Paştele iudeilor era aproape, iar Isus a urcat la Ierusalim. Şi a găsit în templu vânzătorii de boi, de oi şi de porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând acolo. Făcând un bici din funii, i-a alungat pe toţi din templu, la fel ca şi oile şi boii; a împrăştiat monedele schimbătorilor de bani şi a răsturnat mesele, iar celor care vindeau porumbei le-a zis: “Luaţi acestea de aic! Nu faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie”. Discipolii lui şi-au adus aminte că fusese scris: Zelul pentru casa ta mă mistuie. Aşadar l-au întrebat iudeii şi i-au zis: “Ce semn ne arăţi că ai dreptul să faci acestea?”. Isus le-a răspuns: “Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica!”. Aşadar, i-au zis iudeii: “Acest templu a fost construit în patruzeci şi şase de ani şi tu îl vei ridica în trei zile?”. Însă el vorbea despre templul trupului său. Deci, când a înviat din morţi, discipolii lui şi-au amintit că a spus acestea şi au crezut în Scriptură şi în cuvântul pe care îl spusese Isus. Pe când era în Ierusalim, la sărbătoarea Paştelui, mulţi, văzând minunile pe care le făcea, au crezut în numele lui. Dar Isus nu se încredea în ei pentru că el îi cunoştea pe toţi. Şi nu avea nevoie ca cineva să aducă mărturie despre om, pentru că el cunoştea ce e în om. (In 2,13-25)
————————————-
„El cunoştea ce era în om” – acest ultim verset este o cheie de lectură preţioasă pentru a înţelege alungarea negustorilor din templu. În acest fragment găsim afirmaţia: „Însă el vorbea despre templul trupului său”, o afirmaţie care este rezultatul unei înţelegeri ulterioare, aşa cum se constată şi din fraza ce urmează: „Când a înviat din morţi, discipolii lui şi-au amintit că a spus aceasta şi au crezut în Scriptură şi în cuvântul pe care îl spusese Isus”.
Lucrurile importante din viaţa noastră au nevoie să fie asimilite, iar pentru a ajunge la o concluzie este nevoie de timp şi reflecţie: înţelepciunea nu este o chestiune de erudiţie, ci de sinteză. Prin urmare, această constatare este rezultatul unei înţelepciuni care a avut nevoie de asimilare. Şi ce anume au înţeles discipolii după o perioadă de timp? Că între templul din Ierusalim şi trupul lui Isus există o conexiune. Această conexiune se leagă şi de Biserică, fiindcă între Isus şi ai săi există o uniune, aşa cum afirmă Evanghelia după Sfântul Ioan într-un alt loc: „voi în mine şi eu în voi” (In 14,20). Alungarea vânzătorilor nu este o expresie a perfecţionalismului faţă de ritualismul religios, ci manifestarea operei pe care Isus o săvârşeşte, mântuirea omului, care necesită purificarea a ceea ce este în interiorul fiecărui om.
Ce este în inima omului? Ce se mişcă în sufletul nostru? Se poate întâmpla ca negustorii să pună stăpânire pe templul inimii noastre, şi multe lucruri nedemne pot să locuiască în noi, ca nişte carii ale sufletului.
Biserica ne dăruieşte acest text pentru a lumina incompatibilitatea dintre chemarea de a fi „casa Tatălui” şi faptul că am devenit „casă de negustorie”. Termenul grec folosit de Ioan pentru cuvântul „negustorie” este emporion, care are sensul de câştig. Se referă la o inimă care este subjugată de impusul avidităţii – reprezentată de vânzători şi schimbători de bani.
Isus îşi face un bici din funii şi îi alungă pe toţi afară. Să fim atenţi: Isus nu şi-a pierdut răbdarea şi controlul. Acest lucru nu s-ar potrivi cu puternica intenţie a acestei acţiuni profunde şi simbolice din partea lui Isus, pe care el o subliniază, imediat după aceea, cu o profeţie extraordinară despre pătimirea şi învierea sa. Trupul său este templul care va fi distrus de oameni şi care peste trei ziele va învia. Va fi necesar ca el să se lase demolat pentru ca, după învierea sa, să înceapă viaţa fiilor lui Dumnezeu. Vor fi indispensabile pătimirea şi moaartea sa, fiindcă între impulsul posesiei şi iubire, care este contrariul său, să prevaleze Duhul care îşi face templul său în oameni. Nu cunoaşterea sau bunăvoinţa ne vor schimba inima avidă, neliniştită şi comercială, ci purificarea care trece prin trupul biciuit, răstignit, ucis şi înviat al lui Cristos ne va purifica existenţa.
Postul Mare, timp de luptă cu negustorii interiori, ne invită să luăm în mână biciul rugăciunii, al postului şi al faptelor de caritate, împotriva ego-ului nostru centripet şi avid. Toate acestea prin puterea Învierii lui Cristos. Aşa vom putea experimenta ce înseamnă o inimă liberă de negustorii şi casa Tatălui.
(Comentariu de P. Fabio Rosini)
