui!”.
Care este strategia mântuirii? Să nu mai absolutizăm percepţia despre noi înşine. Conştiinţa păcatului propriu este terenul fertil pentru lucrarea lui Dumnezeu în noi, pentru a ne schimba radical şi a reîncepe de la El.
Pentru Simon Petru, pentru Paul din Tars şi pentru alte mii de persoane nu a existat o altă cale pentru viaţa nouă decât demascarea superficialităţii celei vechi.
Isus nu trebuie să se îndepărteze pentru că Simon este un păcătos, ci vrea să stea cu el tocmai fiindcă acesta ştie că este un păcătos şi nu crede că este drept. Nu îşi va aminti mereu de acest lucru, dar în momentul Pătimirii va trebui să-şi amintească cu amărăciune… Cât este de dificil să întâlnim persoane care ştiu să facă acest pas…
Sunt atât de mulţi adolescenţi care în jurul vârstei de 16 ani nu vor să-şi încredinţeze viaţa în mâinile lui Dumnezeu pentru că sunt ferm convinşi că pot să se descurce singuri. Iar rezultatul este o viaţă trăită în mediocritate…
Iubirea lui Dumnezeu pe care creştinii o vestesc este reprezentată în esenţă de milostivire, iar uşa sa de intrare este sărăcia noastră spirituală. Iertarea lui Dumnezeu nu este birocraţie, nu este o ştergere a păcatelor într-un birou din Paradis, ci punctul de plecare al vieţii creştine. Această viaţă poate fi trăită de cei care îi lasă Duhului Sfânt „volanul”, fiindcă ştiu că nu merită să încerce de unii singuri.
Isus Cristos este Domnul doar pentru cel care nu se amăgeşte în privinţa sa.
