În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe când Ponțiu Pilat era guvernator al Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al ținutului Itureii și Trahonitidei, iar Lisania, tetrarh al Abilenei, pe timpul arhiereilor Anna și Caiafa, cuvântul lui Dumnezeu a fost către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu. El a venit în toate împrejurimile Iordanului, predicând botezul convertirii spre iertarea păcatelor, așa cum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia profetul: Glasul celui care strigă în pustiu:/ Pregătiți calea Domnului,/ faceți drepte cărările lui; orice vale va fi umplută,/ și orice munte sau deal va fi nivelat;/ drumurile strâmbe vor fi îndreptate,/ iar cele cu gropi vor fi netezite/ și orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu. (Lc 3,1-6)
—————————-
„Orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu”.
Evanghelia din acestă Duminică a II-a din Advent descrie calea mântuirii. Luca prezintă modul în care Cuvântul lui Dumnezeu nu ţine cont nici de împărat, nici de slujitorii săi, nici de marii preoţi, ci se coboară asupra unei persoane considerată a fi fără importanţă pe scena politică şi socială, şi anume asupra lui Ioan, fiul lui Zaharia. Acesta primeşte Cuvântul în locul cel mai arid: în pustiu.
Calea mântuirii trece printr-o persoană ce nu se conformează legilor oamenilor şi care oferă un produs straniu, „botezul convertirii spre iertarea păcatelor”.
Locul este Iordanul, un râu care taie pustiul în acelaşi loc în care cu mai multe secole în urmă un popor ce peregrina de 40 de ani a travesat această apă pentru a intra în Ţara promisă. Acum se trece din nou prin această apă, dar spre o ţară diferită: nu spre un teritoriu, ci spre iertarea păcatelor.
Este ceva nou care nu vine de la oameni, ci din cer. Împăratul Tiberiu, Pilat, Irod, Filip, Lisania, Ana şi Caiafa nu pot oferi aceasta.
Fiecare om poate să inventeze ceea ce vrea, dar istoria vieţii sale îl va însoţi pentru totdeauna. Astăzi aşteptăm o schimbare de la ştiinţă sau de la economie. Sunt unii care aşteaptă o schimbare de la un tratament sau de la o dietă. Nu, schimbarea autentică are nevoie de acea putere pe care doar Dumnezeu o deţine: să schimbe natura lucrurilor, să transforme amintirea dureroasă a unei greşeli şi toate consecinţele care le comportă într-o viaţă nouă. Ştiinţele psiho-dinamice ştiu să ajute în gestionare, în progres, în echilibrare şi în alte aspecte… dar nu în iertare.
Pentru a ierta este nevoie de o relaţie cu cineva capabil să pătrundă în fiinţa noastră, astfel încât să ne transforme în totalitate şi să ne facă să renaştem. Este nevoie de un contact cu o iubire fără limite.
Dar este necesar ca această cale de legătură să fie îndreptată, ca acest canal să fie deschis. De ce? Pentru că inima noastră întortocheată şi imprevizibilă a devenit inaccesibilă. Ce înseamnă aceasta? Că între noi şi iertarea lui Dumnezeu se află o cale accidentată, cu gropi ce trebuiesc umplute, adică cu abisuri, disperări, devieri, suferinţe, dezamăgiri şi tot ce este întunecat în inima noastră. Dar sunt şi munţi şi dealuri ce trebuiesc nivelate: autoiluzii, prezumţii, mândrii, aroganţe, comportamente lipsite de modestie, pretenţii şi tot ceea ne face să plutim deasupra unei reale percepţii despre noi înşine.
De aceea Cuvântul lui Dumnezeu nu poate să ajungă la noi.
Mântuirea vine când Duhul Sfânt, coborând asupra noastră, ne face să nu mai ascultăm de autoexaltare, sau alungă pericolul disperării. În ambele cazuri este vorba despre atitudini autoreferenţiale, adică o autosupraevaluare, sau un dispreţ de sine însuşi. Ambele atitudini indică o înţelgere greşită a modului de viaţă. Este nevoie de Altcineva pentru a putea dribla astfel de capcane, altfel nu este posibil.
Tocmai acest mesaj ne transmite Adventul: Există cineva care vrea să intre în viaţa noastră, iar noi trebuie să încetăm să ne lamentăn că suntem singuri. Să vină Cel care ne trage afară din vâltorile ego-ului nostru şi să dialogheze cu noi. Să intre în viaţa noastră Cel care ştie să ne smulgă din depresiile şi iluziile noastre. Chiar dacă este incomod, să ne deranjeze, să ne abată din gândurile noastre, aşa cum se întrerupe cineva când este emoţionat. Să ne vorbească despre El şi să ne mângâie. Să ne ierte. Să ne facă să renaştem.
(Comentariu P. Fabio Rosini)
