După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: «S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!». Trecând pe lângă Marea Galileei, i-a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Isus le-a spus: «Veniţi după mine şi vă voi face să deveniţi pescari de oameni!». Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. Şi, mergând puţin mai departe, i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui, reparându-şi năvoadele în barcă. El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el (Mc 1,14-20).
——————————-
Primele cuvinte ale lui Isus în cea ma veche dintre evanghelii sunt: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!”.
„Timpul s-a împlinit” – este o expresie care în limba greacă înseamnă „timpul este plin”. Creştinii ştiu că timpul este plin de lucrările lui Dumnezeu, nimic nu este banal, totul este în mâinile Domnului. De la momentele de mângâiere şi până la suferinţe, totul este prevăzut de Providenţă. Viaţa nu este niciodată o structură goală. Niciodată să nu credem în „nimic”. Chiar şi mormântul va fi un loc de plecare, nu un întuneric fără speranţă.
„Împărăţia lui Dumnezeu”, în textul în limba greacă, nu este „aproape”, ci „soseşte”, „ajunge”, „se apropie”. El este actorul principal, nu stă nemişcat să ne aştepte, ci vine să ne caute. Aceasta este o înţelepciune luminoasă, aceea care îmi arată că Dumnezeu mă caută în lucruri, şi că tot ceea ce se întâmplă este pătruns de dorinţa pe care o are Dumnezeu de a mă găsi, de a-mi vorbi; orice fapt îl ascunde pe Dumnezeu care caută convertirea mea şi aşteaptă ca în sfârşit să mă îndrept spre El. Domnul caută ceea ce este al său, adică inima mea. Vom înţelege sensul a ceea ce ni se întâmplă doar când vom înţelege şi vom accepta că Dumnezeu „se ocupă de noi”.
„Convertiţi-vă!” – literalmente: „mergeţi dincolo de mentalitatea voastră!”. Depăşiţi centrul vostrul logic!. Convertirea este o provocare esenţială pentru inimă şi pentru inteligenţă. Convertirea nu este o realitate ocazională, ci este o chemare continuă. Inimile şi minţile noastre trebuie să fie vivace şi flexibile, nu rigide. Este imposibil să trăim fericiţi fără convertire, fără libertatea de a ne debarasa de propriile imobilităţi şi obişnuinţe. Este evident că în viaţă lucrurile se schimbă. Desigur, anumite lucruri nu sunt negociabile, dar fără o anumită flexibilitate şi deschidere, viaţa devine asemenea unui buncăr ce trebuie apărat. Nu este un compliment dacă ţi se spune că ai ochelari de cal…
Papa Francisc, parafrazând Evanghelia, spune: „Unde stă sinteza ta, acolo stă şi inima ta” (EG 143). Vedem cu toţii lumea perspectivei noastre, care nu este niciodată definitivă, oricât ni s-ar părea echilibrată şi matură, şi riscăm să ne încrâncenăm în viziunea noastră şi să devenim sclerotici. A ne lăsa schimbaţi şi îmbogăţiţi în mod constant, implică inteligenţă şi maturitate. Întreaga Biserică trebuie să ştie să facă acest lucru – Ecclesia semper reformanda est [Biserica este mereu într-o continuă reformare, n. tr.] – şi are mereu nevoie de convertire şi creştere, chiar dacă rămâne aceeaşi Biserică. Şi noi avem nevoie de maleabilitate şi flexibilitate, rămânând însă în fidelitatea faţă de adevăr. Oamenii de ştiinţă din zilele noastre numesc acest lucru „neuroplasticitate” .
Problema este că viaţa are un ritm care necesită capacitatea de adecvare. A intra în acest ritm şi a face lucrurile juste la momentul oportun este arta de „a merge înainte”. Atunci când Petru, Andrei, Iacob şi Ioan sunt chemaţi de Isus, ei lasă imediat năvoadele, tatăl, tot. Este adevărat că lucrurile lui Dumnezeu – la fel ca oricare lucru – trebuie să fie făcute într-un mod echilibrat. Dar când este clar că timpul este aproape şi Dumnezeu ne cheamă, atunci nu este înţelept să aştepţi nici măcar o secundă.
Aceasta nu este grabă. Acesta este curajul de a crede în frumuseţe: „Credeţi în Evanghelie”. Totul are fundament în aceasta. A crede în vestea cea bună . A crede în bine. A crede în Botez. A crede că Dumnezeu ne vrea binele cu adevărat.
