Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Aşa cum este scris în profetul Isaia:«Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el va pregăti calea ta. Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui!».Ioan Botezătorul era în pustiu, predicând botezul convertirii spre iertarea păcatelor. Întreaga regiune a Iudeii ţi toţi cei din Ierusalim veneau la el şi erau botezaţi de el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă şi avea o cingătoare din piele în jurul coapselor sale; mânca lăcuste şi miere sălbatică şi predica zicând: «Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintei. Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza în Duhul Sfânt». (Mc 1,1-18)
–––––––––––
Dregătorii de la curțile regale anunţau în pieţe, pe când Ioan striga în pustiu şi mulţi l-au auzit. „Pustiul” din Biblie este un loc caracterizat de singurătate şi tranzivitate. Prin acest loc se trece doar dacă cineva este constrâns. Este dificil şi mulţi se plâng de acest lucru – asemenea poporului care au ieşit din robia Egiptului – dar acesta este un loc unde se experimentează puterea Providenţei şi se poate deveni popor al lui Dumnezeu.
Adventul este timpul în care nu trebuie să-l lăsăm pe Domnul care vine să treacă pe lângă noi. În acest sens trebuie să înţelegem condiţiile respective, unele dintre ele fiind descrise de un fragment din Cartea profetului Isaia referitoare la întoarcerea din exil. Suntem în jurul anului 538 î.C., la sfârşitul unei perioade dramatice: deportarea ce a urmat după greşelile făcute de poporul evreu care nu a preţuit alegerea sa. Drumul către casă trece prin stepă, trebuie să-ţi măsori puterile cu ariditatea. Pentru a te întoarce la propria moştenire, pentru a-ţi relua locul în viaţă trebuie să pleci de la sărăcie, de la nimic. Nu este întâmplător faptul că Ioan botează în depresiunea cea mai mare a Pământului, la -430 metri sub nivelul mării. Aici începe cea mai veche dintre Evanghelii, aceea a Sfântului Marcu. Din pustiu, din profunzime, din nimic. Se reîncepe de la zero.
Cât de mult ne foloseşte conştientizarea golului nostru interior! De câte ori vedem în jurul nostru urgenţa recunoaşterii limitelor noastre, necesitatea de a fi redimensionaţi. Şi cine ştie de câte ori ceilalţi speră ca noi să ne admitem sărăcia noastră…
Îndemnul, în limba greacă a lui Marcu şi în limba ebraică a lui Isaia, este următorul: „Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui!”. Calea Domnului, nu a noastră, cărările sale, ale sale, nu ale noastre. Un îndemn ciudat. Calea Domnului, în lumea biblică, este voinţa sa. Am „domesticit” căile sale, am făcut o ediţie revizuită şi corectată a cărărilor sale, am manipulat indicaţiile sale. Sunt înălţimi şi prăpăstii între noi şi Domnul: trebuie să fie renivelate. Pe de o parte înălţimea orgoliului, iar pe de altă parte prăpastia tristeţii, atitudini la care trebuie să renunţăm.
Va veni cel care este mai puternic. Ce înseamnă aceasta? Ioan Botezătorul vine pentru a ne arăta căile Domnului fără devieri, misiunea sa este să ne indice drumul adevărului. Cine este „mai puternic”decât acesta? Cel care, odată recunoscute căile Domnului, ne dă puterea să le urmăm; cel care nu numai că indică adevărul, dar care şi oferă omului capacitatea de a-l trăi. Lumea a fost torturată de ideologii, de teorii care au răstignit lumea cu abstracţiile lor. Chiar şi legea lui Dumnezeu poate deveni un model steril. Cristos este mai puternic şi botează în Duhul Sfânt, dăruind viaţă nouă. Am nevoie ca Ioan Botezătorul să mă îndrume pe calea adevărului, am nevoie să mă corectez, dar pentru a mă schimba cu adevărat am nevoie de Mesia. Nu-mi este suficientă buna mea voinţă, nu este suficientă pentru nimeni. Pentru a trăi conform Împărăţiei Cerurilor este nevoie de Duhul Sfânt. Trebuie să primim viaţa fiilor lui Dumnezeu, o viaţă pe care doar Cristos ne-o poate oferi. Duhul Sfânt va fi cel pe care îl va expira atunci când va muri şi pe care îl va dărui când va învia. El este mai puternic decât legea, Cel care moare şi învie pentru mine şi mă face să renasc din milostivirea Sa.
(Comentariu de P. Fabio Rosini)