La cuvântul Său
În acel timp, pe când mulţimea îl îmbulzea pe Isus, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar el stătea lângă lacul Genezarét, a văzut două bărci care stăteau lângă ţărm, iar pescarii, coborâţi din ele, spălau năvoadele. Suindu-se în una din bărci, care era a lui Símon, l-a rugat s-o îndepărteze puţin de la mal. Aşezându-se, învăţa mulţimile din barcă. Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Símon: „Înaintează în larg şi aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit!”. Răspunzând, Símon i-a spus: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul tău, voi arunca năvoadele”. Şi, făcând aceasta, au prins aşa o mare mulţime de peşti, încât li se rupeau năvoadele. Atunci au făcut semne însoţitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit şi au umplut amândouă bărcile, încât erau gata să se scufunde. Văzând aceasta, Símon Petru a căzut la picioarele lui Isus, spunând: „Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!”. Pentru că îl cuprinsese teama pe el şi pe toţi care erau cu el pentru pescuirea pe care au făcut-o împreună; la fel şi pe Iacób şi pe Ioan, fiii lui Zebedéu, care erau însoţitorii lui Símon. Însă Isus i-a spus lui Símon: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!”. După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe Isus.
(Lc 5,1-11).
———————————
Textul pe care îl citim astăzi face parte dintr-o succesiune de evenimente care ne conduc la mare (5,1), la munte (6,15), într-un tip de un nou exod, ieșire care recheamă, în mod simbolic, drumul parcurs de Moise împreună cu poporul său de la apele Mării Roșii la muntele Sinai. Pescuirea minunată este imaginea noului popor al lui Dumnezeu care, la poalele muntelui, primește noii conducători și noua lege. Aici este unul mai mare decât Moise, ar spune Isus. Se naște Biserica și noi asistăm la primii săi pași timizi.
Isus este pe malul lacului Genezaret îmbulzit de mulțimea care dorește să-L asculte. Pentru a nu fi împins și pentru a fi auzit și văzut de toți, alege barca lui Simon ca și catedră, cel pe care mai târziu, la momentul alegerii definitive, îl va chema Petru (6,14), un nume simbolic care exprimă misiunea sa de stâncă-fundament al credinței Bisericii (Mt 16,18). Isus a fost oaspete în casa lui Simon, unde i-a vindecat soacra bolnavă. Se simte deci, încă în casa sa, în barcă.
Îndepărtează barca câțiva metri de la mal și rămân ei doi în fața mulțimii. Așa va începe și în ziua de Rusalii când Petru, stând în picioare, va lua cuvântul pentru a-L vesti mulțimilor pe Cristos înviat și va inaugura predica oficială a Bisericii (Fap 2,14). Anumite coincidențe în planul lui Dumnezeu nu sunt niciodată întâmplătoare așa încât, în amândouă situațiile, a urmat o pescuire miraculoasă, nu numai de pești, dar și de oameni: trei mii de persoane convertite într-o singură dată (Fap 2,41). Și-ar fi amintit Petru de cuvintele lui Isus „De acum încolo vei fi pescar de oameni?”
Când a terminat de vorbit, Isus îi cere două lucruri lui Simon: „înaintează în larg și aruncați mrejele pentru pescuit”. Simon este proprietarul bărcii, dar descoperim că nu este singurul. Isus folosește pluralul pentru a comanda aruncatul mrejelor. Este prezent cel puțin și Andrei, fratele său, așa cum apare în celelate povestiri ale chemării (Mc 1,16). Invitația de a merge în larg este un îndemn la a îndrăzni, la a avea curaj, la a lărgi orizonturile propriei vieți. Sfântul Ioan Paul al II-lea, în enciclica sa „Novo millennio ineunte”, indică cuvântul cheie pentru a duce înainte Biserica spre noul mileniu. Spune că „acest cuvânt răsună azi pentru noi și ne invită să ne amintim cu bucurie trecutul, să trăim cu pasiune prezentul, să ne deschidem cu încredere către viitor” (nr.12).
