Fericit este cel care nu află în mine motiv de scandal
În vremea aceea, auzind Ioan, în închisoare, de faptele lui Cristos, i-a trimis pe unii dintre discipolii săi ca să-i spună: „Tu ești cel care trebuie să vină sau să așteptăm un altul?” Isus le-a răspuns: „Mergeți și spuneți-i lui Ioan ceea ce auziți și vedeți: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați și surzii aud, morții învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună. Și fericit este cel care nu se scandalizează de mine”. După ce au plecat aceștia, Isus a început să vorbească mulțimilor despre Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în pustiu? O trestie legănată de vânt? Sau ce altceva ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei care poartă haine moi sunt în casele regilor. Dar ce ați ieșit să vedeți? Un profet? Da, vă spun, chiar mai mult decât un profet. Acesta este cel despre care s-a scris: Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feței tale; el va pregăti calea înaintea ta. Adevăr vă spun, nu s-a ridicat, dintre cei născuți din femeie, unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Însă cel mai mic din împărăția cerurilor este mai mare decât el. (Mt 11,2-11)
—————————————–
Ioan era de acum în închisoare, pus la tăcere de Irod Antipa pe care-l îl mustrase în mod deschis despre conduita lui scandaloasă. A strigat împotriva fariseilor și a saduceilor aliați ai unei puteri nedrepte, care se coborau la compromisuri cu cei puternici pentru a trăi liniștiți. De la aceștia nu putea, cu siguranță, să aștepte ajutor. Între timp «cel care urma să vină», Mesia pe care îl vestise, își făcuse intrarea pe scena publică, însă părea că nu avea nici o intenție de a folosi securea și nici vânturătoarea pentru a curăța societatea de cei răi (3,10-12). În acest moment, profetul impulsiv și înfocat intră în criză. Chiar și sufletele cele mai mari trec prin dubiu, riscă să cadă în noaptea spiritului. Recent i s-a întâmplat chiar și maicii Tereza de Calcutta, așa cum povestește în jurnalul ei. Atunci credința, până atunci sigură, se umple de întrebări tulburătoare. Se pun întrebări: dacă Dumnezeu există, de ce nu se face auzit, nu lasă un mesaj?; îndeosebi, de ce nu intervine așa cum ne-am aștepta? Aceasta este, în fond, întrebarea Botezătorului care participă la așteptările poporului său. Cu toții așteptau un Mesia puternic, care ar fi distrus răul cu forța și ar fi stabilit o împărăție doar a celor drepți. Acea secure mișcată cu forță, acea vânturătoare care aruncă în aer grâul pentru a-l separa de pleavă, se roteau în mintea multora. De aceea, acțiunea lui Isus a rezultat a fi dezamăgitoare și inacceptabilă pentru mulți, care l-au condamnat la moarte. Dumnezeu nu se comportă așa cum vrem noi, gândurile sale nu sunt gândurile noastre. Uneori asta ne scandalizează. E drept pentru noi să fie așa, fiind purtați să ne creăm idoli pe măsură.
Botezătorul a auzit vorbindu-se despre ceea ce Isus făcea. În mintea lui asta nu-i corespunde. Atunci face o investigație pentru a cunoaște mai multe lucruri și își trimite discipolii ca să-l întrebe din onestitate intelectuală: «Tu ești cel care trebuie să vină sau să așteptăm un altul?». Operele pe care le împlinește Isus i se par mult prea modeste în comparație cu așteptările pe care el le trezise pe malul Iordanului. «Cel care vine» (în greacă ho erchòmenos), adică Mesia cel așteptat, este el, Isus, sau mai trebuie să se aștepte? Ioan îl prezentase drept «cel mai puternic, căruia nu era vrednic nici să-i dezlege sandalele» (3,11). Greșise? Isus nu-i răspunde în mod direct la întrebarea pusă în acești termeni; îi invită pe discipolii Botezătorului să asculte și să privească ceea ce el spune și face, iar apoi să-i transmită maestrului lor. Matei ne-a povestit, în cele trei capitole precedente (cap.8-10) zece minuni realizate de Isus, tot atâtea minuni pe care Dumnezeu le-a făcut în Egipt în momentul eliberării poporului său (Ex cap.7-11). Se credea că Mesia, pentru a fi recunoscut, ar fi repetat minunile din exod. Iată că sunteți serviți! Se pare că ar spune evanghelistul compatrioților săi convertiți. Mesia, în persoana lui Isus, a venit să elibereze poporul său. Dacă nu este suficientă cartea Torah a lui Moise, iată mărturia profeților, în special al lui Isaia, profetul adventului pe care-l citim în primele lecturi din aceste duminici. El pare azi că-i sugerează lui Isus răspunsul just, cu fragmentul abia proclamat: «Fiți tari și nu vă temeți! Iată Dumnezeul vostru! El vine și vă va mântui. Atunci se vor deschide ochii orbilor și urechile surzilor se vor destupa. Atunci șchiopul va sări ca un cerb și limba celui mut va striga de bucurie» (Is 35,4-7). Tocmai de la acesta și de la alte texte asemănătoare Isus obține răspunsul său în șase fraze ritmice, ce pot fi ușor amintite. Aceasta trebuie să-l liniștească pe Ioan, fiind un bun cunoscător al textelor sacre, pentru că acestea sunt scrisorile de acreditare ale Mesiei, pe care el îl vestea. Punctul central al acestei dovezi stă în a vesti evanghelia celor săraci, adică celor din urmă așa cum va spune Isus în sinagoga din Nazaret, inaugurând ministerul său cu un alt citat din Isaia (Lc 4,16-21).
