În acel timp, Isus s-a arătat din nou discipolilor lângă Marea Tiberiadei şi li s-a arătat astfel: Erau împreună Símon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre discipolii lui. Símon Petru le-a spus: „Mă duc să pescuiesc”. Ei i-au zis: „Venim şi noi cu tine”. Au ieşit şi s-au urcat în barcă, dar în noaptea aceea nu au prins nimic. Când era de acum dimineaţă, Isus stătea pe mal, dar discipolii nu ştiau că este Isus. Aşadar, Isus le-a zis: „Copilaşi, nu aveţi ceva de mâncare?”. I-au răspuns: „Nu!”. Atunci le-a zis: „Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi!”. Ei l-au aruncat şi nu-l mai puteau trage, din cauza mulţimii peştilor. Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: „E Domnul!”. Símon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina – pentru că era dezbrăcat – şi s-a aruncat în mare. Ceilalţi discipoli au venit cu barca – pentru că nu erau departe de uscat, ci la vreo două sute de coţi – trăgând cu ei năvodul cu peşti. Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, peşti puşi deasupra şi pâine. Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!”. Atunci, Símon Petru a urcat în barcă şi a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari. Şi, deşi erau aşa de mulţi, năvodul nu s-a rupt. Isus le-a zis: „Veniţi şi mâncaţi!”. Şi niciunul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe „Tu cine eşti?”, căci ştiau că este Domnul. Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel şi peştele. Aceasta a fost de acum a treia oară că Isus s-a arătat discipolilor după ce a înviat din morţi.
După ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Símon Petru: „Símon, fiul lui Ioan, mă iubeşti mai mult decât aceştia?”. El i-a zis: „Da, Doamne, tu ştii că te iubesc”. El i-a spus: „Paşte mieluşeii mei!”. El i-a zis iarăşi, a doua oară: „Símon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?”. El i-a spus: „Da, Doamne, tu ştii că te iubesc”. I-a zis: „Paşte oile mele!”. I-a zis a treia oară: „Símon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?”. Petru s-a întristat pentru că i-a zis a treia oară: „Mă iubeşti?” şi i-a spus: „Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc”. Isus i-a zis: „Paşte oile mele! Adevăr, adevăr îţi spun: când erai mai tânăr, te încingeai singur şi umblai unde voiai. Însă când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi te va încinge un altul şi te va duce unde nu vei voi”. Dar aceasta a spus-o arătând cu ce moarte îl va fi glorificat pe Dumnezeu. După ce a spus aceasta, i-a zis: „Urmează-mă!” (In 21,1-19).
————————–
Capiolul 21 din Evanghelia după sfântul Ioan relatează modul în care reacţionează mica comunitate a discipolilor lui Isus, nucleul primei Bisericii, după Învierea lui Cristos, într-un mod simbolic şi profund.
Simon Petru merge să pescuiască cu fraţii săi: acesta este un semn al chemării la pescuit/evanghelizare, dar de această dată lucrurile nu merg bine şi nu pescuieşte nimic.
Faptul că uneori Biserica se învârte în gol, nu se angrenează în modul potrivit, nu este energică, s-a întâmplat şi se întâmplă în fiecare epocă istorică. Dar cum este posibil acest lucru?
Textul tratează tocmai această atitudine, plecând de la episodul în care apare Domnul înviat, dar nu este recunoscut. Aceasta nu se datorează faptului că El este inaccesibil, ci obtuzităţii discipolilor care „nu ştiau că este Isus”.
Atunci Domnul intervine cu o întrebare: „Copilaşi, nu aveţi ceva de mâncare?”, constrându-i astfel să recunoască că lucrurile nu merg bine. După ce ei şi-au recunoscut falimentul, El vine cu o soluţie: „Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi!”. În spatele acestei indicaţii se află o multitudine de semnificaţii, aşa cum sunt mereu în Evanghelia după sfântul Ioan, dar la nivelul cel mai elementar este vorba pur şi simplu de indicaţia de a pescui în alt mod, după cuvântul Altuia, şi de a nu pleca la pescuit din proprie iniţiativă, aşa cum reiese din fraza lui Petru de la început.
Urmând indicaţia necunoscutului, lucrurile încep să funcţioneze dintr-o dată şi se trece de la rezultate nesemnificative la cantităţi de neimaginat. Acest lucru s-a întâmplat în cadrul primei Biserici atunci când a încetat să se adreseze doar fiilor lui Abraham şi s-a deschis popoarelor păgâne: atunci năvoadele Bisericii s-au umplut în mod extraordinar şi noi toţi am intrat în moştenirea Mesiei lui Israel, tocmai pentru că Petru şi fraţii săi au încetat să pescuiască în mod staţionar şi s-au deschis în faţa unei noi misiuni.
Se ajunge astfel la o masă la care i-au parte cu toţii şi se regăseşte astfel intimitatea cu Domnul – imagine a liturgiei euharistice în cadrul căreia ne întâlnim cu Cel Înviat.
Dar nu este deajuns: Biserica trebuie să se vindece mereu, iar Petru, care o reprezintă, trebuie să declare iubirea lui Domnului său care îi cere de trei ori să şi-o manifeste, fiindcă de trei ori l-a renegat. Drept urmare, Petru se întristează, semn al eliberării dureroase pentru eroarea comisă, o renunţare la atitudinea îngâmfată care îl dusese la naufragiul trădării. Într-adevăr, repetase greşela sa obişnuită: plecase de la sine. La începutul relatării spusese „Mă duc să pescuiesc”, o afirmaţie asemănătoare cu „Îmi voi da viaţa pentru tine” – care îi pregătise renegarea sa.
Tocmai prin optica acestei schimbări de atitudine trebuie înţeleasă această relatare: Petru îşi va da într-adevăr viaţa pentru Cristos, după ce a învăţat să nu înceapă cum vrea el, ci să-şi arunce năvoadele după cuvântul Domnului său, să trăiască lăsându-se dus chiar şi acolo unde nu vrea, în afarar sclaviei propriului ego, cu o haină nouă şi, aşa cum îl îndeamnă la sfârşit Isus, urmându-l.
Aceasta este o invitaţie pentru toţi creştinii: până când se continuă să se plece de la propria voinţă, rezultatele vor fi ridicole, asemenea acelor năvoade goale.
Este esenţial să ne întoarcem în mod constant să pescuim după cuvântul său, fiind conştienţi de propriile falimente. Reîncepem astfel să-l urmăm pe Domnul cu adevărat. Vom obţine roade bogate.
(Comentariu de P. Fabio Rosini)
