În vremea aceea, Isus a spus: «Eu sunt viţa cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul. Orice mlădiţă care este în mine şi nu aduce rod, el o înlătură şi oricare aduce rod o curăţă ca să aducă şi mai mult rod. Voi sunteţi deja curaţi, datorită cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în mine şi eu în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viţă, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneţi în mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în mine, este aruncat afară, la fel ca mlădiţa, şi se usucă. Se adună, se aruncă în foc şi arde. Dacă rămâneţi în mine şi cuvintele mele rămân în voi, orice voiţi, cereţi şi vi se va face. În aceasta a fost glorificat Tatăl meu, ca să aduceţi rod şi să fiţi discipolii mei. (In 15,1-8)
—————————-
Încă din Cartea Genezei omul aude cum este chemat la rodire, la creştere, să lase o moştenire pozitivă. Caută cu mult efort să obţină rezultate. Dar oricine este sincer cu sine însuşi nu poate să nu-şi aducă aminte de multele eşecuri şi de propriile aridităţi. Chiar şi succesele noastre ajung să se transforme în nemulţumire, o stare de spirit atât de prezentă în inima noastră.
Chiar dacă am făcut tot ceea ce voiam şi am obţinut ceea ce doream, simţim că nu suntem compleţi. Ne lipseşte ceva.
Trebuie să acceptăm acest diagnostic pe care istoria ni-l oferă la fiecare schimbare majoră, şi pe care orice contact autentic cu inima noastră ni l-a amintit: suntem incompleţi, insuficienţi, carenţi. Noi nu suntem autosuficienţi.
Dar cine a spus că aceasta este o eroare? Cine a spus că trebuia să obţinem un alt rezultat? Până când vom aştepta să devenim complet autonomi, vom fi nemulţumiţi de noi înşine, iar alţii vor evidenţia prin expectativele lor tragedia acestei iluzii. Noi căutăm în noi înşine răspunsurile despre noi, dar acestea nu se află în noi.
Iată că într-un mod fericit, clar, această Evanghelie proclamă o altă perspectivă, aceea a unei vieţi care aduce rod. Această viaţă nu este autonomă, ci are rădăcinile în Altcineva. Este vorba despre rodnicia bogată a celui care „rămâne” în Cristos. El, la rândul Său, este înrădăcinat în Tatăl.
Viaţa creştină este nu este construită pe energie şi calităţi proprii. Este arta de a se lăsa mântuiţi şi de a dărui mult, fiindcă mult mai mult s-a primit. Viaţa este primită din partea lui Dumnezeu, iar până când omul caută viaţa în sine însuşi, pune bazele tragediilor sale. Nu se trăieşte din propria esenţă fragilă, ci din minunata capacitate pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o de a putea primi viaţa de la El.
Există pseudo-creştini care îşi petrec timpul fluturând faptele lor şi lăudându-se cu virtuţile lor. În acelaşi timp îşi ascund dispreţul pentru ceilalţi şi neliniştea pentru propria imagine.
Cât de frumos este atunci când se primeşte mărturia cuiva care arată o lucrare a lui Dumnezeu, care descoperă căile surprinzătoare ale Providenţei, care ne arată domnia lui Cristos în istoria sa!
De multe ori suntem tentaţi să spunem: de ce m-ar interesa dacă cineva este foarte pregătit într-un anumit domeniu? Dar dacă cineva ştie din experienţa sa să-mi arate puterea şi milostivirea lui Dumnezeu, atunci da, mă interesează, fiindcă Dumnezeu poate să mă mântuiască şi pe mine.
Isus descoperă secretul şi strategiile utile pentru a aduce rod: Tatăl taie ceea ce este steril şi curăţă ceea ce aduce rod. Dumnezeu Tatăl ne îngrijeşte prin tăieri şi curăţări. A urma lucrarea sa este mult mai important decât a fi capabili de lucruri considerate a fi extraordinare. Am văzut femei şi bărbaţi foarte dotaţi, dar neevoluaţi în interiorul lor, şi am cunoscut persoane fragile, cu dizabilităţi sau bolnave, capabile să ajungă la acte de dăruire care au luminat lumea. A primi viaţa aşa cum ne-o dăruieşte Dumnezeu este mult mai rodnic decât mii de opere realizate din iniţiativă proprie.
Sunt atâtea personaje măreţe care au dispărut în negura uitării, dar există o tânără umilă şi săracă care a spus: „Fie mie după cuvântul tău!”. Şi cât de binecuvântat este rodul trupului său!
(Comentariu de P. Fabio Rosini)
