Răbdarea milostivă a lui Dumnezeu
În acel timp, au venit unii care i-au povestit despre galileenii al căror sânge Pilat îl amestecase cu cel al jertfelor lor. Isus, răspunzând, le-a zis: „Vi se pare că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au suferit aceasta? Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel. Sau vi se pare că cei optsprezece peste care a căzut turnul din Síloe şi i-a ucis erau mai vinovaţi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalím? Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel”. Apoi le-a spus această parabolă: „Un om a plantat un smochin în via sa şi a venit să caute fructe în el, dar nu a găsit; şi i-a spus viticultorului: «Iată, sunt trei ani de când vin să caut fructe în smochinul acesta, dar nu găsesc. Taie-l! De ce să mai secătuiască pământul?». Acesta, răspunzând, i-a zis: «Stăpâne, mai lasă-l şi anul acesta pentru ca să-l sap de jur împrejur şi să-i pun gunoi [la rădăcină]! Poate va face fructe la anul. Dacă nu, îl vei tăia»”
(Lc 13,1-9).
——————————-
Evanghelia de astăzi este un fragment caracteristic lui Luca şi este unic, nu are nicio paralelă. Este compus din două afirmaţii făcute de Isus, construite în acelaşi stil, care introduc pilda smochinului neroditor. Cele două afirmaţii ale lui Isus comentează două evenimente dramatice care au avut loc în Ierusalim în perioada imediat premergătoare a Paștelui. Primul îi este povestit lui Isus de ascultători anonimi, poate unii prieteni din Galileea, care îi spun îngroziţi: soldaţii lui Pilat au ucis câțiva galileeni ce ofereau sacrificii în Templu în timpul celebrărilor religioase anterioare Paştelui.
Aceştia erau probabil zeloţi, sau consideraţi ca atare de autorităţile romane ce-i considerau terorişti. Episodul este în concordanță cu caracterul violent al lui Pilat, așa cum ne este prezentat în documentele istorice. Informaţiile martorilor transmite indignarea pentru crima atroce și pentru sacrilegiul săvârșit. În ciuda imunității garantate de locul sacru, nu se mai putea simți în siguranță nici în casa lui Dumnezeu. Templul fusese profanat și pentru câteva zile nu se mai puteau celebra ceremoniile religioase.
Potrivit moralei fariseice din acea vreme nu putea exista o pedeapsă fără vinovăție, prin urmare acele victime au comis cu siguranţă păcate grave pentru a merita o moarte atât de oribilă și exemplară. În continuare, Isus adaugă că, dacă este adevărată, regula s-ar aplica și celor optsprezece bărbați îngropați de prăbușirea turnului din Siloe. O nenorocire ar trebui interpretată ca un semn al pedepsei divine? Isus afirmă clar: nu, acei bărbați care au murit într-un mod atât de tragic nu sunt mai vinovați decât ceilalți.
Afirmaţia lui Isus are rolul de a eradica mentalitatea care relaţionează în mod automat nenorocirea cu păcatul. Dacă Dumnezeu ar aplica această regulă, cine s-ar mântui? Toţi oamenii sunt păcătoşi. Violența și nenorocirea fac parte din istoria umană și sunt un semn al răutății și fragilității pe care fiecare om le poartă în inima sa.
Atunci când au loc, aceste evenimente tragice trebuie să ne facă să reflectăm exact asupra vulnerabilităţii și precarietăţii noastre. Cu toții suntem expuși la evenimente imprevizibile. Nimeni nu este autorizat să-i judece pe ceilalți și să-i evalueze prin prisma succesului sau a eșecului lor. În loc să găsească vinovați, fiecare om ar trebui să se gândească la un serios examen de conştiinţă. Înțelept este să ne punem întrebarea: când va fi rândul meu, voi fi pregătit pentru judecata lui Dumnezeu? Adevarata nenorocire de care trebuie să ne fie teamă este excluderea de la adevărata viaţă, viaţa cu Dumnezeu, viaţa veşnică. Isus ne invită să privim existența noastră pământească în vederea morții, care nu trebuie să ne găsească nepregătiți.
Ceea ce contează este să trăim cu onestitate și angajament, iar moartea, sub orice formă ar veni, nu va mai fi atât de înfricoșătoare. Este necesar să ne convertim la Dumnezeu și la voinţa Lui de mântuire, atât cât mai avem timp. Nu știm cât mai avem la dispoziție. Evanghelia este plină de invitații la veghere și de a fi gata pentru întâlnirea cu Dumnezeu, pentru că nu știm nici ziua, nici ora. Convertirea înseamnă a ne gândi la adevăratul nostru bine și a-l pregăti cu o viață demnă. Dumnezeu așteaptă roade bune de la noi, nu intenții frumoase. El ne va judeca după fapte, nu după cuvinte.
Pentru a-şi accentua îndemnul său, Isus spune în continuare pilda smochinului neroditor.
Povestirea este ambientată în mediul rural palestinian cultivat cu podgorii, în care erau plantaţi smochini în anumite locuri printre vii. Vinul, stafidele și smochinele (proaspete sau uscate) erau foarte apreciate, deoarece erau puse pe masă doar de sărbători și erau semnul bucuriei și veseliei familiale. Pentru profeți, vița de vie și smochinul au fost chiar un simbol al poporului lui Dumnezeu transplantat din deșert în pământul fertil din Canaan. Osea atribuie aceste cuvinte lui Dumnezeu: “L-am găsit pe Israel ca pe niște struguri în pustiu, ca pe cele dintâi roade ale smochinului de la început i-am văzut pe părinții voștri”(Os 9,10). Simbolul smochinului este, așadar, un simbol potrivit pentru a indica valoarea persoanei și capacitatea sa de a produce în viaţă roade prețioase și bune.
Isus povestește că proprietarul viei vine deseori, trei ani la rând, să caute fructe în pomul său, dar nu găsește niciunul. El îi spune viticultorului său că a venit timpul să-l taie, pentru că ocupă terenul inutil, secătuind pământul şi seva viței de vie. Este o trimitere la amenințarea lui Ioan Botezătorul ce îi avertizase pe contemporanii săi: “Securea este deja pusă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc” (Lc 3,9).
Venirea lui Isus anunță mântuirea lui Dumnezeu, nu judecata lui. El este viticultorul care intervine în favoarea smochinului, propunând stăpânului o amânare; între timp se angajează să prășească pământul din jurul său și să-l fertilizeze. Este vorba despre o îngrijire deosebită pentru un copac care crește spontan și nu are nevoie de o atenție specială. Nimeni nu visase vreodată un astfel de tratament.
Amânarea reprezintă o cerere insistentă al lui Isus adresată Tatălui în favoarea celor care refuză roadele adevăratei convertiri. Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi și acordă fiecăruia timp și posibilitatea de a-și schimba viața. Isus ne prezintă un Dumnezeu răbdător și milostiv. Evenimentele tragice descrise anterior nu conțineau o judecată punitivă, ci o invitație la a reflecta asupra importanţei timpului vieţii.
Răbdarea milostivă a Domnului care știe să aștepte și să aibă grijă de fiecare cu atenţie și dragoste nu poate fi respinsă fără consecinţe grave. Nu putem uita de urgența convertirii, având în vedere că viața umană este fragilă și expusă riscurilor constante. Nimeni nu poate să-şi prevadă sfârșitul. Respingerea cu încăpățânare a chemării lui Dumnezeu comportă riscul de a se ajunge în situaţia în care va fi prea târziu pentru o convertire. Este în joc viaţa adevărată.
