În acel timp, cei doi discipoli care se întorseseră de la Emaus, le-au povestit cele de pe drum şi cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii. Pe când vorbeau ei acestea, el a stat în mijlocul lor şi le-a spus: „Pace vouă!”. Speriaţi şi cuprinşi de teamă, credeau că văd un duh, dar el le-a spus: „De ce v-aţi tulburat şi de ce se ridică aceste gânduri în inima voastră? Priviţi mâinile şi picioarele mele căci eu sunt. Pipăiţi-mă şi vedeţi: duhul nu are carne şi oase, cum mă vedeţi pe mine că am”. Şi, spunând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele. Însă pentru că ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, le-a spus: „Aveţi aici ceva de mâncare?” Ei i-au dat o bucată de peşte fript. Luând-o, a mâncat-o înaintea lor. Apoi le-a spus: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus când încă eram cu voi; că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi”. Atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile şi le-a spus: „Aşa este scris: Cristos [trebuia] să sufere şi să învie din morţi a treia zi şi să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate neamurile. Începând din Ierusalim, voi veţi fi martorii acestor lucruri.
(Lc 24,35-48).
————————-
În Evanghelia din această duminică Isus „deschide mintea” discipolilor. Ce frumos! A înţelege în sfârşit cine este El, Scripturile, mântuirea. Urmează cu adevărat momentul în care nu vor mai fi îndoieli?
Se pare că mesajul liturgiei, în ansamblul său, ne comunică altceva, dacă luăm în considerare un fragment din Faptele Apostolilor, în care Petru vesteşte domnia lui Cristos şi le transmite locuitorilor din Ierusalim că l-au trădat şi l-au dat la moarte pe Cel pe care Dumnezeu l-a glorificat. Crezuseră că era un răufăcător, dar era Mântuitorul. Mântuirea nu stă într-o cutiuţă din modelele noastre mentale.
Într-adevăr, Petru recunoaşte că ascultătorii săi au acţionat din ignoranţă. Această ignoranţă nu este străină nimănui. Istoria mântuirii este o istorie care surprinde, neaşteptată.
Moise se află în faţa mării cu duşmanii la spatele său, dar Dumnezeu îi oferă cea mai neaşteptată soluţie: marea care se deschide. Paştele este dincolo de aşteptările noastre.
Trebuie evidenţiat un alt aspect: în Evanghelie, discipolii din Emaus împărtăşesc cu bucurie întâlnirea lor cu Isus. Atunci când El apare, aşa se întâmplă: atunci când Biserica îl prezintă pe Cristos, Îl împărtăşeşte, Îl celebrează, fiindcă El se face prezent.
Iar dacă acest lucru este răvăşitor, Isus, în faţa temerii lor, le arată că este prezent în mod fizic. El este real, accesibil, palpabil. Cristos nu este o idee, nu este un duh, nu este abstract, nu este ezoteric, nici de neatins, ci are carne şi oase. Discipolii îl întâlnesc cu simţurile lor, îl ating, îi ascultă cuvântul său, mănâncă cu el, îl văd cu proprii lor ochi. Dimensiunea intelectuală, schimbată de Înviere, primeşte o nouă colocaţie.
Dar această dimensiune nu este dispreţuită: Tatăl nu ne-a dăruit inteligenţa din greşeală. Doar că aceasta soseşte într-un moment imediat următor. Într-adevăr, Isus afirmă apoi: „le-a deschis mintea ca să înţeleagă”.
Înţelegerea este esenţială, problema se pune: când?; cum? În primul rând Isus se arată în mod fizic, iar apoi le deschide mintea discipolilor.
În general noi plecăm de la idei pentru a ajunge la corp, iar fără un bagaj de convingeri nu putem să facem un pas. Încă din vremea Alianţei din Exod poporul spunea: ,,Tot ceea ce a spus Domnul, vom face şi vom asculta” (Ex 24,7). În primul rând trebuie să „facem”, iar apoi să elaborăm. Concluzionând, Cristos a trebuit să fie urmat timp de trei ani, să fie văzut cum moare şi învie, pentru a putea mai apoi să fie înţeles cu adevărat.
Din păcate, sunt foarte mulţi creştini ce au capul plin de scheme şi care încearcă să „învie” după un plan propriu, prin deducţie.
Doar Isus învie, El este cel care ne vine în întâmpinare, iar din întâlnirea cu El va începe învierea noastră şi deschiderea minţii noastre.
Ca şi cum ar fi posibilă pregustarea unui ospăţ pascal ştiind doar din auzite reţeta. Adevărul este că o gustare directă va depăşi orice teorie.
Prin urmare, ce trebuie făcut? Este indicat să stăm acolo unde se povesteşte despre El, acolo unde El este celebrat, acolo unde El este „trăit” de cineva. Fiindcă acolo apare El. Poate fi atins, atingându-l pe cel care-L cunoaşte.Un lucru este să facem teorii despre rugăciune şi caritate, şi alt lucru este să stăm împreună cu o comunitate care se roagă şi iubeşte cu adevărat. Atunci se deschide mintea.
(Comentariu de P. Fabio Rosini)
