În acel timp Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: «Iată-l pe mielul lui Dumnezeu!». Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus. Isus s-a întors şi, văzându-i că îl urmează, le-a zis: «Ce căutaţi?». Ei i-au răspuns: «Rabbi – ceea ce, tradus, înseamnă “Învăţătorule”-, unde locuieşti?». El le-a zis: «Veniţi şi vedeţi». Aşadar, au venit şi au văzut unde locuieşte şi au rămas la el în ziua aceea; era cam pe la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi, care îl auziseră pe Ioan şi-l urmaseră [pe Isus], era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta l-a întâlnit mai întâi pe fratele său, Simon, şi i-a spus: «L-am găsit pe Mesia!» – care, tradus, înseamnă “Cristos” – şi l-a dus la Isus. Privindu-l, Isus i-a zis: «Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi “Chefa” – care înseamnă Petru» (In 1, 35-42)
—————————————
Chemarea profetului Samuel – prima lectură din această duminică – este istoria soluţiei unei neînţelegeri. Vocea lui Dumnezeu ajunge la urechea tânărului, dar până când nu este ajutat de preotul Eli, Samuel nu o înţelege. Ulterior va ajunge un mare profet: două cărţi din Biblie îi sunt atribuite lui, dar dacă ar fi fost singur nu ar fi ajuns niciodată la misiunea sa.
În Evanghelie, Ioan Botezătorul le indică celor doi discipoli ai săi că Isus este Mielul lui Dumnezeu, iar ei îl urmează pe Isus care se întoarce spre ei şi îi întreabă despre intenţiile lor. Dialogul îi vor duce la o experienţă care va schimba existenţa lor, nu fiindcă „vor înţelege” ceva, ci pentru că „vor sta” cu el. Unul dintre cei doi este Andrei, fratele mai mic al lui Simon şi care îi va spune fratelui mai mare că l-a întâlnit pe Mesia, ducându-l la El.
În acest text, de trei ori este oferită traducerea unor cuvinte: „Rabbi” înseamnă „Învăţătorule”, „Mesia” înseamnă „Cristos”, „Chefa” înseamnă „Petru”. Nu este o întâmplare. Eli decodifică chemarea lui Dumnezeu adresată lui Samuel, Ioan Botezătorul îl dezvăluie pe Mesia discipolilor săi. Evanghelistul traduce pentru noi semnificaţia acestor cuvinte. Simon Petru, la rândul său, este introdus de fratele său la Mesia. Isus, la sfârşit, îi dă un nume nou lui Simon, care corespunde cu o viaţă nouă.
Pentru a ajunge la Isus este nevoie de o punte, dar care trebuie să fie cea corectă. Am văzut exemple în textele liturgice de astăzi: un preot pentru un nou profet; ultimul dintre profeţi pentru primii discipoli ai lui Mesia; un martor ocular pentru cel care va deveni piatra de temelie a Bisericii.
De ce aceste meditaţii? Nu putem avea un raport direct cu Domnul? Nu este de ajuns ca Duhul Sfânt să ne vorbească în inimă pentru a ajunge să avem în profunzime o legătură cu El? De ce este nevoie de un preot pentru a face ca sacramentele să aibă eficacitate? În fond: de ce sunt necesare sacramentele, care este utilitatea Bisericii? Nu ar fi mai bună o linie directă cu Dumnezeu? O conexiune Wi-Fi privată şi personalizată. De ce nu este posibil? Fiindcă ne-ar lipsi cineva.
Fraţii.
Dumnezeu a făcut astfel încât să avem nevoie unii de ceilalţi pentru a-L întâlni. Nu pot să-l iubesc pe Dumnezeu fără ajutorul cuiva. Dimpotrivă: nu pot să-l iubesc pe Dumnezeu fără a-i iubi pe fraţi. Credinţa se primeşte, nu se improvizează. Iar dacă nu duce la iubire fraternă, este ceva fals.
Obişnuiţi cu modelele individualiste, de succes şi autonome, cu o mentalitate de „single”, dorim să-l întâlnim şi pe Domnul într-un mod sterilizat, fără a ne contamina cu alţii. Dar există ceva care ne lipseşte în mod dureros: relaţiile. Deoarece fiecare dintre noi este o persoană, centrul nostru care nu poate fi suprimat este iubirea.
Visul puterii independente, că nu avem nevoie de nimeni, se termină de obicei într-un coşmar. Este vital ca eu să nu fiu o insulă, să pot fi ajutat, deranjat, evoluat, constrâns de alţii să cresc. Mulţumim lui Dumnezeu că sunt şi ceilalţi!
Avem nevoie de „traducători”, de „interpreţi” şi evanghelizatori. Viaţa noastră creştină este mereu hrănită de intermediari care ne ajută. Nu contează cât de săracă este viaţa acelor persoane. Ceea ce contează este să ne lăsăm singurătatea în urma noasstră.
(Comentariu de Fabio Rosini)