Speranța ne duce pe toți dincolo de orice blocaj, ne dă forță să nu ne închidem în mica noastră lume, să nu ne întristăm în dificultățile noastre cotidiene, dar să ne deschidem viitorului pe care îl construiește Dumnezeu pe dărâmăturile acestei lumi. Interzis indeciziei și neîncrederii! Isus ne spune: „înaintează, îndrăznește și străduiește-te cu curaj în viața de credință, nu-ți fie frică. Pune-mi la dispoziție barca ta, primește-mă așa cum m-a primit Simon, cu o mare disponibilitate a credinței”. Toți suntem vizitați de Dumnezeu care ne cere să-i facem loc în viață. În logica Întrupării, El a ales să salveze omul, prin om. Noi toți putem deveni instrumente ale acestei salvări. Încercați pentru a crede!
Răspunsul lui Simon este impregnat de experiența sa de pescar de mult timp: să arunci mrejele în apă în timpul zilei, este absurd; peștii nu prind momeala. Un pescar nu comite anumite greșeli, ar fi o rușine în fața tuturor colegilor săi. După o noapte de efort inutil, i se cere imposibilul împotriva oricărei logici. Noaptea nedormită îl invită pe pescar să se întoarcă acasă pentru a se odihni, este dreptul său. Dar în acest moment, Petru are o mare inspirație: îndrăznește împotriva oricărei speranțe: „la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”. În aceste puține cuvinte ale unui pescar care nu este obișnuit să facă discursuri, regăsim încredere totală. Isus îi vindecase soacra într-o clipă, luând-o de mână și poruncind febrei să o lase. Merită să se încreadă încă o dată de acel cuvânt minunat care poate face posibil imposibilul. Simon pune aici în joc profesionalitatea sa, care îi indică falimentul, și se încrede în mod total în Isus: „Este imposibil, dar eu tot încerc, a spus înăuntrul său”, și a avut dreptate. Aici este toată măreția sa.
Este un exemplu pentru noi toți, este o invitație să ne încredem în Dumnezeu chiar dacă nu credem că avem credința sfinților, chiar dacă ne este frică să ne angajăm. Să înaintăm în larg și să aruncăm mrejele. Viața pe care Dumnezeu ne-a dat-o are un sens și un scop. În cuvântul său noi trăim, acel cuvânt care ne îndrumă și ne creează zi după zi ca și creștini dedicați. Dumnezeu contează pe noi, să nu-l dezamăgim. Să trăim cu el și pentru el a spus: „Cine își va pierde viața pentru mine, o va găsi” (9,24).
A mărturisi fecunditatea unei vieți trăite în lumina cuvântului lui Cristos este marea minune făcută înaintea ochilor larg deschiși și neîncrezători ai lui Simon Petru. Chiar și pescuitul a depășit capacitatea instrumentelor folosite: „mrejele se rupeau”. Barca lui Simon nu mai este suficientă, este deja plină; au trebuit să ceară ajutorul bărcii celorlalți pescari, Iacob și Ioan. Au umplut două bărci cu pești. Nu văzuseră niciodată atât de mult pește dintr-o dată. Ce contrast cu acea expresie tristă pe care Simon o avea la început în fața lui Isus: „ne-am trudit toată noaptea și nu am prins nimic!” Acum, ceea ce era de neimaginat, a devenit realitate. Puterea divină a lui Cristos a pătruns în oglinda lacului și a speriat chiar și pescarii pentru abundența neașteptată a pescuitului. Acei oameni au fost atinși chiar în preocupările proprii. Dumnezeu le-a vorbit într-un mod clar. Viața lor s-a schimbat. Simon, supărat, se aruncă la picioarele lui Isus și proclamă nevrednicia sa. Nici ceilalți nu sunt departe. Dumnezeu i-a atins. Iar când Dumnezeu intră în viață unei persoane, o mișcă și o schimbă. Isus îl asigură: Simon „nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni”.
”La cuvântul tău!” este actul de credință al fiecărui creștin care se simte chemat să colaboreze cu Dumnezeu. Viața care se încrede în acel cuvânt și i se încredințează capătă un sens puternic, fecund, neașteptat, neauzit. Credinciosul care pronunță deseori acel cuvânt al lui Simon, nu se va simți niciodată un falit, va simți că este util chiar când este limitat de boală, de vârsta înaintată, de obstacole omenești. A urma acel cuvânt înseamnă a lărgi spațiile propriei existențe, a înainta în larg, cu o viziune optimistă și încrezătoare.
