În acel timp, au venit la Cafarnaum. Şi îndată, în zi de sâmbătă, Isus a intrat în sinagogă şi-i învăţa. Şi erau uimiţi de învăţătura lui, pentru că el îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor. În sinagoga lor era un om cu duh necurat, care a strigat, zicând: «Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu». Dar Isus i-a poruncit cu asprime: «Taci şi ieşi din el!». Iar duhul necurat, scuturându-l şi strigând cu glas puternic, a ieşit din el. Atunci toţi au fost cuprinşi de teamă încât discutau între ei, zicând: «Ce-i asta? O învăţătură nouă dată cu autoritate! El porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun». Şi îndată i s-a dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galileei (Mc 1,21-28).
——————————-
Confruntarea dintre Isus şi duhul necurat nu este o exhibiţie spectaculoasă, ci o ocazie de a focaliza o luptă de care nimeni nu poate scăpa: lupta spirituală. Să fim atenţi la un aspect: Isus predică în sinagogă într-o zi de sâmbătă şi predică cu autoritate, „nu în felul cărturarilor”. Cum învăţau cărturarii? Omiletica rabinică cita diferite interpretări a unui anumit text, putem spune că prezentau o colecţie de opinii, dar nimic nu era concluziv. Isus, dimpotrivă, vorbeşte cu autoritate, cu capacitatea de a defini subiectele prezentate. El este Viaţa, iar viaţa nu este comnpatibilă cu moartea. Autoritatea cuvântului Său trezeşte reacţia în sărmanul om posedat de duhul necurat. Această persoană mergea în fiecare sâmbătă la linagogă şi asista cu seninătate la predicile fără consistenţă ale rabinilor din acea perioadă. Acest lucru a continuat până când a apărut Viaţa. Doar atunci când aprindem lumina vedem murdăria.
Termenul „necurat” nu este cazual. Este un cuvânt care pare să ţină mai mult de domeniul chimiei,decât de cel al eticii. Faptul că duhul este definit ca „necurat” indică că sunt diferite elemente amestecate împreună. Duhul strigă: „Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. Nu este nimic fals în această afirmaţie. Isus este cu adevărat Sfântul lui Dumnezeu, şi a venit cu adevărat să distrugă lucrarea diavolului. Prin urmare, în principiu, are dreptate, omeneşte vorbind.
Dar cine a spus că „adevărul uman” nu implică şi minciuna? S-au săvârşit, şi se săvârşesc şi astăzi lucruri teribile (este destul să ne uităm la războaiele din zilele noastre…), unele chiar în „numele lui Dumnezeu”, iar numele Lui a fost trâmbiţat pentru cauze îngrozitoare. Este uşor să recunoşti răul dacă se manifestă în mod deschis. Dificil de driblat, însă, sunt imaginile false ale lui Dumnezeu, manipulările lucrării sale, înclinaţia spre violenţă atunci când ar trebui să fie folosită mila, sau tentaţia spre răbdare atunci când este nevoie de claritate şi fermitate, sau alte falsificări, ambiguităţi şi jumătăţi de adevăr.
Atunci când gândirea este ambiguă, tinde să rămână aşa: îşi arată adevărata sa „faţă” doar când se confruntă cu adevărul. Există anumite lucruri în inmă şi în viaţă care sunt incompatibile cu Evanghelia, cu înţelepciunea transmisă de Biserică şi cu intuiţiile cele mai sănătoase ale conştiinţei noastre, dar, din păcate, convieţuim cu acestea, am „învăţat” să facem acest lucru.
Cum putem să scoatem din vizuină duhul necurat? Nu suntem noi, ci Domnul Isus este cel care îl face să iasă la lumină. Un contact adevărat cu Isus şi cu cuvântul Său este vital, fiindcă El este incompatibil cu întunericul.
Este important să ne întrebăm dacă sunt lucruri pe care vrem să le ascundem. Lucruri pe care ne este teamă să le dezvăluim unui părinte spiritual, unui soţ sau soţie, şi care ar putea fi umbre ale duhului necurat din noi. Dar acolo unde este Cristos, minciuna nu se simte confortabil. Trebuie să preţuim momentele preţioase în care lumina a strălucit în inima noastră şi întunericul a fost risipit! Este bine să păstrăm mereu în inimă amintirea unei eliberări de o înşelăciune sau de o iluzie. Trebuie să-L lăsăm să vorbească pe Isus, pentru a experimenta acest exorcism continuu asupra tentaţiilor noastre interioare. Merită efortul să speli pentru a mânca dintr-o farfurie curată. Merită efortul să trăieşti cu o inimă curată.
(Comentariu P.de Fabio Rosini)
