În acel timp, au venit unii care i-au povestit despre galileenii al căror sânge Pilat îl amestecase cu cel al jertfelor lor. Isus, răspunzând, le-a zis: „Vi se pare că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au suferit aceasta? Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel. Sau vi se pare că cei optsprezece peste care a căzut turnul din Síloe şi i-a ucis erau mai vinovaţi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalím? Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel”. Apoi le-a spus această parabolă: „Un om a plantat un smochin în via sa şi a venit să caute fructe în el, dar nu a găsit; şi i-a spus viticultorului: «Iată, sunt trei ani de când vin să caut fructe în smochinul acesta, dar nu găsesc. Taie-l! De ce să mai secătuiască pământul?». Acesta, răspunzând, i-a zis: «Stăpâne, mai lasă-l şi anul acesta pentru ca să-l sap de jur împrejur şi să-i pun gunoi [la rădăcină]! Poate va face fructe la anul. Dacă nu, îl vei tăia»” (Lc 13,1-9).
——————-
Textele Scripturii din această duminică asociază episodul rugului aprins cu Evanghelia în care lui Isus îi este adresată o întrebare despre o faptă sângeroasă a lui Pilat. Care este legătura?
Moise a văzut un tufiş arzând încontinuu, a cărui flacără nu se mai stingea, şi s-a gândit: „Ia să merg şi să văd această mare arătare: de ce nu se mistuie rugul!”. Domnul l-a strigat din mijlocul rugului şi a zis: „Nu te apropia aici! Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt!”. Moise voia doar „să vadă” un „spectacol”, dar nu funcţionează aşa: Dumnezeu nu este un show, şi nici mesajul său nu este teatral. Domnul îi vorbeşte despre durerea fraţilor săi: „Am văzut necazul poporului meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele lor din cauza asupritorilor. Îi cunosc durerea. Am coborât ca să-l scot din mâna egiptenilor şi să-l fac să urce din ţara aceea”. Dumnezeu nu relatează „ştirile zilei”, nu este interesat de bârfe sau de noutăţi, ci ascultă strigătul poporului său şi intră în acţiune.
În faţa unei atitudini tot mai generală de „privitori pasivi”, în supermarketul informaţiilor care încearcă să ne satisfacă curiozităţile, noi creştinii trebuie să ascultăm răspunsul pe care Isus Isus îl dă celor care vor să-l implice în taclalele de la colţul străzii: „Vi se pare că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au suferit aceasta? Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel”. Printr-o singură frază Isus combate anumite atitudini care ne caracterizeză pe toţi, atunci când îi judecăm pe alţii: „poate au meritat acest sfârşit”, „poate şi-au atras această soartă”. Este criticată mai ales atitudinea de „spectatori” indiferenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Problema noastră nu este faptul că dorim să fim informaţi, ci faptul că rămânem indiferenţi, nu ne implicăm. Practic Isus le spune: „Voi îmi povestiţi despre anumite fapte, dar ce faceţi în această privinţă? Gândiţi-vă bine: aţi putea fi voi în locul acelor sărmani”. În continuare face referire la un alt fapt tragic: optsprezece persoane au murit strivite de prăbuşirea unui turn … De ce oare li s-a întâmplat lor aceasta, şi nu mie sau ţie?
Superficialitatea este incompatibilă cu Duhul Sfânt: durerea altuia este o interpelare adresată modului în care trăim. Orice informaţie trebuie să trezească în noi o reacţie constructivă.
În continuare, Isus relatează parabola smochinului neroditor: un om vine să caute fructe în smochinul său, dar nu găseşte nimic, prin urmare decide că acest copac ocupă un spaţiu în mod nejustificat, şi chiar dacă viticultorul obţine încă un an de răgaz, într-un final se va lua o decizie.
Domnul caută roade printre frunzele noastre, vine să vadă dacă renunţăm la atitudinea de spectatori inerţi faţă de lumea care ne înconjoară, sau dacă în sfârşit avem dorinţa de a ne schimba, dacă lăsăm ca viaţa noastră să fie „scuturată” şi orientată spre bine, spre iubire.
Pentru noi noutăţile trebuie să fie chemările, apelurile la convertire, la adevăr, la fraternitate, la slujire, nu la bârfele nefolositoare.
Timpul pe care-l avem la dipoziţie nu este infinit. Va veni ziua în care se va trage linia şi se va vedea cum am trăit.
Ne bucurăm încă de timpul răbdării, dar nu avem timp de irosit.