Nu cunoaștem dacă răspunsul dat, la lumina faptelor auzite și văzute, l-a liniștit pe Botezător și dacă i-a rezolvat criza. Putem gândi că aceasta s-a întâmplat din cuvintele de laudă pe care Isus le folosește după plecarea discipolilor lui Ioan. El trasează o schiță a Botezătorului, care este foarte aproape de linia mesianică urmată de Isus. Lauda este introdusă, în mod pedagogic, prin trei întrebări retorice care cheamă în cauză experiența ascultătorilor, care l-au cunoscut pe precursor. Ioan nu este un om fricos și nesigur, precum trestia legănată de vânt, este un om integru, drept şi inflexibil. Nu e un admirator rafinat și elegant de la curte, ci un ascet sărac, auster, sever, care era îmbrăcat cu o haină aspră din piei de cămilă. Nu e un simplu profet, ca aceia care erau înaintea lui, dar e mai mult decât un profet, pentru că nu l-a indicat de departe pe Mesia, ci l-a indicat cu degetul.
Este precursorul vestit de profetul Malahia, și pe care contemporanii îl identificau cu Ilie revenit la viață. Ilie a fost răpit la cer într-un car de foc (2 Regi 2,11), toți îi așteptau revenirea pentru a le vesti venirea Mesiei. În cina paștelui, evreii timpului lăsau un scaun liber, într-o așteptare încrezătoare de revenire a lui Ilie. Isus declarase că marele și înfocat profet se identifica cu Botezătorul: «Dacă vreți să acceptați, el este acel Ilie care trebuie să vină». Acest lucru mărește mult figura lui profetică. Cu o introducere solemnă («adevăr vă spun») Isus pronunță apoi o frază ce sună misterios: «Dintre cei născuți din femeie, unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Însă cel mai mic din împărăția cerurilor este mai mare decât el». Prima parte a definiției despre Botezător nu ridică probleme: el a fost prezentat ca fiind cel mai mare dintre profeți, care spunea ceva. Măreția sa profetică îl punea într-o confruntare cu Moise și cu Ilie pentru a o depăși în mare măsură. Era, fără dubiu, cel mai mare și între oamenii care au trăit până atunci pe fața pământului. Nu s-ar putea spune mai multe.
Ceea ce este dificil, pentru că micșorează fraza abia pronunțată, este confruntarea cu «cel mai mic din împărăția cerurilor» care este mai mare decât el. Vreunul a văzut aici, în mod greșit, comparația cu Isus, definit de Ioan «cel mai puternic» și care, în realitate, s-a făcut cel mai mic și slujitorul tuturor (Mt 20,28). În realitate sunt comparate două naturi ale măririi, aceea a celor «născuți din femeie» și aceea a celor «născuți din Dumnezeu». Ioan aparține primei măriri, incomparabilă cu demnitatea celor botezați. Ioan aparține Vechiului Testament, creștinul aparține Noului Testament. El rămâne dincolo de Iordan, așa cum evanghelia după Luca ne face să înțelegem (3,3), nu a intrat în pământul mesianic. Sunt paradoxurile lui Dumnezeu, care nu trebuie să-l scandalizeze pe vreun creștin.
